Marina Almășan, adevărul despre infidelitatea din căsnicia cu regretatul Victor Socaciu, la 3 ani de la moartea lui: "A fost mai degrabă o salbă de minciuni, gravitând în jurul disperării 'sinucigașului' meu soț de a se întoarce la viața de dinainte de transplant" / EXCLUSIV

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI

Vă pare rău astăzi că nu v-ați bătut mai mult pentru relația cu Victor Socaciu? Au existat momente când ați regretat decizia separării?

Noi eram două nuci tari. Eram orgolioși amândoi – aceasta fiind una dintre multele asmănări care ne-au legat. Pentru Victor am luptat mult, îndeosebi după ce s-a îmbolnăvit. M-am luptat să-l țin în viață, cu prețul îndepărtării mele de alte activități și de alți oameni pe care îi iubeam. Iar acest orgoliu al lui ne-a costat pe amândoi. Din inerție, fiecare a continuat pe drumul pe care o pornise, chiar dacă știam că nu sunt drumurile noastre. Însă, repet, orgoliul…

Vezi galeria foto

Marina Almășan, adevărul despre infidelitatea din căsnicia cu regretatul Victor Socaciu

Ați renunțat întotdeauna la o relație atunci când a fost vorba despre infidelitate?

„Întotdeauna e o exagerare. Nu am avut prea multe astfel de experiențe. De fapt, cred că Victor a fost singurul, și chiar și acest lucru suportă discuții. După moartea lui, punând cap la cap diverse informații venite din toate direcțiile, se pare că nu a fost chiar o infidelitate, cât mai degrabă o salbă de minciuni, gravitând în jurul disperării „sinucigașului meu soț de a se întoarce la viața de dinainte de transplant. Cu orice preț. Cu prețul minciunii, al trădării. La acea oră însă, eu am judecat altfel și, pentru că-l iubeam atât de mult pe Victor, supărarea mea a fost într-atât de mare, încât a făcut imposibilă tolerarea acelei stări de lucruri, în care fostul meu soț mă mințea că merge la analize, la Spitalul din Cluj, și de fapt mergea cu impresara prin țară, la spectacolele ce-i erau contraindicate, după transplant.

Citește și: „O relație la distanță este un blestem. Momentele de cumpănă din viața mea m-au găsit mai tot timpul singură și asta a alimentat…”. Ce a determinat-o, de fapt, pe Marina Almășan să încheie relația cu Georgică Cornu / EXCLUSIV

Citește și: Georgică Cornu nu s-a prezentat la Judecătorie, dar Marina Almășan a obținut ordin de protecție împotriva lui: „Emis pentru patru luni și să poarte o brățară electronică”

Citește și: Ce planuri au Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu după 3 ani de relație. Ce spune chef-ul despre întemeierea unei familii: „Nu e că nu m-aș vedea tată. De ce nu? Se mai poate, mai e loc” / EXCLUSIV

Citește și: Victoria Răileanu și soțul ei, Adrian Ștefănescu, și-au botezat fetița: „Au venit cei mai dragi oameni să îți sărbătorească botezul' / Imagini de la ceremonia emoționantă, din biserică

Marina Almășan: „Cei 16 ani alături de Victor, care pot spune că, mi-a fost suflet-pereche

E dureroasă singurătatea? Ați avut momente când i-ați cunoscut și fața apăsătoare?

Eu sunt un om prin excelență social, ca, de altfel, majoritatea „Gemenilor. Am crescut într-o familie unită și veselă, în care s-a comunicat mult. Mi-am ales o profesie care înseamnă comunicare; am avut o primă căsnicie în care comunicarea pe care o visam a lipsit și în care, atunci când ea se întâmpla, direcțiile în care gândeam eu și primul meu soț erau complet diferite. N-a mers. Apoi au urmat cei 16 ani alături de Victor, care pot spune că, preț de 14-15, mi-a fost „suflet-pereche. Comunicarea noastră era perfectă, se întâmpla chiar și numai dintr-o respirație sau o privire. Până a venit boala, care l-a schimbat radical. Divorțul a fost extrem de dureros, mai ales că m-am chinuit ani de zile să înțeleg ce anume s-a întâmplat, de fapt.

Am crezut că mă voi „salva aruncându-mă într-o nouă relație. Din păcate, la distanță. Cu un om care ținea la mine, dar care odată că nu făcea parte din lumea mea (nici eu din a lui) și, în plus, nu se putea desprinde, din varii motive, de mediul său, de orașul său, de fosta familie. După o vreme, distanța a început să-și arate colții, băgând mult prea des bățul prin gardul singurătății. Aceasta din urmă a început să mârâie, să muște, să chinuiască și, într-un final, nu s-a mai putut. Au fost momente importante, unele grave, altele fericite, pe care le-am traversat singură, iar după plecarea fiului meu „la casa lui, totul s-a acutizat, a devenit mult mai dramatic. Promisiunile neonorate și repetate la nesfârșit, făcute mie de omul lângă care o pornisem la drum, au condus, în final, spre acest deznodământ. Și poate că e mai bine așa: orice sfârșit e un nou început. Pentru fiecare dintre noi.