Mario Fresh a împlinit 20 de ani, iar urările de 'la mulți ani' nu au întârziat să apară. De departe, cea mai spectaculoasă urare a fost de la iubita lui, Alexia Eram, care i-a transmis un mesaj emoționant.
Alexia Eram și Mario Fresh sunt împreuna de trei ani și chiar dacă acum au o relație la distanță, fiica Andreei Esca studiind la Londra, cei doi se înțeleg mai bine ca niciodată.
Artistul a împlinit 20 de ani, ocazie cu care iubita lui i-a transmis un mesaj emoționant, din care înțelegem că este vorba despre o iubire pe viață. '20!!! 20 de ani de ani în care ai încântat oamenii cu vocea ta, cu cântecele tale, cu prezența ta. Îți sunt alături acum, la 20, o voi face și la 40 și à la folie! La mulți ani, bebe! Te iubesc', a scris Alexia Eram pe Instagram.
Cum vrea Mario Fresh să o ceară în căsătorie pe Alexia Eram
La 20 de ani, Mario Fresh se gândește la căsătorie. Artistul a mărturisit acum ceva vreme la „Rai, da buni” că are planuri serioase alături de iubita lui, Alexia Eram, și că îi pregătește multe surprize
Chiar dacă cererea în căsătorie nu a fost înca stabilită, Mario Fresh a declarat că Alexia Eram va primi inelul de logodnă în fața a 16 cameramani. Talentatul artist își pune creativitatea la încercare, se gândește de mult timp la marea zi și își dorește ca totul să fie de vis.
„Nu există acum… Cererea în căsătorie o să fie mult, mult, mult mai nebună. Ei i-am zis că nici măcar nu se aşteaptă la aşa ceva. N-o să zic aici, îți dai seama. O am în cap de foarte mult timp. Ceva… altfel. O să am vreo 16 cameramani după mine. O să fie ceva frumos (…) Alexia e doar perfectă pentru mine’, a mărturisit Mario Fresh la emisiunea ,,Rai da buni.