Mihai Morar împlinește azi 38 de ani. Incredibil cum și-a început ziua de naștere. Nici plătit n-ai face asta!

.

Mihai Morar își serbează azi ziua de naștere. Vedeta care împlinește 38 de ani a decis să își înceapă aniversarea cu un cadou mai puțin obișnuit. S-a trezit la 5 dimineața pentru a merge în parc să alerge.


Mihai Morar a devenit recent tată pentru a treia oară, fetița lui, Roua, venind pe lume în urmă cu trei luni. Așadar, ziua de naștere îl prinde într-o perioadă extrem de fericită, dar fără îndoială că și extrem de plină. Cu toate acestea, prezentatorul ‘Răi, da buni’ a decis că cel mai bun cadou pe care și-l poate face de ziua lui este…sportul.

Mihai Morar a împlinit 38 de ani. Cum și-a început prezentatorul ziua

Nici măcar de ziua lui, Mihai împlinind astăzi 38 de ani, nu a renunțat la mișcarea zilnică, ce presupune ca la 5 dimineața să facă jogging.


Așa mi-am început ziua de naștere, la 5.00, dimineața. Mi-am închiriat parcul și l-am alergat. Fără să număr kilometri, fără să număr anii. Vreau doar să mă bucur de bătăile inimii și de liniștea minții. Anii oricum trec, nu pot avea grijă de ei. Dar pot să am grijă de trup, de minte, dar, mai presus, de inimă‘, a scris Mihai Morar de ziua lui pe Instagram.

Cum a reușit Mihai Morar să dea jos 15 kilograme, fără a se înfometa

Mihai Morar este un împătimit al joggingului, dar nu recomandă dietele stricte şi nici pe cele minune, pentru că, spune el, fiecare persoană are nevoie de un regim personalizat, în funcţie de program, stil de viaţă, stare de sănătate.

‘Am un regim alimentar echilibrat. Mănânc de toate: carne, carbohidraţi, legume. Părerea mea este că dietele nu ar trebui să fie ţinute din cărţi, deoarece programul fiecărei persoane diferă. De exemplu, seara am arderile mai mari pentru că termin programul de lucru la ora 22:00. Aşa că mai mănânc câte ceva, cum ar fi brânză sau mere, a spus Mihai Morar.


Foto: Instagram

Citește și:

Catrinel Sandu s-a căsătorit cu iubitul american! Primele imagini de la nuntă

Alina Pușcaș s-a căsătorit în secret! Primele imagini de la nuntă