De mai bine de trei ani, Lora și Ionuț Ghenu trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Toată lumea se așteaptă ca vedeta să ajunga în fața altarului, însă Lora a dezvăluit care este motivul pentru care nu face nunta cu Ionuț Ghenu.
La nunta Andreei Bălan cea care a prins buchetul a fost chiar Lora. Așa cum se zice în popor, cea care va prinde buchetul este următoarea mireasă. Artista are o relație cu Ionuț Ghenu de mai mulți ani și se înțeleg de minune. Toată lumea se așteaptă ca cei doi să se căsătorească, însă Lora a dezvăluit motivul pentru care amână să facă nunta cu iubitul ei.
‘Asta e treaba cu buchetul? E primul buchet pe care îl prind. A fost o întâmplare ciudată, pentru că eu nu m-am mișcat de pe loc. Eu doar am întins mâinile să nu-mi vină în cap. E un semn că eu trebuia să prind buchetul Andreei Bălan și să am voalul ei ca amintire de la nuntă. Nu știu când mă căsătoresc, aș vrea să știu. Sigur voi spune când va fi. Este primul lucru pe care îl tăiem de pe listă tot timpul. Fiind împreună tot timpul rezolvăm chestiile care sunt de carieră, de familie, de casă. Nu ne gândim la asta. Și el mă mai întreabă dacă mai punem data asta odată. Niciodată nu avem timp să vorbim mai mult despre asta. Am fost tot timpul nehotărâți la locație, dar discutăm despre asta. Ne dorim o petrecere de relație.’, a declarat Lora, în exclusivitate, pentru VIVA!.
Lora a mai fost căsătorită cu Dan Badea
Lora şi Dan Badea au divorţat în anul 2014, cântăreața acuzându-și fostul soț de agresiune.
„O să fiu foarte sinceră fără să fiu melodramatică. Am acceptat să rămân într-o relaţie în care iubitul meu devenise agresiv fizic, lucru care s-a întâmplat după ce am tolerat agresivitate verbală. Mi s-a cerut să aleg între a cânta şi el, iar o altă limită a fost minciuna pe care mi-a spus-o când susţinea că îşi doreşte familie şi copil şi apoi mi-a spus că nu vrea copil. A durut cum nu vă puteţi imagina, pentru că îmi spunea cine o să mai meargă în locul meu la concerte! În momentul ălă, clar ai iubit o proiecţie.
Ultima dată când am suferit foarte tare am urlat în pernă şi m-am ascuns în baie, stăteam înghesuită şi am plâns ca un copil mic. De când m-am despărţit de fostul meu soţ, ne-am mai întâlnit şi ne-am salutat, dar acum nu aş putea să-l mai salut. Ar fi modul meu de a spune «foarte urât din partea ta». El a fost întrebat dacă nu îi este frică să se căsătorească atât de repede şi a răspuns că nu îi este teamă că … va fi din nou înşelat’, a declarat Lora la emisiunea „Dincolo de aparenţe’ de la Antena Stars.
FOTO: Facebook