Loredana, despre perioada în care a fost interzisă la TV de regimul comunist. Îndrăgita artistă ne-a vorbit în paginile revistei VIVA! despre perioada de debut, la Festivalul Mamaia și ce s-a întâmplat ulterior, când a fost interzisă pe micul ecran de regimul comunist: "Cenzura comunistă şi chiar mulţi colegi de breaslă spuneau ca e o muzică imperialistă! Care trebuie interzisă…", ne-a mărturisit artista.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Loredana, de-a lungul timpului, ai fost de nenumărate ori invitata noastră și am făcut împreună nu doar interviuri, ci și coperte memorabile, dar mi-e greu să le așez în timp, pentru că tu ești neschimbată! Ce se întâmplă, ai descoperit izvorul tinereții? Sau totul ține, de fapt, de starea de spirit?
În primul rând, mulţumesc pentru aprecieri! Cred că felul în care suntem acum ar trebui să fie cea mai bună variantă a noastră. Timpul nu ar trebui să fie împotriva noastră, trebuie să ne ajute să devenim ceea ce ne dorim să devenim. Cred că despre asta este vorba. Totul ţine de felul în care evoluezi în interiorul tău, pentru că de acolo vine tot ceea ce se reflectă în exterior.
Loredana, despre participarea la „Steaua fără nume”
Aveai 16 ani când ai devenit cea mai tânără participantă la Mamaia, dar și câștigătoare a Festivalului, așa că îmi imaginez că emoția a fost dublă. Care sunt cele mai frumoase amintiri ale tale de atunci? Cum era muzica românească a anilor 1980? După a doua participare la Festivalul de la Mamaia, ai fost interzisă pe micul ecran de regimul comunist. Ce a deranjat la tine atât de tare, încât să fii îndepărtată de la TV? Sau reprezentai, de fapt, vocea unei generații, un pericol cu adevărat de luat în seamă?
Pentru mine, faptul că am câştigat atunci a fost un şoc. Nu m-am aşteptat nicio clipă. Speram să câştig ceva, dar era greu de crezut, ţinând cont de regimul în care trăiam, de faptul că veneam dintr-un oraş foarte mic, muncitoresc, de undeva din Moldova, din Onești, neştiută şi nesusţinută de nimeni decât de vocea mea. Câţiva oameni, pe care vreau să-i menționez aici, m-au descoperit şi mi-au dat şansa de a intra în lumea asta, aşa că vreau, pe această cale, să le mulțumesc.
M-au descoperit la faza naţională a Festivalului Cântarea României – la Focşani, este vorba de Dumitru Moroşanu (care chiar anul acesta a plecat dintre noi) şi marele compozitor Zsolt Kerestely. Văzându-mă acolo, n-aveam nici 14 ani împliniţi, m-au chemat imediat la București, la preselecțiile pentru Steaua fără nume, cel mai important concurs de talente din vremea aceea, în faţa unei comisii de casting extrem de dure, formată din Simona Patraulea, care era realizatoarea acelui show, şi Anca Sandu, regizoarea concursului.
Loredana: „Simţeam nevoia să ies din tipare, să îmi pun sufletul pe tavă, să explodez pe scenă, să sparg codul”
M-au ascultat și au spus: „Da, «Lori din Oneşti» va participa la Steaua fără nume!. Muzica de atunci era ușoară… şi foarte cuminte… să nu deranjeze, totul se păstra în nişte limite foarte stricte în acea perioadă în care comunismul ajunsese la apogeu şi cenzura de asemenea, se compunea prudent și la impuse, ca să zic aşa. Totul era extrem de controlat şi înfrânat. Iar eu simţeam nevoia să ies din tipare, să îmi pun sufletul pe tavă, să explodez pe scenă, să sparg codul!
Aşa a fost începutul meu. Oamenii s-au şocat să vadă că cineva se mişcă în timp ce cântă, are curaj să alerge pe scenă cu nonşalanţă şi fără teama de a fi judecată. Nu mi-a fost frică niciodată de scenă și de a fi altfel, cu consecinţele de rigoare, bineînţeles, și cred că asta a iubit dintotdeauna publicul la mine – faptul că am avut curajul să fiu ceea ce sunt, să fac ceea ce simţeam, ceea ce îmi doream, fără teama de a fi judecată, de a fi pusă la zid, așa cum până la urmă s-a întâmplat.
Loredana, despre perioada în care a fost interzisă la TV de regimul comunist
Când primul meu album, „Bună seara, iubite!, compus și produs de Adrian Enescu pe versurile poetului Lucian Avramescu, a explodat pur și simplu în 1988, cu peste un milion și jumătate de albume vândute, fizic, nu pe streaming digital, cum se întâmplă azi, e un record neegalat până acum de alt artist român. Un album ieşit din tipare, muzică electronică, muzică plină de ritm, cu un sound nemaiauzit vreodată în România, cu versuri îndrăzneţe și mesaje puternice, a fost o revoluţie în muzica românească, pur și simplu! Un cutremur, un tsunami! Am devenit peste noapte un superstar în România şi, totodată, o problemă pentru regim, devenisem un model periculos pentru tinerii de atunci… Cenzura comunistă şi chiar mulţi colegi de breaslă spuneau ca e o muzică imperialistă! Care trebuie interzisă… Și aşa s-a şi întâmplat în cele din urmă… Cumva, acest album a fost începutul, preludiul Revoluţiei din România, în decembrie 1989, când în sfârşit regimul a căzut. O revoluție făcută de tinerii din generaţia mea, care şi-au dat viaţa pentru ca noi să fim liberi astăzi! Şi despre care tinerii din ziua de azi nu ştiu mai nimic, din păcate…
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/12/c1-001-cover-22.jpg)
Loredana: „În acele timpuri, nu puteai să fii acceptat în breasla muzicală dacă nu câştigai nişte concursuri importante!”
După cum spuneai, la 14 ani ai participat la concursul „Steaua fără nume, pe care l-ai și câștigat. Puțini
știu, cu siguranță, că vârsta minimă de participare era de 17 ani. Mi-ar plăcea să ne povestești cum ai păcălit sistemul.
În acele timpuri, nu puteai să cânți pe o scenă sau să fii acceptat în breasla muzicală dacă nu câştigai nişte concursuri importante! Dacă reuşeai să câştigi „Steaua fără nume sau Trofeul Festivalului Mamaia (ele fiind cele mai importante concursuri din România), aveai dreptul să profesezi oriunde, fără să mai dai vreun examen în faţa unei comisii de specialişti pentru un atestat de liber profesionist! Acum oricine poate cânta şi câştiga o pâine din muzică. De asta şi sunt atât de multe trupe de coveruri. Nu mai există o selecție, acele examene pe care le dădeau periodic muzicienii pentru a putea profesa. Dar să revenim… Dumitru Moroşanu, Simona Patraulea şi Anca Sandu au fost cei care m-au acceptat în prima etapă la Steaua fără nume. Era un concurs în trei etape: trebuia să le câştigi pe toate ca să poți fi desemnat câştigător. Eu am făcut asta, cu 10 pe linie, pentru că se dădeau note pe atunci, iar juriul era unul extrem de exigent. Şi da, am fost primită acolo cu condiţia să nu spun niciodată câţi ani am. Şi am rămas cu chestia asta până în ziua de azi. (râde)