Elvira Deatcu și soțul ei au împlini 21 de ani de căsnicie, iar bărbatul a fost ținut 'la secret' până acum, pentru că nu-și dorește să apară public. Actrița este fericită și după atâția ani alături de tatăl copiilor ei.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Elvira Deatcu și soțul ei au împlinit anul acesta 21 de ani de căsnicie, iar actrița din VLAD a transmis și un mesaj absolut emoționant. Până acum, Horea a preferat să-și susțină soția din umbră, însă vedeta a considerat că este momentul potrivit să împărtășească cu fanii ei câteva fotografii cu bărbatul care îi e alături de peste două decenii.
„Într-un octombrie la fel de frumos ca cel de azi, acum 21 de ani, ne-am luat! N-a fost întotdeauna însorit pe strada noastră, am avut parte și de furtuni, de cumpene, de pierderi, dar, cu iubire, umor, înțelepciune și doi băieței minunați, am ajuns pân-aici! Ceea ce vă dorim și dumneavoastră! P.S. Soțul nu știe că l-am scos în lume', a scris Elvira Deatcu pe una dintre rețelele de socializare.
Citește și: Cum arată Draga Olteanu Matei la 87 de ani și ce face acum, la Piatra Neamț: „Nu trebuie să plângem, cine ajunge la capăt, scapă'
Chiar dacă relația lor nu a fost lapte și miere, ci a mai fost presărată și cu greutăți, cei doi au rezistat tuturor problemelor și formează o familie unită.
Toată lumea o știe pe Elvira Deatcu, însă puțini știu cum arată bărbatul cu care este căsătorită de atât timp. „Soțul meu nu e în branșa actorilor. Este de acord cu mine în toate deciziile din familie, legate de cei doi băieți și nu a avut de luat multe decizii până acum. Soțul meu este un civil care mă susține și care nu apare niciodată în public. El a terminat la Cluj Geologie-Geografie, nu are legătură cu arta, dar are o mare admirație pentru artă și pentru ceea ce fac eu”, a spus actrița pentru Click!.
Cum s-a cunoscut Elvira Deatcu cu soțul ei
Actrița la cunoscut pe Horea când ea avea 15 ani, iar el 17 ani. Cei doi s-au îndrăgostit iremediabil și au rămas împreună până în ziua de astăzi, iar povestea lor de dragoste continuă.
„Verișoara mea m-a invitat să merg de Crăciun la ei. Aveam 15 ani și mi-a zis să mergem la colindat, că o să vină colegii să o colinde. Am văzut atunci un puști cu o cravată așa mare, în pasteluri, și am văzut doi ochi albaștri. Așa l-am cunoscut pe cel care peste ani avea să devină soțul meu. Atunci am simțit fluturi în stomac”, a povestit Elvira Deatcu.
Actrița l-a cerut de soț pe Horea, într-o vară, la Vama Veche. La început, cei doi au avut o relație la distanță, însă lucrurile s-au așezat cum nu se poate mai bine pentru ei. Elvira Deatcu și Horea au împreună doi băieți.
Citește și: Adriana Trandafir, declarații cutremurătoare după ce a avut COVID-19: „A fost o luptă pe viață și pe moarte. M-am rugat la Dumnezeu să mă ia'
FOTO: Facebook