La două săptămâni după ce a provocat un accident cumplit, în urma căruia un tânăr a decedat, Mario Iorgulescu a fost mutat la un spital din străinătate, în ciuda recomandărilor spitalului Elias. În același timp, mama acestuia nu a mai suportat și a răbufnit pe Facebook într-un mesaj tulburător, pe care ulterior l-a șters.
Stare de sănătate a lui Mario Iorgulescu (24) este precară, în urma accidentului pe care l-a provocat în urmă cu o săptămînă, când mașina lui Aston Martin a pierdut controlul și a intrat într-un autoturism care circula regulamentar.
Familia a decis să îl mute la un spital din străinătate, deși spitalul Elias, unde s-a aflat din momentul accidentului, nu a recomandat această mișcare.
‘În cursul dimineţii de astăzi (23 septembrie 2019), la cererea expresă a familiei şi contrar recomandărilor medicale, pacientul Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias în vederea continuării tratamentului într-o ţară din UE. Instituţiile abilitate au fost informate în acest sens’, a anunțat un comunicat emis de Spitalul Elias.
Mama lui Mario Iorgulescu a răbufnit. Cum sună mesajul controversat pe care apoi l-a șters
După ce opinia publică a luat foc în urma accidentului, mai ales că testele au scos la iveală faptul că Mario consumase cocaină, mama lui Mario Iorgulescu a reacționat pe Facebook, într-un mesaj furibund, pe care ulterior l-a șters.
‘Văd că toată lumea jubilează, toată lumea îşi doreşte doar sânge şi moarte! Hei, ziariştilor şi nu numai, ăştia care aruncaţi cu piatra, în neştiinţă de cauză, la tot şi la orice şi învrăjbiţi mai ales familii îndoliate şi nu-i lăsaţi nici măcar să-şi plângă mortul. Mă gândesc, dacă tot nu aveţi o frică de Dumnezeu şi tot sunteţi vânduţi Diavolului pentru bani, măcar sunteţi foarte bine plătiţi pentru asta? Justifică? Era o curiozitate, sunteţi OK noaptea când vă duceţi la culcare? Cu ultimele puteri mă rog acum pe lângă acel copil care a murit, dar mă rog şi pentru viaţa copilului meu, care se zbate între viaţă şi moarte şi care înţeleg că vă doriţi foarte mult să moară. Dar vă pun o întrebare: se rezolvă ceva prin moartea lui?’, a scris mama lui Mario Iorgulescu.
Foto: Facebook
Citește și: