Roxen va reprezenta România la Eurovision, iar în urma unui concurs de selecție a fost aleasă piesa pe care o va interpreta la Rotterdam.
Dumică seara la Buzău a fost aleasă piesa cu care Roxen va reprezenta România la Eurovision. Este vorba despre „Alcohol You', aleasă atât de public, cât și de juriu. Din juriu au făcut parte Luminiţa Anghel, Crina Mardare, Alin Oprea, Edward Sanda şi Andrei Tudor, potrivit digi24.ro.
Decizia s-a luat în cadrul spectacolului Finalei Naţionale organizată de Televiziunea Română, potrivit știrileprotv.ro.
Alcohol You este o piesă pe care o simt cu toată fiinţa mea şi pe care o trăiesc de fiecare dată când o cânt. Mă reprezintă stilul ei şi mă bucur foarte tare că şi publicului şi juriului le-a plăcut şi au votat-o. Le mulţumesc tuturor! Toată această susţinere înseamnă enorm pentru mine şi mă motivează atât personal, cât şi ca artist, să muncesc mai mult, să fiu din ce în ce mai dedicată şi să fac muzică. Îmi doresc ca melodia Alcohol You' să ajungă cât mai sus, să fie la fel de apreciată şi de publicul din străinătate şi, de ce nu, votată la Rotterdam. Am emoţii foarte mari, dar sunt constructive şi mă ajută să pregătesc show-ul pentru Eurovision 2020, să pot ajunge prin tot ceea ce transmit cât mai aproape de oameni' a spus Roxen când a auzit rezultatul.
Piesa Alcohol You' a ieșit pe primul loc cu 10 puncte, fiind apoi urmată de Storm cu 6 puncte, Cherry Red și Colors la egalitate cu câte 3 puncte. Pe ultimul loc s-a clasat melodia Beautiful Disaster.
Concursul Eurovision urmează să se desfășoare în perioada 12-17 mai, la Rotterdam, Olanda.
Cine este Roxen
Roxen s-a născut în Cluj și a venit la București, unde a reușit să facă mari performanțe pe plan muzical. Tânăra a început să cânte de la o vârstă fragedă, la 7 ani, iar cel mai mare vis al său este ca vocea ei să se audă în toată lumea, ceea ce și urmează să se întâmple.
Citește și: Cine este Roxen, artista care va reprezenta România la Eurovision 2020
Artista se afla în portofoliul celor de la Global Records, iar vara trecută a reușit să se facă cunoscută, după colaborarea cu Sickotoy – ‘You Dont Love Me’. Melodia a fost pe placul publicului și a putut fi auzită în: Franţa, Mexic, Statele Unite ale Americii, Rusia, Spania, Grecia, Elveţia, Turcia, Bulgaria, Lituania, Kosovo, Slovenia, Kazakhstan, Estonia şi Moldova.
Sursa foto: Facebook, Instagram