Emily Burghelea, mesaj special pentru Andrei, soțul ei, după ce au anunțat că vor deveni părinți pentru a treia oară: „Am înțeles cât de multe face și cât mă ajută. Nu știu ce m-aș face fără tine”

.

Emily Burghelea a transmis un mesaj special pentru Andrei, soțul ei, după ce au anunțat că vor deveni părinți pentru a treia oară. Partenerul ei de viață a fost plecat în străinătate pentru un proiect și s-a întors mai repede acasă, deoarece și-a dorit să petreacă timp cu familia lui. Când a venit acasă, vedeta s-a emoționat și a izbucnit în lacrimi, iar ulterior a vorbit despre cât de recunoscătoare îi este lui Andrei pentru tot ceea ce el face, deși are un program încărcat. Iată ce mesaj a scris ea pe rețelele de socializare!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

Într-un mesaj emoționant postat pe rețelele de socializare, Emily Burghelea și-a exprimat recunoștința față de soțul ei, Andrei, pentru sprijinul constant pe care i-l oferă, în ciuda programului încărcat al acestuia. După anunțul că vor deveni părinți pentru a treia oară, influencerița a vorbit despre momentele dificile petrecute singură cu cei mici și cu sarcina, dar și despre aprecierea pe care o simte pentru implicarea lui Andrei în viața de familie.

Emily Burghelea familieEmily Burghelea familie

Emily Burghelea, mesaj special pentru Andrei, soțul ei, după ce au anunțat că vor deveni părinți pentru a treia oară

Emily Burghelea a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, în care i-a mulțumit soțului ei, Andrei, pentru tot sprijinul acordat și pentru implicarea sa constantă în familie, mai ales în contextul în care au anunțat că vor deveni părinți pentru a treia oară.

Influencerița îi este foarte recunoscătoare lui Andrei pentru tot ceea ce face în viața de zi cu zi, motiv pentru care i-a mulțumit public.

„Reuniți! Prima dată am auzit ușa, Don (n.r.: câinele lor) a început să latre și m-am speriat foarte tare, apoi când l-am văzut am început să plâng instant, pentru că mi-a fost dor și pentru că mi-a fost greu și parcă aceste câteva zile, cât am rămas singură și cu cei mici, și cu bebe din burtică, și cu Don, cu toate responsabilitățile, fără el, am înțeles mai mult ca niciodată cât de multe face și cât de mult mă ajută…

Și tații au nevoie să audă asta uneori… Youre doing an amazing job (n.r.: Faci o treabă extraordinară) și nu știu ce m-aș face fără tine, mai mult de trei zile! Mulțumesc că ai venit mai devreme… Te iubesc și îți mulțumesc că ne faci fiecare zi mai frumoasă și reușești să te împarți perfect între job, doctorat și nu uiți niciodată de familie, pe care o pui mereu pe primul loc!', a scris influencerița la postarea pe care a făcut-o pe pagina sa personală de Instagram.

Citește și: Emily Burghelea a ajuns de urgență la spital. Ce a pățit influencerița însărcinată în trei luni: „M-am speriat groaznic, mă frământă o grămadă de gânduri'

Citește și: Emily Burghelea, primele declarații despre a treia sarcină: „Primele două teste au fost negative. Copiii încă nu știu”

Citește și: Călin Georgescu, mesaj pentru susținători înaintea protestului anunțat de ziua sa: „Aveți încredere, schimbarea aduce și un val de împotrivire. Vă iubesc'

Citește și: Pescobar, amendat după ce Piedone a făcut controale în restaurantele sale. Ce nereguli s-au găsit: „A venit și rândul nostru' / În 2023, ANPC a închis Taverna Racilor

Influencerița a făcut declarații despre a treia sarcină

După ce a anunțat că este însărcinată pentru a treia oară, Emily Burghelea a făcut și câteva declarații despre această sarcină. Influencerița a declarat că a aflat că este din nou gravidă în vacanța din Hong Kong.

„Am aflat în Hong Kong! După 2 teste negative de sarcină făcute în Boracay, cel de-al treilea, făcut in Hong Kong, a ieșit POZITIV! Simţeam. Amedeea şi Damian au presimţit, iar eu am visat că alăptam! Apoi am simţit primele greţuri, deja am experienţă. Chiar dacă mai ieşea un test negativ, ştiam sigur că este o eroare, doar că atunci era prea mic bebe ca să iasă pozitiv', a declarat ea atunci pentru cancan.ro.

Emily Burghelea și Andrei sunt căsătoriți de aproape patru ani și au doi copii împreună

Emily Burghelea și Andrei sunt căsătoriți de aproape patru ani și au doi copii împreună. Cei doi parteneri de viață și-au unit destinele în toamna anului 2021. Ei au celebrat acest moment special prin organizarea botezului fiicei lor, Amedea, care a avut loc în aceeași zi.

În luna ianuarie a anului 2023, familia lor s-a extins cu venirea pe lume a băiețelului Damian, iar acum, cu un alt copil pe drum, ei sunt extrem de fericiți.

Deși influencerița este o figură publică din toate punctele de vedere, Andrei, partenerul ei de viață, preferă să rămână discret și nu apare cu fața lui în fotografii sau evenimente publice, ci purtând ochelari de soare și mască.

Sursa foto: Instagram/ Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton