În ce relații sunt acum Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană, după zeci de scandaluri. Nu de puține ori cei doi foști soți au avut neînțelegeri, unele chiar și recente. După ce s-au războit mult timp, Adriana Bahmuțeanu a spus clar în ce relații sunt acum și ce mai are de împărțit cu tatăl copiilor ei.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre cum evoluează relația cu Silviu Prigoană, după seria de scandaluri în care au fost implicați de-a lungul timpului. De asemenea, a vorbit și depre copii, planurile de viitor ale acestora și relația cu actualul soț.
În ce relații sunt acum Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană, după zeci de scandaluri
După atâtea scandaluri și după ce și-au aruncat atâtea vorbe grele, mulți s-au întrebat ce se mai întâmplă între Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. Vedeta a spus în ce relații se află cu fostul soț, menționând că în aceste momente lucrează la formalități.
„Acum este foarte bine. Copilul e la mine din august, anul trecut, deci suntem foarte bine. În ciuda scandalurilor din presă, important e ce își dorește copilul și să avem un copil echilibrat. Eu asta mi-am dorit și să îmi echilibrez ambii copii. Cel mare vrea să meargă în America să studieze acolo și o să stea la George acasă. Deci, e totul rezolvat, acum mai lucrăm doar la formalități, la documente. George este alături de mine și de copii, mă susține, vorbim la telefon în fiecare zi și îl aștept să se întoarcă din America.’, a declarat Adriana Bahmuțeanu pentru WOWbiz.
Adriana Bahmuțeanu nu-și dorește copii cu soțul ei, George Restivan
Adriana Bahmuțeanu spune că soțului ei, George Restivan, i-ar plăcea să aibă un copil împreună, dar planurile lor nu coincid. Ajunsă la 50 de ani, vedeta nu se imaginează în postura de a deveni încă o dată mamă și crede că mai important e să-și crească frumos copiii pe care îi au deja.
„Și-o dori George un copil, dar nu alături de mine, că eu nu mai fac copii la vârsta mea. Mie nu mi se pare ok ca la 50 de ani să mai faci copii și să îi crești și să îi susții când au cea mai mare nevoie. Gândește-te cum aș arăta eu la 70 de ani, cu un copil de 20 de ani, care nu mai e copil e adolescent, e un tânăr care are nevoie de susținere, de suport, de bani, de energie, ca să își facă un drum în viață.
Eu cred că fiecare lucru se face la timpul lui și nu după scripturi. Dacă până acum lui i-a dat Dumnezeu un copil și mie doi, e bine să ne mulțumim cu atât, să îi creștem frumos pe cei pe care îi avem. Așa da, ca să batem recordul de cea mai în vârstă mamă sau cel mai în vârstă cuplu, dar, dar altfel nu ai cum. La 70 de ani ești cam sleit de putere, cam bătrân. La școală o să îl întrebe dacă a venit cu bunicul și de fapt e cu tata.
Nu e ok, există un timp pentru fiecare lucru în viață. L-ai depășit, la revedere. Eu îmi doresc să îmi văd copiii mari și să călătoresc foarte mult. Nu cred că aș mai avea răbdare să schimb scutece acum, decât dacă îmi fac nepoți unul dintre băieți. Deja George este bunic cu prima fiică. E complicat la o vârstă, deci răspunsul e nu, a mai spus zilele trecute Adriana Bahmuțeanu.