Keo și Misty par mai liniștiți și mai fericiți ca niciodată. Cei doi s-au mutat în casă nouă cu trei săptâmâni înainte de izolare și nu se plâng de plictiseală, dat fiind că încă mai au de făcut câteva amenajări.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
„Nu știu dacă ne-a priit perioada de izolare, dar am încercat să trecem peste chestia asta cât mai bine, cât mai frumos. A fost frumos că am petrecut mult timp în familie și cu cea mică. În rest, nu putem spune că ne bucură această situație. Sperăm ca lucrurile să se remedieze cât mai repede, mai ales că am remarcat că e din nou o creștere a cazurilor (n.r.- de coronavirus)”, a povestit Keo la Vorbește lumea.
Keo și Misty au povestit că nu au beneficiat de ajutor în toată această perioadă, ci s-au ocupat doar ei de micuța Arya: „Nu am avut parte de ajutor. Suntem doar noi trei. Ne-am descurcat bine”.
Keo este un tătic implicat și se ocupă mereu de fetița lui, astfel că a profitat de timpul din izolare, când studioul s-a mutat acasă, să petreacă mai mult timp cu Arya, în vârstă de 2 ani și 6 luni. Și Misty a ținut să sublinieze că partenerul ei se implică mereu, nu doar în această perioadă.
„Tot cam așa ne petreceam timpul și înainte, în fiecare zi, în afara concertelor, care erau oricum în weekend, dar în cursul săptâmânii stăteam împreună”, i-a mai spus Misty lui Cove.
Keo și Misty au profitat de ocazie pentru a anunța și că s-au mutat în casă nouă, cu câteva săptâmîni înainte de izolare.
„Ne-am descoperit într-un nou cadru. Am reușit să ne mutăm cu trei săptâmâni înainte de izolare la casă nouă și practic ne-am ocupat de casa nouă. Tot timpul e ceva de făcut. Și nu reușești niciodată să faci tot că te iei cu altele. Mai avem un pic de amenajat, mai trebuie să mai dăm de echipele de muncitori care, și ei la rândul lor sunt de acasă, dar în mare suntem ok”, a declarat Keo.
Cum și-a petrecut Keo ziua de naștere
Keo a împlinit pe 21 iunie 42 de ani. Artistul a petrecut alături de familie și încă un cuplu de prieteni, în casa nouă. De ziua lui, Misty i-a făcut un cadou cel puțin surprinzător: s-a făcut din nou blondă.
„Am sărbătorit în grădină până când a început ploaia și ne-am mutat înăuntru. A venit o ploaie puternică lângă București. Dar a fost frumos, într-un cadru restrâns, cu un cuplu de prieteni. Am mâncat bine, am avut fetele lângă mine. Cadoul a fost că Alexa s-a făcut blondă pentru mine. S-a refăcut blondă, de fapt, eu așa am cunoscut-o”, a precizat Keo.
„A mai trecut un an în viața ta… un an încărcat cu iubire și momente de fericire copleșitoare alături de copilul nostru minunat… Îți doresc sănătate iubitul meu, soțul meu, prietenul meu cel mai bun, stâlpul și echilibrul meu, cel mai minunat și perfect om, bărbat și mai presus de orice, cel mai bun tătic din lume! Te iubesc, te apreciez și te admir dintotdeauna și pentru totdeauna și îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare clipă pentru noi 3. La mulți ani cu toată dragostea, tati! Alexa & Arya” , i-a transmis Misty artistului.
Sursa foto: Instagram
Vezi şi ce sunt panourile fotovoltaice!