Manuela Hărăbor nu s-a lăsat descurajată de sistemul despre care spune că „nu poate fi învins” și a căutat mereu soluții pentru ca fiului ei, Andrei, să-i fie bine, având în vedere situația dată, el fiind diagnosticat cu autism. De asemenea, actrița susține că se bucură de ajutorul necondiționat al părinților ei, care locuiesc în același bloc cu ea și Andrei, dar și al surorii ei, care îi sare în ajutor ori de câte ori are ocazia.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!
Te urmăresc în social media și mă emoționează postările tale cu familia. Tatăl tău are 97 de ani, iar mama – 85 și mi se pare cu adevărat un privilegiu să ai părinții alături până la o vârstă înaintată. Spune-ne mai multe despre ei, despre relația voastră specială!
Să am încă părinții lângă mine este un alt dar pe care mi l-a dat bunul Dumnezeu. Locuim în același bloc, în apartamente diferite, astfel că suntem împreună aproape mereu. Sâmbetele și duminicile, ca, de altfel, în fiecare zi de sărbătoare, mâncăm împreună, este o tradiție la noi de când mă știu. Și lucrul ăsta a consolidat relația noastră de-a lungul timpului. Chiar și atunci când eram căsătorite, și eu, și sora mea veneam în weekend la părinți pentru masa de prânz. Sfintele sărbători ale Nașterii și Învierii Domnului le petreceam și le petrecem mereu alături de părinți. Înainte gătea mama, era o gospodină desăvârșită, acum rolurile s-au inversat și încercăm, și eu, și sora mea, să îi răsfățăm cât putem de mult. Tata, prin natura meseriei lui, ne-a fost model și ne-a insuflat dragostea pentru cinema, astfel că și eu, și sora mea ne-am găsit profesii în același domeniu. Sora mea a făcut producție de film în cinematografie și în televiziune până acum doi ani, când s-a pensionat.
Cum se înțelege fiul Manuelei Hărăbor cu bunicii lui
Am văzut că plecați împreună și în vacanțe. Andrei cum se înțelege cu bunicii lui, de cine este mai atașat?
Am făcut ani de zile vacanțele împreună. De la tata am moștenit dragostea pentru litoral, drept care vacanțele noastre erau, de cele mai multe ori, marine. De aproape patru ani, sora mea și cu mine avem un loc al nostru la mare, un mic apartament la Năvodari, care ne dă libertatea de a petrece foarte mult timp la mare. Andrei este absolut încântat. Și reușim din când în când să mergem și cu părinții, pentru că bucuria de a fi în formulă completă nu se compară cu nimic pe lumea asta. Andrei își iubește în aceeași măsură ambii bunici, nu are preferințe. Important e să fim împreună.
Manuela Hărăbor s-a luptat în permanență cu sistemul ce „nu poate fi învins' și a căutat soluții pentru ca fiului ei, Andrei, diagnosticat cu autism, să-i fie bine
Îl știu pe Andrei de mic și uite-l, azi, un tânăr de 33 de ani cu ochi de peruzea și suflet adorabil, de copil! De când ai descoperit că suferă de autism, ai dus o luptă continuă pentru a-l ajuta să se integreze și să ducă o viață normală. Problema e că, din păcate, trăim într-o țară în care există prea puțin preocupare pentru persoanele cu probleme. De câte ori ai învins în lupta cu sistemul și de câte ori te-ai simțit descurajată? Au început să se mai miște lucrurile și pe partea asta la noi în țară?
Sistemul nu poate fi învins, din păcate. Singura soluție pe care am găsit-o a fost să las sistemul în spate și să îmi văd de treabă. Să găsesc soluții pentru ca lui Andrei să îi fie mai bine. Nu mi-am permis să mă las descurajată. Evident că lucrurile s-au mai schimbat, dar nu suficient. Sistemul se bate cu pumnii în piept că a devenit european, că merge pe niște principii democratice, dar totul a rămas, în mare parte, la nivel declarativ. Dacă pentru copii s-au mai găsit ceva resurse, oricum insuficiente, datorită muncii depuse de către asociații sau fundații, pentru adulții cu nevoi speciale nu se face în continuare nimic.
Manuela Hărăbor: „Nu sunt singurul caz de mamă singură cu un copil cu nevoi speciale'
Cum se descurcă o mamă singură, cu un copil cu nevoi speciale? Cât de greu ți-a fost și bănuiesc că îți este încă? Ai avut parte de ajutor, de empatie, de înțelegere? Care este lucrul care te doare și te dezamăgește cel mai mult?
Nu sunt singurul caz de mamă singură cu un copil cu nevoi speciale. Din păcate, statistica este destul de cruntă. Dar, așa cum v-am mai spus, eu i-am avut alături mereu pe părinții mei și pe sora mea, care ne-au ajutat necondiționat. În general, fiecare se descurcă cum și cât poate. Terapiile de nouă generație sunt în continuare nedecontate, ajutorul financiar de la stat este insuficient pentru necesitățile persoanelor cu nevoi speciale, medicația adjuvantă care se folosește în alte țări nu este luată în considerare de către Ministerul Sănătății, drept care nu este decontată. Cu toate că eu plătesc taxe din două locuri de muncă, spre Andrei nu se întorc nici măcar zece la sută. Empatie am găsit în imediata apropiere, în mediul în care trăiesc și muncesc, nicidecum la forurile superioare ale statului, care, potrivit Constituției, ar trebui să poarte de grijă tuturor cetățenilor și să gestioneze banii noștri în folosul tuturor românilor. Să găsescă soluții pentru absolut fiecare problemă cu care se confruntă fiecare om din țara asta. Dezamăgirea cea mai mare este că legiuitorii au ca prioritate tot ce se impune din partea Uniunii Europene în detrimentul propriilor cetățeni.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE IUNIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!