Apariția ei pe sticlă catalizează imediat atenția, chiar și după mai bine de 20 de ani de carieră, iar asta deoarece Mihaela Rădulescu este… „one of a kind. Ce o face atât de specială într-un showbiz unde, mai nou, vedetele se nasc pe bandă rulantă? Asumarea, inteligența, onestitatea, ambiția, energia și pasiunea pe care le pune în tot ceea ce face, începând cu profesia și încheind cu dragostea. Am vrut să aflăm cum se descurcă la „Ferma (PRO TV), în sălbăticie, dar și cum mai stă cu dragostea, așa că nu ne-am sfiit să-i punem întrebări ușor indiscrete. Ne-a povestit totul cu mult haz și cu o sinceritate dezarmantă, pe care rar o întâlnești la vedete. Dar, cum spuneam, Mihaela e „one of a kind'…
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Mihaela, uitându-mă la cea mai recentă apariție a ta, am avut senzația că privesc o emisiune de acum un deceniu… Iar asta pentru că ești neschimbată! Cum reușești?
Depinde cu ce stare te uiți la un om, după 10 ani – dacă te uiți cu mâinile-n șolduri, precis o să constați că a îmbătrânit sau s-a schimbat. Dacă te uiți cu drag sau curiozitate, ai șansa de a găsi ceva familiar, ceva frumos sau… doar ceva care-ți ridică o sprânceană. Deci, te-am prins – te-ai uitat cu drag. (zâmbește) Toți ne schimbăm, cu trecerea anilor, la exterior mai cu seamă. Eu nu fac excepție, dar nici nu renunț la… chef de viață, de iubire, de sport, de trăit la maximum tot ce am chef să trăiesc.
Știu că ești temerară și nu te sperie provocările, așa că nu m-a surprins că ai acceptat din nou postura de prezentator la „Ferma. Ce e diferit anul acesta?
Un reality show, mai ales genul acesta de experiment social, este foarte interesant pentru mine. „Ferma 5 este despre Orășeni vs. Săteni, dar vine cu un casting minunat de personalități și ego- uri diferite, puse la încercare în cele mai neprietenoase și inconfortabile situații de viață. Nu este doar un clișeu, chiar e un show despre depășirea propriilor limite, despre luarea de la capăt, despre interacțiunea cu oameni diferiți. Sunt frumoși toți concurenții, fiecare în felul lui, și telespectatorul se poate regăsi în cel care-i seamănă la abilități, la reacții. Ador această ediție, pentru că e mult mai chinuitoare și mai aventuroasă pentru concurenți.
Citește și: De ce se ceartă Paul Diaconescu și George Burcea la Ferma:'Este duplicitar și n-am știut 10 ani'
Cum a fost pentru tine tranziția de la luxul din Monte Carlo la traiul într-o rulotă, în mijlocul pădurii?
N-am niciodată probleme de adaptare. Câtă vreme fac ce-mi place, decorul sau confortul nu e prioritar. Deși, în mijlocul unei păduri, în aer curat, trăitul 35 de zile la rulotă e chiar minunat. A fost alegerea mea, cei de la PRO TV îmi luaseră un apartament la un hotel de lux în București, dar pierdeam 3 ore zilnic, dus-întors, pe drum. Și am ales, fără regrete, eficiența și… ineditul, cu toate micile ajustări.
Nu o să-ți ascund, dar bănuiesc că știi și tu că, în ultima vreme, s-au făcut tot felul de speculații cu privire la relația ta cu Felix… Eu tind să cred că „despărțirea voastră are legătură cu distanța și cu faptul că pandemia vă împiedică să vă vedeți la fel de des ca înainte. Mă înșel?
Orice relație neconvențională, mai ales între doi oameni publici, e dezbătută în cel mai convențional mod cu putință de presă și de public. Credeți ce doriți, eu trăiesc numai ce-mi place. Și cred că am dovedit asta de mult.
Citește și: Cine este Melinda Cutur de la Chefi la cuțite.Are un fiu cu o boală genetică rară
Știu că prima ta întâlnire cu Felix nu a fost un „coup de foudre, cel puțin nu pentru tine. Te-a făcut să fii reticentă în privința lui faptul că citiseși că era un Don Juan? Cum te-a convins? Și, nu în ultimul rând, dat fiind că relația voastră are ceva vechime, trebuie să te întreb: de măritat mai ai de gând să te măriți?
Nu, n-a fost „coup de foudre. Și nici până azi nu știu de ce m-am îndrăgostit de un bărbat din singura categorie pe care am evitat-o cu strictețe – cea a playboy-lor, a donjuanilor de profesie. (zâmbește) Uite, am comasat toate întrebările și-ți dau un singur răspuns. Nu ție, celor curioși – am învățat să-mi prețuiesc mult mai mult viața privată. Și am constatat că am numai de câștigat de-aici, atât eu, cât și familia mea. Nu mai vreau să mă mărit, nu trăiesc ce vor alții, ci doar ce are sens total pentru mine. Și dacă o relație cu un bărbat de pe altă planetă mă face fericită și trebuie să ne întâlnim în cosmos ca să fim fericiți, o s-o fac, fără selfie. Știu că pare ciudat să nu trăiești în aceeași casă, oraș, țară cu bărbatul tău, dar la fel de ciudat poate fi să-ți împarți patul sau gândurile cu un om pe care nu-l mai iubești sau care are pe alta. Nu trăim la fel, nu gândim la fel despre iubire și libertate, nu simțim la fel, deci haideți să mai și acceptăm că și cuplurile pot avea diverse forme de fericire și de conviețuire. Iar dacă nu puteți accepta, eu tot vă doresc fericirea mea, pentru că e reală și întreagă.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE OCTOMBRIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE DEJA LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI.
Sursa foto: Hepta, Instagram