Mirela Vaida, prezentatoarea de la Acces Direct, a debutat în televiziune în urmă cu 16 ani și ne-a povestit cu lux se amănunte cum a ajuns pe micul ecran. De la mutarea în București, până la prima zi de muncă, Mirela Vaida a fost cuprinsă de emoții și își amintește cu drag toate întâmplările care au contribuit la formarea sa. Vedeta ne-a mai spus și cât de mult s-a schimbat în tot acest timp!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Dacă nu mă înșel, de la debutul tău în televiziune au trecut mai bine de 15 ani. Cum a fost, ce amintiri ai din primele zile pe micul ecran?
Eu am debutat în televiziune dintr-o întâmplare. Mă aflam în Bucureşti, studentă la Facultatea de Drept, căministă, plecată de acasă fără voia părinților, care îmi dădeau toată energia lor, tot sprijinul lor la Iaşi. Cu toate astea, am simțit că nu pot să mă dezvolt acolo, în primul rând pentru că voiam să fiu independentă, voiam să îmi iau viața în mâini, să plec, să mă desprind de cuib şi să învăț lucruri noi. Aşa că am venit în Bucureşti, am terminat Facultatea de Drept de la Universitatea din Bucureşti, cu rezultate zic eu foarte bune, dar a fost şi nevoie să mă angajez, pentru că deja Capitala venea la pachet cu alte cheltuieli.
Dacă voiai să ieşi în afara căminului, să te îmbraci mai altfel decât aveai tu în geamantanul de acasă, trebuia să munceşti. Ori, asta m-a determinat să dau un casting şi să intru în televiziune. Au trecut 16 ani de atunci şi mă gândesc cu emoție că nu ştiu când au trecut.
Prima apariție a Mirelei Vaida pe micul ecran
În televiziune, am pornit de la munca de jos, de la munca de teren, tot ce înseamnă editare, adunări de informații, materiale, sunat invitați, pregătit efectiv rubrica pe care o aveam de prezentat într-un matinal, dar îmi dau seama că, fără această etapă, nu aş fi ajuns poate unde sunt astăzi. Eu venisem să fac Facultatea de Drept şi după aceea habar nu aveam ce urma să se întâmple cu mine, dar iată că destinul m-a adus în televiziune şi sunt aici de 16 ani, încă făcând emisiuni zilnic în direct. O chestiune care te rutinează şi te oboseşte foarte mult, dar care, pe mine personal, mă şi provoacă foarte mult.
Primele amintiri de pe micul ecran sunt emoțiile. În prima emisiune am intrat într-o bluză de trening albastră, cu foarte multe culori pe mâneci, pentru că nu ne îmbrăca nimeni acum 16 ani, şi stau şi mă gândesc cum de am intrat eu în trening şi cum de am avut curajul să mă înham la o astfel de treabă, care nu era atunci pentru orice tânăr.
Mirela Vaida: „Nu m-am poziționat peste oamenii de rând'
În ce măsură te-ai schimbat după atâția ani pe sticlă? Ce a adus bun și ce a adus rău în viața ta mediatizarea excesivă?
Depinde de tine cât laşi asta să îți schimbe viața. Eu nu am lăsat-o, nu sunt alt om decât cel pe care îl vedeți pe sticlă. Mediatizarea excesivă cred că există atât timp cât tu îi permiți. Faptul că mă vede omul în fiecare zi, 6 zile din 7 în prezent, pe sticlă, în rolul de moderator, nu înseamnă că eu sunt mediatizată. Eu am o viață de familie normală, îmi cresc copiii în normal, îi duc la o grădiniță obişnuită de stat, într-o comună limitrofă Bucureştiului.
În general, nu m-am poziționat peste oamenii de rând, ci am vrut să fac parte dintre ei, eu fiind un om mai degrabă modest, care nu a luat celebritatea ca pe ceva ce i se cuvenea, ci ca pe ceva ce publicul i-a dat, ca pe un vot în blanc. Copiii mei trebuie să fie nişte oameni normali, pentru că, atunci când viața îi va pune în situația de a se descurca, ei nu vor mai fi băiatul / fata mamei, ei vor fi niște indivizi care trebuie să facă față tuturor provocărilor. Şi atunci, am grijă ca această expunere a mea zilnică să nu vină împotriva familiei mele.
Citește și: Câți bani a câștigat Mirela Vaida la primul job:„Atunci mi-am luat şi primul apartament’
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE NOIEMBRIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI.