Irina Rimes și Adrian Minune au cântat împreună. Cum sună cel mai neașteptat duet

.

La asta chiar nu te-ai fi așteptat. Irina Rimes și Adrian Minune au cântat împreună, iar oamenii care i-au auzit au fost în delir. Situația a fost una total neobișnuită pentru antrenoarea de la 'Vocea României'.

Invitați să cânte la un eveniment privat, în Galați, Irina Rimes și Adrian Minune au făcut spectacol împreună. Antrenoarea de la ‘Vocea României’ și-a făcut programul, iar apoi a rămas să-l asculte pe Adrian Minune. În timp ce artistul cânta ‘De-ai fi tu salcie la mal’, Irina Rimes era profund impresionată de vocea puternică a lui Adrian Minune. De aici până la a-i înmâna microfonul cântăreței din Moldova a durat doar câteva secunde.


Irina Rimes a cântat alături de artist, iar invitații au fost impresionați de duet. Deși muzica pe care Irina Rimes o cântă este total diferită de cea a lui Adrian Minune, totul a sunat minunat, iar cei doi au reușit să facă spectacol.

Un gest neașteptat al invitaților a luat-o prin surprindere chiar și pe Irina Rimes. Este cunoscut faptul că lăutarii primesc bani atunci când merg la evenimente, iar acest lucru i s-a întâmplat și antrenoarei de la ‘Vocea României’. Irina Rimes a început să primească mulți bani de la invitați, moment în care artista a și refuzat din ei, cel mai probabil i se păreau foarte mulți. Cântăreața nu este obișnuită cu astfel de gesturi, însă Adrian Minune a încurajat-o să îi ia. Irina Rimes a primit atât de mulți bani încât abia putea să-i mai țină în mână.


La final, artistul a luat-o în brațe și a mărturisit: ‘Este prima dată când îmi pare rău că sunt însurat’. Imaginile de mai jos vorbesc de la sine, iar în acest video puteți auzi cum a sunat duetul celor doi.

Irina Rimes, despre manele

Invitată la un post de Radio, antrenoarea de la ‘Vocea României’ a vorbit despre cel mai controversat gen muzical. Irina Rimes îi apreciază pe acești artiști pentru calitățile lor vocale și că vocea lor este una extrem de bună.

‘Eu ca outsider, cand am venit in Romania nu am inteles de ce lumea se ferea de manele, desi fac sute de milioane de views pe Youtube. Eu sunt de parere ca majoritatea cantaretilor de manele au o voce extrem de buna’, a declarat Irina Rimes în urmă cu mai mult timp.

Citește și: Irina Rimes a vorbit despre relația cu iubitul ei. Jurata de la Vocea României a recunoscut: „Nu m-a părăsit, m-a trădat!’

FOTO: Instagram