Horia Brenciu și Alice Dumitrescu s-au cunoscut în 1995, la sediul TVR, fiind colegi de breaslă. Au trecut 30 de ani de atunci, iar povestea de dragoste dintre celebrul prezentator și soția lui încă se scrie, puțini știu însă că înainte de a-și cunoaște soția, Horia l-a întâlnit pe cel care avea să-i devină socru, și care îl îndrăgise atât de mult. De asemenea, juratul de la Vocea României ne-a mai vorbit și despre părinți, copilărie și adolescență.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Cum ai fost primit în familia lui Alice? Te-au plăcut din prima părinții ei?
Pe Dan, tatăl lui Alice, l-am cunoscut înainte de a o cunoaște pe ea. M-a ubit, m-a și certat. Țin minte că, dacă se întâmpla să mă contrazic cu Alice, Dan ținea cu mine… (zâmbește)
Horia Brenciu, despre relația cu părinții
Aș vrea să mai rămânem puțin în sfera asta și să ne povestești și despre familia ta de la Brașov. Ce relație ai avut cu părinții tăi? Ce sfaturi ți-au dat când erai mic?
Sfaturile erau date, generate chiar de activitățile pe care le făceam… Mama a dispărut prea repede de lângă noi, iar tata a trebuit să țină familia pe linia de plutire… și cred că a reușit.
Din păcate, ambii au trecut în neființă. Pe mama ta ai pierdut-o când aveai doar 11 ani… Ce amintiri ai
cu ea? Dar cu tatăl tău?
Din partea mamei, n-o să uit niciodată privirea ei plină de dragoste și înțelegere. Tata avea zâmbetul lui special de brașovean, de scheian, mai bine zis…
Pierderea mamei tale te-a maturizat timpuriu, dar a existat și o parte frumoasă a copilăriei. Ne povesteai că mergeai „ba în pădure, la strâns ciuperci, ba pe terenul de baschet de la «Șaguna», bătând mingea alături de prieteni. Ce-ți lipsește cel mai mult din acea perioadă? Mai mergi să ți vizitezi locul natal?
O, da… îmi lipsește Brașovul. Mult! Până la plecarea în București, acolo am stat 20 de ani, zi de zi. Îmi lipsesc prietenii, colegii de clasă și de liceu, profesorii și chiar doamna mea învățătoare, Maria Obaciu…
Horia Brenciu, despre fratele lui: „A plecat din țară. Eu am rămas”
Cu fratele tău cum te înțelegeai atunci? Obișnuiați să faceți boacăne împreună, vă mai și certați? Cum
s-a schimbat relația voastră, în timp?
El a plecat din țară. Eu am rămas. Sper ca drumurile noastre să se intersecteze, cât mai curând…
La școală cum te descurcai, aveai și absențe? Exista o materie pe care o detestai? Cum se împăca un artist în devenire cu matematica?
În 1992 intram la Politehnica din Brașov, de pe Colina, la TCM, printre primii… Chiar dacă nu m-am împrietenit cu matematica în clasele gimnaziale, spre finalul liceului am devenit fan. Eram cel mai bun la trigonometrie, și asta s-a datorat, în principal, unui profesor de matematică special, regretatul Alexandru Oțet.
Horia Brenciu era timid în adolescență: „Vicii? Nici nu știam cuvântul…”
Adolescența ta cum a fost? Cel puțin în zilele noastre, pare cea mai complicată etapă… Cum ai reușit să te ții departe de vicii, de tentații? Există lucruri pe care le ai făcut atunci și le regreți acum?
Vicii? Nici nu știam cuvântul… Eram timid, cu prea mult bun-simț. Exagerat chiar… Mă duceam rar la petreceri, pentru că nu prea aveam cu ce să mă îmbrac. Nici în adolescență n-am sărit calul. Cel mai mare viciu al meu a fost muzica. A… și eram și fanul filmelor pe casete video. (zâmbește)
Spui că în adolescență ai fost un tip timid… Cum s-a produs schimbarea și ai devenit atât de efervescent?
Cred că Bucureștiul m-a cam pus la punct și a trebuit să devin mai îndrăzneț… Acum am și energia pe care am acumulat-o în copilărie și adolescență. (râde)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/01/c1-001-cover-158.jpg)
Și acum, la 52 de ani, te numeri printre cei mai râvniți bărbați din showbiz, deși nu mai ești burlac de multă vreme. Recunosc, am verificat de două ori, pentru că nu ți -aș fi dat mai mult de 40… Se mai întâmplă să primești și mesaje „îndrăznețe din partea admiratoarelor tale? Cum le răspunzi?
„Viața trece, hai s-o trăim cât 10! (zâmbește) După ce le cânt piesa asta, le dau sfaturile de viață de care au nevoie.