Ilie Năstase a vândut, în secret, vila din Primăverii, după aproape 50 de ani de ani. În locuința primită pe timpul lui Nicolae Ceaușescu, tenismenul a trăit cu majoritatea soțiilor sale, însă se pare că acum a luat decizia radicală de a o vinde. Ioana Simion a spus ce are de gând să facă sportivul cu banii pe care i-a încasat!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Ilie Năstase a primit în anul 1972 o superbă vilă în Primăverii pentru meritele deosebite în sport. De atunci, casa a fost renovată, iar sportivul și-a adus primele patru soții să locuiască aici.
Ioana Simion, însă, a cincea soție a refuzat să stea în vila din Primăverii pentru că nu s-a simțit confortabil, iar în majoritatea timpului nu făcea altceva decât să se certe cu soțul ei.
Ioana Năstase nu a vrut să stea în vila din Primăverii
Casa e foarte frumoasă, însă nu suport ideea de a sta în acelaşi loc unde Ilie a stat cu toate cele patru neveste. De fiecare dată când mergeam acolo, simţeam nişte energii negative, eram mereu agitată, nu aveam linişte şi parcă într-o stare conflictuală permanentă cu Ilie. Am decis să plec, stau într-un apartament în Pipera, iar el e binevenit oricând', povestea Ioana Simion pentru Click!.
Ilie Năstase nu a mai rămas mult în locuința cu pricina, căci a luat decizia de a se muta la Constanța, pentru a-i fi alături soției sale.
„Zilele trecute am decis să mă mut la Constanța, acolo de unde e soția mea. M-am întâlnit și cu Dan Capatos: «Băi Ilie, ce faci?». «Uite, îmi schimb buletinul că mă mut la Constanța!». Capatos a prins-o imediat și zice: «Băi Ilie, acum Constanța are doi numărul unu mondial la tenis!»', povestea Ilie Năstase la momentul respectiv.
Ulterior, se pare că tenismenul nu a revenit la sentimente mai bune în ceea ce privește locuința și a luat hotărârea de o vinde, la finalul anului trecut
Ilie Năstase vrea să-și facă altă casă
Se vehiculează că suma încasată s-ar ridica a jumătate de milion de euro, însă cifra nu a fost confirmată. Soția lui, însă, a confirmat că, într-adevăr, casa nu îi mai aparține tenismenului și a precizat că din suma încasată are de gând să-și facă altă casă.
Citește și: Nelu Vlad, solistul trupei „Azur', a fost testat pozitiv cu COVID-19:„Mă usturau căile respiratorii'
Se pare că a și început demersurile în acest sens, căutând un teren cu nepotul său.
Da, este adevărat. Ilie a vândut casa. A făcut tranzacţia anul trecut însă, nu ştiu suma, nici nu mă interesează. Sunt banii lui. Eu am banii mei, iar maşina primită de ziua mea nu a fost cumpărată cu banii de pe casă. Ilie are încă venituri, contracte pe sume bune şi cu aceia a fost luat Bentley-ul. Cu banii de pe casă Ilie îşi face altă casă. Caută teren', a spus Ioana Năstase pentru Click!.
Sursa foto: Hepta, Facebook, Click