Irina Rimes a răbufnit la adresa lui Culiță Sterp și a altor artiști, după ce l-au promovat pe Alexandr Stoianoglo, candidatul pro-rus la alegerile prezidențiale din Republica Moldova: „De ce faceți asta? Se vede că ați fost plătiți”

.

Irina Rimes a răbufnit la adresa lui Culiță Sterp și a altor artiști, după ce l-au promovat pe Alexandr Stoianoglo, candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova. Artista a transmis un mesaj dur pe rețelele de socializare, acolo unde și-a exprimat dezamăgirea față de colegii care, spune ea, s-au implicat în campanie fără a înțelege pe cine susțin, doar pentru bani.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI


În ultimele zile, frații Sterp și Bogdan Mocanu au publicat videoclipuri în sprijinul lui Alexandr Stoianoglo, candidat pro-rus în alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Postările au fost retrase de pe rețelele de socializare, deoarece subiectul a intrat în atenția presei. Jador a mărturisit că a primit și el o ofertă de a participa în campania electorală din Republica Moldova, dar a refuzat-o.

Citește și: Irina Rimes admite că relația cu David Goldcher e „cu bune și cu mai puțin bune': „Așa s-a dezvoltat. A implicat pasiune, muncă, efort din ambele părți, adaptabilitate și multe altele…'/ EXCLUSIV


Citește și: Frații Sterp și Bogdan Mocanu l-au promovat pe Alexandr Stoianoglo, candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova. Jador: „Am fost sunat, o sumă mare de bani. Nu mă bag’

Citește și: Delia a decojit un ou fiert într-o geantă Balenciaga, de peste 2 mii de euro, iar imaginile au devenit virale: „Efectiv nu am unde să le pun’

Citește și: Dalia, soția lui Sali Levent, renunță la proces, după ce l-a acuzat pe actor că a bătut-o. Ce promisiune i-a făcut el: „Îmi dau singur ordin de protecție. Nu am reușit să…’

Irina Rimes a răbufnit la adresa lui Culiță Sterp și a altor artiști, după ce l-au promovat pe Alexandr Stoianoglo, candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova

Irina Rimes a răbufnit la adresa lui Culiță Sterp și a altor artiști, după ce l-au promovat pe Alexandr Stoianoglo, candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova. Pe rețelele de socializare, artista a transmis un mesaj dur.

Cântăreața a transmis că mulți dintre acești artiști nu știu pe cine susțin cu adevărat și au acceptat promovarea unui candidat doar pentru a avea parte de anumite interese financiare.


„De obicei nu mă bag în politică, dar azi am vizionat un clip pe TikTok. Dragii mei colegi, ce înseamnă asta? De ce faceți asta? De ce? Mai mulți artiști din industria românească, care habar n-au cine este candidatul despre care vorbesc, fac filmulețe de susținere pentru acel candidat. Eu de obicei nu mă bag în politică și nici acum nu o să mă bag în politică. Mesajul meu pe care vreau să îl transmit acum este de ordin civic.

Ieșiți la vot! Nu vă spun pentru cine să votați. Dacă vă întrebați care este poziția mea, eu cred că fiecare om care se uită la filmulețul ăsta știe care este poziția mea, pentru că eu am niște valori. (…) Au mai rămas câteva zile până când ne vor întreba ce vrem. După asta nu ne mai întreabă. Acum este timpul să răspundem, că după asta nu ne mai întreabă nimeni, așa că mergeți la vot pe 3 noiembrie’, a transmis artista în videoclipul pe care l-a postat pe platforma de socializare TikTok


Cântăreața și-a rugat colegii să nu mai primească bani ca să susțină un anumit candidat

Mai mult decât atât, Irina Rimes și-a rugat colegii de breaslă să nu mai primească bani ca să susțină un anumit candidat la prezidențiale. Artista a spus că anumiți artiști nu realizează cu adevărat ce fac și nu ar mai trebui să aibă interese financiare, deoarece este important să iasă la vot.

„Și către colegii mei care au luat bani ca să susțină un anumit candidat: vă rog frumos nu mai faceți asta, pentru că nu știți pe cine susțineți și pentru că este clar că vi s-a plătit pentru asta, se vede cu ochiul liber’, a mai adăugat ea.


Frații Sterp și Bogdan Mocanu l-au promovat pe Alexandr Stoianoglo

Frații Sterp și Bogdan Mocanu l-au promovat pe Alexandr Stoianoglo. Postările lor urmează același tipar: Culiță Sterp, Iancu Sterp și Bogdan Mocanu urmăresc un videoclip electoral cu acesta, iar mai apoi îi elogiază afirmațiile.


Potrivit G4Media, niciuna dintre aceste postări nu a fost etichetată pe TikTok ca reclamă sau promovare plătită. După ce subiectul a ajuns în atenția publicului, videoclipurile au fost retrase din mediul online.

„Frații noștri de peste Prut din Republica Moldova, Dumnezeu să fie cu voi și să va ajute să aveți un conducător așa cum va doriți, în primul rând cu frică de Dumnezeu! Îmi place mult de acest om! Eu nu prea mă bag în politică, dar mi-a apărut un clip acum cu domnul Alexandr Stoianoglo, un om care încearcă să construiască o echipă puternică, încrezătoare și competentă, pentru toți oamenii din Republica Moldova’, a spus Culiță Sterp pe TikTok.


„Mulți dintre voi aveți prieteni peste Prut, adică în Republica Moldova. Ei bine această țară trece printr-o perioadă dificilă, iar unul dintre punctele importante este apă potabilă, deoarece populația a rămas fără ea. Ascultați ce spune Alexandr Stoianoglo despre asta, afirmă Iancu Sterp, înainte de a prezenta imagini cu Stoianolgo care zice ca va face un plan de acțiuni pentru a rezolva această problemă’, a precizat Iancu Sterp.

„E plăcut să vezi un candidat care chiar vorbește despre dezvoltare, despre relații bune între state, care vorbește despre o lume fără conflicte, despre pace’, a transmis Bogdan Mocanu.

Sursa foto: Facebook/ Instagram