Fulgy, băiatul Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani, a trecut prin momente de coșmar atunci când a fost arestat în Thailanda. Tânărul povestește în ce scandal a fost implicat și cum a reușit să scape de închisoare.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Fulgy Clejani a hotărât să spună tot, după ce au apărut multe zvonuri legate de el. Tânărul povestește cum vacanța lui s-a transformat într-un adevărat coșmar. Fulgy de la Clejani a mărturisit că a stat în arest câteva ore în Thailanda, după un scandal cu un șofer de taxi.
'Eu la un moment în viața asta aveam niște întrebări legate de mine. Am citit cărți de dezvoltare personală, am vorbit cu psihologi, cu psihiatri. (…) Pot să spun cu mâna pe inimă și cu sufletul deschis față de Dumnezeu că în perioada aia sufeream de grandomanie. E o stare și am depășit-o. (…) La vremea respectivă am plecat în Thailanda, în vacanță. Eram OK, nu aveam niciun gând rău înainte și niciun fel de problemă. Am plecat cu gândul de a mă distra și de a vizita.', a spus Fulgy.
Înainte de a fi reținut de Poliție, băiatul Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani a mai avut parte de probleme cu oamenii din Thailanda. 'Am ajuns acolo totul bine și frumos. Cum am ajuns acolo am primit mesaj că e interzis consumul de droguri, iar violența nu e permisă acolo. Eu am ieșit în oraș seara, iar într-o seară s-a băgat cineva în seamă cu mine și mi-a dat un pachețel cu droguri. Eu m-am uitat la el… A făcut semn unuia și a scos cuțitul și i-am dat banii și am fugit. Nu puteam să mă pun cu ei. Am fugit.', a spus tânărul.
Fulgy de la Clejani a stat în arest în Thailanda
Pentru că s-a săturat de speculațiile apărute despre el, tânărul a decis să dea cărțile pe față și să spună ce s-a întâmplat în vacanța sa. Fulgy de la Clejani a povestit cum a ajuns în arest, după ce a lovit un șofer de taxi.
'Un taximetrist m-a plimbat 30-40 de minute și-a acoperit aparatul și în loc de 10 euro cât era cursa mi-a cerut 200-300 de euro. M-a închis în mașină, iar eu cu persoana cu care eram am rămas blocați. El s-a dus la recepție și țipa că nu-i plătim. Eu am deschis blocajul și m-am dus peste el. Țipa, țipa, țipa. La un moment dat nu am mai rezistat, pentru că a ridicat tonul și s-a dat spre mine. I-am dat mare palmă și a leșinat, 5 secunde nu a fost conștient.', a declarat băiatul Vioricăi de la Clejani.
Fulgy Clejani a crezut că va ajunge la închisoare, după ce taximetristul l-a avertizat ce i se va întâmpla. Pentru a își putea recupera pașaportul și a se întoarce în România, el a plătit 15.000 de euro.
'Panică recepționera, panică persoana respectivă. Le-am zis să se liniștească, pentru că nu mai fac nimic mai rău de atât. Omul s-a dus la Poliție și mi-a făcut plângere. El a zis că necesită spitalizare. Calvar câteva zile. Am stat arestat 10 ore în secție. Am băut apă din același pahar cu toată lumea. Am văzut oameni în lanțuri, am zis că gata… intru la pușcărie.
Stai arestat 8 ore, după aceea te trimite la hotel. Am luat pastile să dorm, că îmi venea să mă întorc pe jos în România. Pașaportul meu era la ei, iar omul acela mi-a zis că mă duc la pușcărie. Am avut noroc că am dat de un șofer de acolo care m-a ajutat. (…) Mi-a dat pașaportul înapoi și am plătit 15.000 de euro cash, iar el mi-a dat o hârtie ca și cum am plătit o amendă.', a mai spus tânărul.
FOTO: Facebook