Fiul Clejanilor se poate simți un om liber după ce instanța a respins cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 în legătură cu prelungirea arestului la domiciliu. Pe de altă parte, Fulgy va fi plasat sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile, fiind obligat să meargă și la dezintoxicare.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Vești bune pentru Fulgy. Astăzi, instanța a respins cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 în legătură cu prelungirea arestului la domiciliu. Reamintim că fiul Clejanilor a fost plasat în arest la domiciliu prima dată pe 11 iulie, după ce a lovit un jurnalist și a furat și telefonul acestuia.
Chiar dacă Fulgy a scăpat de prelungirea arestului la domiciliu, acesta va fi plasat, în schimb, sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. În această perioadă de timp, fiul Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani trebuie să se prezinte la poliție sau în instanță de câte ori este chemat. În plus, Fulgy mai trebuie să anunțe dacă își schimbă domiciliul, să nu părăsească Bucureștiul, dar nici să se apropie sau să comunice cu martorii.
Citește și: Margherita de la Clejani, concurentă la „Splash! Vedete la apă'.A apărut în sânii goi la filmări
Citește și: Mădălin Voicu, după ce a fost jignit de Fulgy:”Este o persoană bolnavă”
Citește și: Cum și-a cerut Dan Badea soția în căsătorie:„Din reflex, am făcut și o plecăciune'/ EXCLUSIV
Citește și: Gimnastele de aur, prezente la nunta Sandrei Izbașa.Superbe, în rochii elegante!
Fulgy, plasat sub control judiciar
Pe de altă parte, pe lângă condițiile enumerate mai sus, Fulgy mai este obligat și să se supună unor măsuri de îngrijire și tratament medical în scopul dezintoxicării. Pe de altă parte, acesta nu mai are voie nici să se urce la volan sau să dețină sau folosească arme. Această decizie judecătorească în ceea ce în privește pe Fulgy nu este definitivă. Hotărârea poate să fie atacată în următoarele 24 de ore, ptrivit wowbiz.ro.
Fulgy s-a ales cu o pedeapsă de 30 de zile de arest la domiciliu după ce a lovit cu pumnul un jurnalist, căruia i-a furat și telefonul. Jurnlistul a sunat la Poliție, a făcut o plângere împotriva lui Fulgy și a mers la Institutul Național de Medicină Legală unde i s-a eliberat un certificat medico-legal. În cazul în care fiul Clejanilor nu ar fi respectat arestul la domiciliu, acesta risca să ajungă în arest preventiv.
Fiul Clejanilor, arestat la domiciliu după ce a lovit un jurnalist
În fața instanței, Fulgy a declarat că regretă ceea ce a făcut și că îi pare rău că s-a ajuns atât de departe. Totuși, decizia instanței a fost una clară, așa că fiul Clejanilor a fost nevoit să respecte arestul la domiciliu impus de oamenii legii.
„Cu certitudine regretă situația în care se află și regretă motivele pentru care a ajuns în această situație. El se află sub imperiul unei măsuri restrictive, arestul la domiciliu. Plasarea lui în arest la domiciliu, nu prezintă niciun fel de pericol social. Dacă va încălca această măsură, riscă o măsură mai aspră, singura mai aspră este arestul preventiv. Din cunoştinţele mele, nu consumă niciun fel de substanţă. Nu sunt aici pentru a comenta situaţia lui medicală. Am fost angajat în acest dosar şi mai multe nu vă pot spune. Dosarul nu este public. Măsura este clară, arestul la domiciliu', a declarat avocatul lui Fulgy, după ce acesta a fost trimis prima dată în arest la domiciliu.
Sursa Foto: Facebook