Mirabela Dauer nu a mai vizitat Israelul de când s-a îmbolnăvit de cancer. Artista a pășit pentru prima dată în Țara Sfântă în anul 198,5 alături de colegii ei de la Teatrul Constantin Tănase, dar de atunci a fost în fiecare an, chiar și de două ori. Aceasta este cea mai mare bucurie a interpretei.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Mirabela Dauer nu a mai fost în Israel de când s-a îmbolnăvit de cancer. Prima dată a fost în Israel, țara pe care o adoră, alături de colegii de la Teatrul de Revistă Constantin Tănase. A călătorit în Țara Sfântă în fiecare an, doar în ultimii cinci ani, sănătatea nu i-a mai permis să facă deplasări mai lungi. Cu toate că a fost de atâtea ori nu s-a dus de Paște, întrucât nu suportă aglomerația.
Mirabela Dauer a vorbit despre țara ei de suflet
Artista susține că cea mai mare bucurie a ei este că a putut să viziteze Țara Sfântă în fiecare an, până acum cinci ani când s-a îmbolnăvit. Din anii 1980 și până nu demult, celebra cântăreața a fost în Israel în fiecare an, însă de Paște preferă să stea acasă. Află de ce!
'Sărbătoarea aceasta este mult prea minunată ca să merg când este o mare de oameni. Am mulți prieteni acolo și rude. Ei m-au sfătuit să nu vin atunci în perioada aceasta, pentru că e omor de lume. Și eu prefer să merg în altă perioadă. Totdeauna e multă lume, dar la sărbători este și mai multă lume.
Atunci când merg eu vreau să mă pot ruga acolo, în liniște. Nu vreau să fie îmbulzeală când merg eu în Israel, la Ierusalim, pentru că nu pot, pur și simplu, să mă concentrez. Parcă nu e intimitatea aceea de care ai nevoie atunci când te rogi. Prefer să fiu doar eu și Domnul Iisus, și atunci eu evit să merg la aceste sărbători mari în Țara Sfântă.', a declarat Mirabela Dauer, pentru viva.ro.
Mirabela Dauer: 'În ultimii ani a fost mai greu, pentru că nu mi-a mai permis sănătatea'
Mirabela Dauer a pășit pentru prima dată în Țara Sfântă în anii 1985, alături de colegii ei de la Teatrul Constantin Tănase din București. De atunci a mers în fiecare an acolo.
'Prima dată am fost în Israel în anul 1985 cu Teatrul Constantin Tănase. De atunci, am fost aproape în fiecare an în Țara Sfântă. În ultimii ani a fost mai greu, pentru că nu mi-a mai permis sănătatea să merg și a fost și pandemia. Dar până acum 5 ani am fost în fiecare an. Uneori chiar și de două ori pe an. Ador țara aceasta. Pentru mine e o minune să merg acolo. E cea mai mare bucurie a mea, pe lângă faptul că am și familia și prietenii.', a mai declarat Mirabela Dauer.
Sărbătorile pascale, interpreta le va petrece acasă, întrucât nu concepe să le petreacă în altă parte. 'De Paște sunt acasă. Sărbătorile nu se pot face decât acasă', susține artista noastră.
Mirabela Dauer, diagnosticată cu cancer
În urmă cu cinci ani, Mirabela Dauer a fost diagnosicată cu cancer. Boala nu a reușit să-i scadă însă nici optimismul, nici apetitul pentru viață și nici umorul, după cum reiese din interviul în care i-a povestit lui Horia Brenciu despre momentul în care a aflat că suferea de teribila afecțiune.
„M-a întărit Dumnezeu. E singurul care a stat lângă mine. Am avut 2-3 persoane care au stat lângă mine, dar aia e altceva, e sufletul meu, prietenii mei câțiva. Prietenii ăia, hora aia mare de prieteni care stăteau, ciuguleau în jurul meu a dispărut.
S-au gândit că dau colțul și la ce să o mai băgăm în seamă. Și când am revenit… pentru că eu plecasem. Avem speranța că voi trece peste boală. Doctorul meu, care de fapt, e un prieten foarte bun, care are 38 de ani, Andrei, el a descoperit.
Când mi-a zis era mai prăpădit ca mine, era praf, se dădea de ceasul morții. S-a dat cu capul de ziduri, nu mai știa și a venit la mine după o săptămână să-mi spună… nici nu-mi răspundea la telefon.
Eu făcusem: «ce ai dragă de nu mai vorbești cu mine?». Păi am avut aia, tot o lălăia cu mine… știi că pe mine nu mă ține chestia asta, spune-mi adevărul! Și a venit într-o sâmbătă la mine și mi-a zis: «fato, ai cancer».
La care eu, în inconștiența mea normală, da și ce facem acum? Eu zâmbind, iar el se gândea dacă mai sunt normală sau am avut un șoc’, a dezvăluit Mirabela Dauer în podcastul lui Horia Brenciu.
Foto: Facebook