Kamara și Cristi Mitrea continuă războiul, la emisiunea lui Măruță. După ce în urmă cu o zi, Kamara și Cristi Mitrea și-au aruncat vorbe grele în direct la PRO Tv, la emisiunea lui Măruța, azi scandalul a continuat în aceeași notă. Kamara a fost din nou invitat pentru a vorbi despre experiența Survivor România, însă artistul și Cristi Mitrea au intrat din nou în conflict, așa că Măruță a fost nevoit să intervină.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Kamara și Cristi Mitrea continuă războiul, la emisiunea lui Măruță. Scandal la emisiunea lui Măruță, între Kamara și Cristi Mitrea. Artistul și luptătorul MMA nu s-au abținut nici de această dată să nu se ia la ceartă, după ce, cu o zi înainte, au intrat într-un conflict de proporții în direct la TV.
Kamara a revenit la show-ul lui Măruță, pentru a relata experiența de la Survivor România, însă a dat din nou cu ochii de Cristi Mitrea. Cântărețul și Mitrea au început să se certe, iar Măruță a trebuit să intervină.
Kamara și Cristi Mitrea continuă războiul, la emisiunea lui Măruță
La ediția din 18 aprilie a emisiunii „La Măruță', publicul a asistat la un scandal în toată regula, între Cristi Mitrea și Kamara. Spiritele dintre artist și luptător nu s-au liniștit nici la ediția din 19 aprilie, când Kamara a fost din nou invitat la emisiune pentru a vorbi despre Survivor România, întrucât în emisiunea anterioară nu a avut timp.
Mitrea l-a provocat pe Kamara, după ce a citit un comentariu răutăcios la adresa acestuia, din partea unui internaut. Kamara a reacționat imediat.
„Față de tine, eu am avut rezultate în mai multe domenii. Și știu că ești ofuscat. Am jucat fotbal, am avut rezultate. Cânt, am avut rezultate. Tu ai câteva rezultate. Eu ca și carieră în muzică, o am de 19 ani. Cânt în aceeași trupă. Tu mai exiști?’.
Citește și: Kamara și Dan Ursa au fost propuși pentru eliminare la Survivor 2023: „Mă incomodează…'
Cristi Mitrea a spus că nimeni din platou nu cunoaște nicio melodie de-a trupei „Alb Negru' din care face parte Kamara. Măruță a simțit nevoia să intervină în discuția dintre cei doi:
„Stai un pic, să vorbim despre Survivor, Kamara’, a spus Cătălin Măruță.
Kamara, către Cristi Mitrea: „Ești o tentativă de luptător'
Kamara l-a atacat la rândul său pe Cristi Mitrea, căruia i-a reproșat că este un sportiv slab.
„Așa cum ți-am zis ieri, tu n-ai nicio treabă să vorbești despre acest lucru. Tu ești o tentativă de luptător. Nici despre sportul pe care îl practici nu ai cum să vorbești multe. Ai avut 6 victorii și două înfrângeri atât. Nu ți-e rușine? Ai 42 de ani, ești nebun? Ce realizări ai să vorbești tu cu mine?’, a continuat Kamara.
„Stai puțin, Kamara. De ce am ajuns la discuția asta? Prin felul tău de a fi… Stai să te întreb ceva’, l-a întrerupt Măruță pe artist. Kamara a continuat să i se adreseze lui Cristi Mitrea. „Tu nu vezi că tremuri? Ai fost victima bullyingului când erai mic, dar acum ești bully-ul suprem. N-ai cum să mă ataci pe mine’.
Cătălin Măruță îl apostrofează pe Kamara, în conflictul cu Cristi Mitrea
Cătălin Măruță i-a reproșat lui Kamara că simte să-și impună mereu punctul de vedere și că este mereu pus pe ceartă.
„Kamara, vrei să vorbim despre Survivor? Vrei să monopolizezi doar tu, să vorbești doar tu. Uite, întrebările oamenilor. Oamenii poate nu aveau părerea asta despre tine și te-au văzut certăreț?’, l-a oprit Măruță. „Da, mhmm’, a fost răspunsul sec oferit de fostul concurent Survivor.
Cătălin Măruță i-a spus lui Kamara la un moment dat, după ce a citit comentariile venite în timp real din partea oamenilor: „Doar tu ai dreptate, nimeni nu are dreptate. La Survivor cine a avut dreptate, că doar tu aveai dreptate… Nu acceptai ca cineva să-ți spună părerea lui’.