Drama lui Florin Condurățeanu. Ambii părinți i-au murit în același spital, unul după celălalt

.

Vestea că Florin Condurățeanu a murit, în urma unui stop cardio-respirator, a șocat lumea presei și a televiziunii. Cunoscutul jurnalist și prezentator TV a trăit o adevărată dramă atunci când și-a pierdut ambii părinți, la distanță de doar zece luni, în același spital.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Florin Condurățeanu a încetat din viață astă seară, la vîrsta de 71 de ani, în urma unui stop cardio-respirator, cel care a făcut anunțul fiind Mihai Gâdea, la Antena 3. Din păcate, regretatu jurnalist avea probleme cardiace și se pare că acestea s-au agravat, în ultima perioadă.


Drama neștiută a lui Florin Condurățeanu

Florin Condurățeanu nu a avut deloc o viață ușoară. Jurnalistul, pe care îl puteam vedea zilnic, la Antena Stars, a trpit o dramă imensă atunci când și-a pierdut ambii părinți, la distanță de doar zece luni, în același spital.


„La Fundeni mi-au murit ambii părinţi, la distanţă de zece luni. S-au iubit foarte mult. Când ţi-au murit părinţii simţi că ai fost împuşcat în aripă. Tata era conferenţiarul lui Mina Minovici. A scăpat de pe front, fratele lui a stat mult timp prizonier în Siberia. Tata s-a îmbolnăvit de inimă şi din insuficienţa cardiacă a făcut edem pulmonar. Îşi pierdea cunoştinţa. I-am ţinut limba să nu şi-o înghită. La spital l-au îngrijit teribil, dar a doua zi, când m-am dus să-l vizitez făcuse stop cardiac. Eram în primul an de facultate.

Mama mea, care avea o funcţie importantă pe linie economică la Fundeni, a făcut, de la tensiune, un atac cerebral stând de vorbă cu mine. Vorbeam cu ea şi vedeam cu îi împietreşte gura. Am chemat salvarea şi m-am dus la spital. A stat şase zile în comă. Au murit amândoi acolo. Eu i-am luat de acolo', spunea Florin Condurăţeanu la Antena Stars.

Citește și: Drama neștiută a Deei Maxer. Nu mai poate avea copii:'A fost o hemoragie neașteptată și…'


Citește și: Antonia suferă de dorul fiicei sale, Maya:„Doamne, cât de dificil e și cât de tare doare’

Citește și: Florin Condurățeanu a murit în urma unui stop cardio-respirator!

Florin Condurățeanu a murit în urma unui stop cardio-respirator

Florin Condurățeanu s-a stins din viață la 71 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. Anunțul trist a fost dat de Mihai Gâdea, la Antena 3.


‘Îmi este foarte greu să vă anunț ceea ce urmează. Colegul și prietenul nostru, unul dintre cei mai minunați oameni pe care i-am cunoscut vreodată, Florin Condurățeanu, a încetat din viață. De-a lungul timpului, prin natura lucrurilor, prin natura meseriei mele, am cunoscut foarte mulți oameni.

Am lucrat cu foarte mulți oameni. Nu am întâlnit pe nimeni ca Florin Condurățeanu. În urmă cu puțin timp am aflat că scumpul nostru coleg și prieten a intrat în șoc cardio-respirator și cu toții am sperat ca Florin Condurățeanu, așa cum a învins întotdeauna în profesie, în viață, să învingă și în această seară, a anunțat Mihai Gâdea. 

Sursa foto: Libertatea, Captură YouTube