Cântă de la cinci ani, în 2012 a fost revelația show-ului „Vocea României, fiind prima femeie care a câștigat competiția și premiul de 100.000 de euro, cu care și-a cumpărat un apartament. La 33 de ani, Julie Mayaya are un mare vis: să trăiască într-un loc unde nu există iarnă!
Care e cea mai mare teamă a ta?
Am o frică teribilă și inexplicabilă de insecte și târâtoare. E o fobie pe care nu știu nici când și nici cum am deprins-o. Altfel, nu știu să am nicio frică mai profundă, existențială, cum ar fi frica de moarte. Ce-i drept, nici nu am fost pusă într-o situație atât de gravă.
Care este cel mai valoros lucru pe care îl ai (din punct de vedere financiar)?
Nu pun preț foarte mare pe valoarea financiară a lucrurilor, însă bunul cel mai valoros pe care îl dețin este un apartament.
Care este ideea ta despre fericire?
Cred că fericirea este atunci când ai lângă tine oameni dragi, alături de care poți crea amintiri.
În ce ai vrea să te reîncarnezi, dacă acest lucru ar fi posibil?
Într-o pasăre. Iubesc libertatea, iar ideea de a avea capacitatea de a zbura liber și independent de absolut orice mă fascinează.
Ce personaj istoric îți place?
Îmi place Nefertiti. Mă fascinează misterul care o înconjoară.
Care este ocupația ta favorită?
De când mă știu, îmi place să joc tot felul de jocuri, fie în consolei, fie pe telefon, fie tot felul de puzzle-uri sau jocuri de societate.
Unde ți-ar plăcea să trăiești?
Îmi place să locuiesc cât mai aproape de natură, dar am nevoie și de confortul pe care îl oferă un oraș. Ador marea, dar îmi plac și drumețiile pe munte. Încă nu am vizitat un loc care să îndeplinească toate condițiile, dar sunt sigură că el există și, de îndată ce-l voi găsi, cred că voi face tot posibilul să rămân acolo.
Ce detești la alții?
Ipocrizia, infatuarea și superficialitatea.
Dacă ai putea să-ți schimbi un atribut fizic, care ar fi acela?
Dacă aș putea să schimb ceva, aș vrea să schimb niște reacții chimice, astfel încât corpul meu să transforme zahărul și grăsimile consumate în mușchi și vitamine.
Care este cel mai mare regret pe care îl ai?
Regret că nu mi-am văzut bunicii mai des înainte de a muri.
Ce admiri cel mai mult la o femeie?
Ador femeia puternică. Fie că e mama care face tot ceea ce este omenește posibil să asigure viața pe care o dorește pentru copiii ei, fie că e soția care își susține partenerul, fie că e femeia care evoluează în carieră sau cea care reușește să le facă pe toate cele de mai sus.
Ce admiri cel mai mult la un bărbat?
Bărbatul trebuie să fie stâlpul familiei (de aici concluzionăm că el trebuie să fie familist). Trebuie să fie cel care, pus în fața unei probleme, să vină cu soluționarea ei.
Când și unde te-ai simțit cea mai fericită?
Cumva reușesc să mă detașez de tot și toate atunci când îmi impun lucrul ăsta, deci pot fi fericită în fiecare zi, cu atât mai mult atunci când sunt undeva pe plajă, în vacanță. Fericită am fost în prima zi de școală, pentru că știam că încep un nou capitol din viața mea, la fel și în ziua în care m-am mutat în București, la fel și pe scena de la „Vocea României și de fiecare dată când prevedeam un nou început.
Care este personajul de ficțiune pe care îl îndrăgești?
Nu am un preferat. Poate Catwoman…
Cu ce talent natural ai vrea să fii înzestrată?
Cu toții avem cel puțin un talent. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru talentele cu care m-a înzestrat și nu cred că ar fi corect să cer ceva în plus. Dar, dacă aș putea, mi-ar plăcea să pot zbura.
Care este mottoul tău?
„Zâmbește, se putea să fie și mai rău!.
Pentru ce greșeală ai cea mai mare toleranță?
Pentru o greșeală făcută din neatenție.
Ce ți se pare a fi culmea durerii?
Nu știu. Nu am experimentat foarte mult «durerea». Culmea durerii este să pierzi persoană cea mai dragă din viața ta. Asta și durerea de măsea. (zâmbește)
Care este principalul tău defect?
Îmi place să visez foarte mult cu ochii deschiși; și visez prea mult, și fac prea puține pentru a transforma visele în realitate.
Pe cine admiri din viața reală?
Îmi admir părinții, îmi admir profesorii, admir artiștii care au făcut sacrificii pentru artă și oamenii sinceri.
Pe cine disprețuiești dintre contemporani?
Disprețuiesc oamenii care îi consideră pe ceilalți inferiori.
Ce I-ai spune lui Dumnezeu dacă L-ai întâlni?
I-aș mulțumi pentru viața frumoasă pe care mi-a dat-o să o trăiesc, pentru părinții perfecți care m-au adus pe lume și care m-au crescut. I-aș cere viață lungă, sănătate și fericire pentru toți cei dragi mie. Dar asta îi spun lui Dumnezeu în fiecare zi.
Cum ai vrea să mori?
Aș vrea să mor liniștită, în somn dacă se poate, să nu simt nimic. Aș vrea să las toate lucrurile în ordine în urma mea și aș vrea ca moartea mea să nu creeze multă suferință.
Care este starea ta de spirit actuală?
Sunt fericită pentru că lucrurile se întâmplă (în mare parte) așa cum îmi doresc. Sunt sănătoasă, la fel și cei dragi mie, iar viața merge frumos înainte.
FOTO: PR