Clipe cumplite pentru Mirela Vaida, din nou! Prezentatoarea TV a fost atacată de aceeași agresoare, tot în platoul Acces Direct. Femeia a spart geamurile din spatele platoului de televiziune și a încercat să pătrundă în clădire, însă a fost oprită de oamenii legii.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Mirela Vaida a fost victima unui nou atac, la Acces Direct. Ar fi vorba despre aceeași femeie care a intrat dezbrăcată în platoul emisiunii pe 19 martie, cu un bolovan și a atacat-o pe prezentatoare.
Antoanela a atacat din nou și a fugit de la locul faptei. Angajatul unei spălătorii auto din zonă a precizat că individa era tot dezbrăcată și de această dată.
Momente de panică pentru Mirela Vaida la Acces Direct
Subiectul zilei a fost întrerupt de acest incident, iar Mirela Vaida a izbucnit în lacrimi, susținând că se simte umărită și amenințată, având în vedere că agresoarea este în libertate.
„Am din nou să vă dau o veste pentru mine din nou șocantă, pentru că ne vizează în mod direct și personal și fac un apel clar către Poliție și procurori. Antoanela cea care a venit în direct să mă atace cu bolovanul, în urmă cu 2 minute a venit din nou la ușa pe care noi o ținem acum încuiată, aceeași ușă pe care ea a mai intrat o dată cu bolovanul, dezbrăcată, cum o știți. Ne-a spart toate geamurile.
M-am speriat foarte tare pentru că se auzeau bolovani trântiți în geam. Aceasta e mașina mea și îmi era foarte teamă că-mi va distruge mașina. Efectiv, suntem terorizați. Mă simt terorizată și într-o continuă teroare și amenințare de către această femeie în numele căreia am depus nenumărate plângeri penale pentru amenințare, tenativă de omor', a spus Mirela Vaida.
Mirela Vaida, primele declarații după ce a fost ținta unui nou atac
Mirela Vaida a făcut plângând primele declarații despre acest subiect.
„Procurorii nu înțeleg, nu au reținut-o pentru nimic. I-au dat drumul din spitalul Obregia după o săptămână. Femeia vine din nou dezbrăcată ziua în amiaza mare și iată ce face în sediul nostru la doar 3,5 metri de locul în care mă aflu. Mi se pare că suntem ca niște câini care latră la lună. Facem apeluri disperate către Poliție care a venit să o ia și probabil că mâine Antoanela va fi din nou aici.
Ce trebuie să fac? Chiar trebuie să moară cineva până autoritățile își dau seama că suntem într-un real pericol? Mă simt urmărită peste tot, mă simt amenințată. Să mă protejeze naibii cineva.
Îmi e frică să ies din casă. Procurori, ați lăsat-o liberă. Ce pot să fac? Dacă fac singură dreptate mă lăsați și pe mine liberă? Sunt terorizată!' a declarat Mirela Vaida plângând la Acces Direct.
Citește și: Mirela Vaida, păzită de o armată de bodyguarzi de când a fost atacată.Cum s-a implicat soțul ei
Citește și: Ana Porgras, adevărul despre relația cu tatăl său, după divorțul părinților:„Am rămas cu sechele'/ EXCLUSIV
Momentul atacului la sediul Acces Direct
Agresoarea a fost surprinsă de camerele de luat vederi. Femeia a venit îmbrăcată la sediul Acces Direct, dar s-a dezbrăcat rapid în spatele unei rulote. Apoi, a început să arunce cu bolovani în geamurile ușii sediului Acces Direct.
A spart geamuri și a provocat panică în rândul echipei și prezentatoarei, în special.
Femeia a avut un comportament agresiv, iar în timp ce arunca cu bolovani a strigat: „Mi-a furat banii! Dă-mi banii! Nu mă interesează! Te omor!'.
„Tot timpul spune că i-am furat banii, ba că-mi ia capul, ba că-mi taie gâtul. Astea sunt amenințări. Chiar nu se sesizează nimeni? Procurorul a întors dosarul și a zis „doar pentru distrugere', adică atât, distrugere. A zis că bolovanul nu-mi nimerea mie capul. Cred că procurorul în capul lui zice „vă victimizați cam mult. Femeia ce a făcut? A intrat și ea și a dat un bolonav. Așa și? V-a nimerit? Nu! Hai, pa, că am altă treabă!'. Nu reținută nici măcar pentru amenințare, eu am cerut pentru tentativă de omor', a spus Mirela Vaida la Acces Direct.
În momentul în care autoritățile au ajuns la fața locului, femeia a început să alerge dezbrăcată, printre mașini. Din fericire a fost prinsă, potrivit spynews.ro.
Mirela Vaida, mesaj pentru tatăl ei, după atac
Mirela Vaida a ținut să-i transmită un mesaj tatălui ei, care urmărește emisiunea fiicei sale. Ea ținut să-l liniștească, având în vedere cele întâmplate.
'Se uită acum la televizor și poate plânge, nu plânge tată că ce să facem, asta-i viața, ăsta-i statul în care trăim. Până la urmă cu o moarte toți suntem datori, ce să facem…', i-a spus Mirela Vaida părintelui ei.
Prima reacție a autorităților după atacul de la Antena 1
După incident, poliția a transmis un comunicat privind noul atac de la Antena 1.
„Astăzi, în jurul orei 17.00, prin apel 112, o persoană din cadrul unui studio de televiziune a sesizat faptul că o femeie, complet dezbrăcată, a spart geamurile unui platou de filmare. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 4, care au imobilizat-o și transportat-o la sediul subunității de poliție.
Femeia urmează sa fie transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate. Cercetările sunt continuate de Secția 4 Poliție în vederea stabilirii situației de fapt și de drept.
Cu privire la persoana în cauză facem următoarele precizări: În data de 19 martie, persoana în cauză a pătruns în sediul aceluiași post de televiziune și a aruncat cu un obiect dur spre prezentatoarea emisiunii, care se afla în transmisie directă. În urma cercetarilor efectuate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a formulat propunere de internare nevoluntară a persoanei în cauză, dosarul fiind în prezent la Judecătoria Sectorului 1', au transmis autoritățile.
Sursa foto: Facebook, Instagram