Ioana Picoș și Mihai Făgădaru au divorțat oficial, după o perioadă îndelungată în care și-au adus numeroase acuze și au fost în război. Actrița de telenovele a luat o decizie radicală după ce s-a pronunțat divorțul de cel care i-a fost soț timp de cinci ani!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
După o căsnicie de cinci ani și mai bine de un an certuri și acuzații în instanță, s-a pronunțat divorțul dintre Ioana Picoș și Mihai Făgădaru.
În toamna anului 2019, Ioana Picoș a înaintat în instanță o cerere privind desfacerea actului de căsătorie. Se pare că, în urmă cu câteva zile, magistrații de la Judecătoria Sectorului 1 s-au pronunțat, potrivit cancan.ro. Actrița cunoscută din seriale precum La Bloc', Iubire şi onoare' şi Narcisa: Iubiri nelegiuite' a divorțat oficial!
Decizia luată de Ioana Picoș după pronunțarea divorțului
Procesul nu a fost unul simplu, ba chiar s-a complicat destul de tare pe parcurs. Cei doi au avut numeroase certuri, pe motiv că el nu ar fi fost lăsat să-și vadă copiii și că mama gemenilor nu ar respecta programul de vizite. Mai mult, cei doi ar fi făcut la un moment dat scandal în fața bisericii, iar implicat ar fi fost și noul iubit al actriței.
Acum, apele s-au liniștit, iar divorțul s-a pronunțat. După decizia instanței, Ioana ar fi decis să revină la numele purtat anterior de căsătorie.
„Admite în parte cererea principală formulată de reclamanta PICOŞ FĂGĂDARU IOANA ALEXANDRA în contradictoriu cu pârâtul FĂGĂDARU MIHAI VALENTIN. Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul – reclamant FĂGĂDARU MIHAI VALENTIN în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă PICOŞ FĂGĂDARU IOANA ALEXANDRA.
Dispune desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la data de 18.09.2014 şi înregistrate sub nr.1032 din 18.09.2014 la Primăria Sectorului 1 Bucureşti, din culpa comună a soţilor. După rămânerea definitivă a hotărârii de divorţ, reclamanta pârâtă revine la numele purtat anterior căsătoriei, acela de PICOŞ', se arată în decizia magistraților.
Ce s-a decis în privința custodiei gemenilor
Ioana Picoș și Mihai Făgădaru au gemeni, iar instanța a luat o decizie și cu privire la custodia micuților. Copiii vor locui cu mama, însă ambii părinți își vor executa în mod egal atribuțiile. De asemenea, bărbatul va trebui să-i plătească lunar o pensie de întreținere fostei partenere, în cuantum de 1/3 din veniturile lunare.
'Dispune exercitarea în comun a autorității părintești cu privire la minori. Obligă pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă, în interesul minorilor PICOŞ FĂGĂDARU IOAN şi PICOŞ FĂGĂDARU SAVA, a pensiei de întreţinere în cuantum lunar de 1/3 din veniturile nete lunare, de la data introducerii acţiunii, 30.09.2019, şi până la majoratul minorilor', se mai arată în decizia judecătorilor.
Citește și: Divorțul dintre Ioana Picoș și Mihai Făgădaru se complică.Ce acuzații grave își aduc cei doi soți
Citește și: Daria Radionova, mesaj tăios pentru Bianca Drăgușanu:„A încercat intenționat să mă doboare'
Ioana Picoș și Mihai Făgădaru s-au căsătorit la 3 săptămâni de când s-au cunoscut
Reamintim că Ioana Picoș l-a cunoscut pe Mihai Făgădaru în anul 2014, la începutul primăverii, iar după doar trei săptămâni actrița a acceptat să-i fie soție.
„La 1 martie ne-am cunoscut și după trei săptămâni m-a cerut, când eram în Biserica Sf. Nicolae din Cartierul Militari, acolo unde ne-am și căsătorit, în fața moaștelor Sf. Nicolae’, a mărturisit Ioana Picoș în urmă cu ceva timp.
Pe data de 18 septembrie 2014, Ioana Picoș și Mihai Făgădaru s-au căsătorit civil, iar peste trei zile a avut loc și cununia religioasă.