Așteptarea a luat sfârșit, iar vedeta și-a strâns în brațe cel de-al doilea copil. Ianna Novac a născut miercuri, 7 august, un băiețel perfect sănătos. Proaspăta mămică a postat prima imagine cu bebelușul.
Marea veste a fost dată chiar de proaspăta mămică pe una dintre rețelele de socializare. Ianna Novac, în vârstă de 35 de ani, este mamă pentru a doua oară și este cea mai fericită femeie din lume.
„Suntem cei mai fericiţi din lume! Astăzi Alexandru a venit pe lume. Nu există bucurie mai mare pe pământ! Nu există dar mai mare pentru noi. Mulţumim Doamne pentru această binecuvântare!', a scris Ianna Novac pe reţelele de socializare, alături de cara a atașat și o fotografie emoționantă.
Fetița ei a ales numele frățiorului
Arista mai are o fetiță pe nume Erika, iar micuța a fost cea care a ales numele bebeșului. Cel de-al doilea copil al Iannei Novac se va numi Alexandru, așa cum și-a dorit fiica sa.
„Eu nu ştiam că sunt însărcinaţă. Ericuţa noastră ne-a adunat într-o seară şi zice ea: să ştiţi că eu m-am hotărât, o să am un frăţior şi o să îl cheme Alexandru. Noi am început să râdem. Au trecut vreo două zile. Am luat un test întâmplător. Aveam nişte stări, dar diferite. Când am ajuns acasă, a ieşit testul pozitiv. Am zis Doamne Dumnezeule. Am fost la biserică şi vorbeam cu preotul că sunt însărcinată. Şi da, este băiat şi o să îl cheme Alexandru. Ericuţa este un copil adorabil, eu acum sunt topită după copii și nu am fost aşa', a povestit Ianna Novac în urmă cu ceva timp la Antena Stars.
FOTO: Facebook