Emi și Cuza ne-au vorbit deschis despre experiența Asia Express și cu ce anume a venit la pachet toată această experiență. Concurenții ne-a spus care au fost cele mai grele momente pentru el, cu ce concurenți s-a înțeles cel mai bine în competiție, ce l-a impresionat cel mai mult, pe scurt ce a însemnat Drumul Împăraților.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Care sunt cele mai grele momente prin care ați trecut la „Asia Express? Lipsa mâncării, dormitul în condiții vitrege, traseele pe care le-ați parcurs, poate disensiunile dintre voi?
Pentru mine şi Cuza cel mai greu a fost autostopul! Plus distanţele imense parcurse în Turcia. Pentru doi băieţi, în
plină pandemie şi cu toate rigorile impuse de lockdown, a fost cumplit! Şi am mai sesizat ceva, era imposibil să nu existe o regulă destul de clară: dacă se întâmpla să avem noroc cu autostopul, era clar că ghinionul se muta la cazare şi invers! Am înregistrat şi nişte recorduri, demne de toată lauda: patru ore de stat la autostop, respectiv record de căutat cazare – până la 1.30 dimineaţa.
Cuza: „Au fost foarte multe momente în care efectiv am zis GATA'
A fost vreun moment în care ați vrut să renunțați? Și, dacă da, cum v-ați adunat puterile ca să continuați? V-a impulsionat partenerul sau propria ambiție?
Au fost foarte multe momente în care efectiv am zis „Gata! Nu ne mai pasă!, dar erau momentele alea de 20-30 de
minute de nervi şi încărcătură! Am fost super dedicaţi concursului, pentru că eu nu suport să pierd niciodată, tocmai de
asta am fost foarte vulcanici şi pasionali în acelaşi timp, iar dorinţa noastră încă de la început a fost să lungim experienţa asta incomparabilă cât mai mult posibil.
Citește și: De ce s-au certat Cuza și Emi la Asia Express:„Îmi arăți tu mie…'
Citește și: Emi și Cuza, transportați cu o mașină frigorifică la Asia Express:”Mirosea a hoit!”
Citește și: Cum și-a cunoscut Magda Pălimariu soțul și cum a cucerit-o:„Am vorbit mult, ne-am dat seama că…'/ EXCLUSIV
Citește și: Gabi Bădălău, prima fotografie alături de Bianca Drăgușanu:„A mea'
Cu ce echipă s-au înțeles cel mai bine Cuza și Emi la Asia Express
Cu ce echipă v-ați înțeles cel mai bine și cel mai puțin bine?
Noi, de fel, suntem nişte băieţi foarte prietenoşi, aşa că ne-am înţeles foarte bine cu toate echipele. Cu Connect-R, Shift, Lidia şi Alexandra ne ştiam dinainte, iar pe parcurs am descoperit acolo nişte oameni incredibili. Toţi ne sunt super dragi acum! Totuşi, în timpul show-ului, cel mai mult m-am apropiat de Adriana şi Maria-Speranţa & Lorelei şi Zarug.
Cuza, ai slăbit la „Asia Express?
În primele zile chiar am slăbit, mai ales că au existat momente în care chiar nu am avut ce mânca. Dar cumva m-am redresat, datorită metabolismului meu nebun, care funcţionează ciudat. Nu contează cât şi ce mănânc sau dacă mănânc în timpul zilei, în schimb, seara, orice mănânc după orele 19-20 se transformă rapid în kilograme! Şi momentele în care ne găseam cazare şi mâncam erau seara/noaptea, iar asta se cumula uneori şi cu două zile de nemâncat!
Cuza: „Cel mai mult ne-au impresionat oamenii care ne-au ajutat!'
Povestestiți-ne întâmplarea care v-a marcat cel mai tare la „Asia Express. Ceva care v-a impresionat cu adevărat, ceva care v-a schimbat percepția, care poate v-a făcut să plângeți și să priviți viața altfel…
Cel mai mult m-au impresionat oamenii care ne-au ajutat! Cu toţii! De la fiecare maşină la autostop, până la fiecare cazare şi până la fiecare lucru mărunt cu care cineva ne-a ajutat! Asta m-a făcut să realizez ca încă există oameni buni pe lumea asta şi cu mulţi dintre ei încă mai păstrez legătura!
Care sunt primele lucruri pe care le-ai făcut când ai ajuns acasă?
Când am ajuns acasă, primele două zile, am dormit, am stat în casă şi am mâncat tot ce mi-a lipsit în „Asia Express. După cele două zile, magia a dispărut, a reapărut monotonia şi am revenit la treabă, pentru că aveam deja o grămadă de contracte şi de facturi restante.
CEILALȚI CONCURENȚI DE LA ASIA EXPRESS ÎN NUMĂRUL DE OCTOMBRIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI.