Au trecut nu mai puțin de 17 ani de când Sorin Fișteag, cunoscut drept Soso, câștiga Big Brother. Între timp, viața l-a condus pe drumuri nebănuite, astfel că astazi este medic în Germania și luptă împotriva coronavirusului.
Soso este specialist în medicină internă și face pare din echipa de primiri urgențe de la clinica Bethanien Moers (Dusseldorf), unde are grijă de pacienții infectați cu noul coronavirus.
La fel ca multe alte persoane, și el se teme că ar putea contracta virusul sau că mai mulți medici din spitalul în care lucrează s-ar putea îmbolnăvi, însă face tot posibilul să se ferească, știe ce are de făcut și este pregătit pentru orice scenariu.
„Da. Îmi este teamă că o să iau virusul și o să îi îmbolnăvesc pe cei din jurul meu. Îmi este teamă că se va îmbolnăvi echipa din spital. Dar nici pompierul nu stă în fața unei case ce arde și se gândește că îi este frică de foc, ci face tot posibilul să limiteze daunele. Pe asta mă concentrez și eu acum. La început, îmi era greu să mă rup de muncă acasă. Noi, colegii, ne sunam, ne scriam unii altora să vedem ce se mai întâmplă. Eram foarte implicați cu totul.
Acum am intrat într-o oarecare rutină și este mult mai ok. Toată lumea se concetrează pe ce are de făcut. Cu toții suntem conștienți că de noi depinde rezultatul acestei crize. Fiecare își dă silința să dea dovadă de profesionalism: medici, infirimere, asistente. Nu știm pe termen mediu sau lung ce se va întâmpla. La multe epidemii, pandemii virusul suferă mutații și nu mai e patogen pentru om. La fel de bine poate să rămână mulți ani prezent în viețile noastre. Orice scenariu este posibil', a declarat Soso într-un interviu pentru blogul monicaradulescu.eu.
În același interviu, Soso a lăudat autoritățile din România pentru modul în care au gesționat criza, fiind de părere că în țară s-a acționat de timpuriu. Sfătuiește oamenii să stea acasă, pentru că efortul lor nu este în van, dimpotrivă, deja se văd rezultatele.
Cine este Soso de la Big Brother
Soso este din Reșita și a devenit cunoscut după participarea la primul realityshow din România, Big Brother. A câștigat marele premiu de 50.000 de euro, pe care i-a investit într-un apartment din orașul natal și în călătorii, potrivit click.ro. Concursul a durat 113 zile, prezentatori fiind Andreea Raicu și Virgil Iantu. Cei doisprezece concurenți au fost: Soso, Alida, Florin, Andreea, Nadira, Mumu, Iulia, Violeta, Adrian, Ernest, Izabela și Costel .
La scurtă vreme după câștigarea celebrului reality show, în 2003, Soso a decis să nu folosească imensul capital de popularitate pentru a rămâne în televiziune, nesimțind că faima îl reprezintă. A preferat să refacă anul de Medicină pierdut din cauza emisiunii, iar după încheierea studiilor, în 2006, a lucrat patru ani în domeniul farmaceutic. Soso își dorea, însă, să devină medic, așa că într-un final a decis să se mute în Germania, unde face meseria la care a visat dintotdeauna (nr. specializarea Medicină Internă).
Sursa foto: Facebook