Natalia Guberna povestește cum a ajuns prima oară, ca admiratoare, în casa regretatul Mihai Constantinescu: "Îmi plăcea foarte mult. A însemnat mult în viața mea". Cum s-a împrietenit cu mama lui / EXCLUSIV

Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!

Cine te-a inspirat cel mai mult dintre marii artiști ai vremii?

Am uitat să vă spun că, de la o vârstă fragedă, îmi plăcea foarte mult Mihai Constantinescu. Eram o fană a lui. Mai aveam două colege care îl admirau. Locuia, în acea perioadă, pe strada Mitropolit Filaret și primea saci de scrisori. Printre sacii ăia a găsit și scrisoarea mea și mi-a trimis poza lui, cu un autograf „pentru Natalia. În momentul ăla am plâns, pur și simplu, de fericire, cred că pentru prima oară în viața mea. Aveam 15-16 ani. I-am căutat adresa cu celelalte colege ale mele și am mers la el. Era strada în pantă și am remarcat, de cum am ajuns, un taxi oprind în dreptul unei case. Și din mașină cine a coborât? Mihai.

Vezi galeria foto

Citește și: Cum arată Natalia Guberna la 66 de ani. A venit la un eveniment îmbrăcată într-o rochie superbă, a cântat, a dansat și a făcut show pe scenă ca-n tinerețe / EXCLUSIV

Citește și: De ce nu s-a măritat Natalia Guberna până la 66 de ani și de ce nu are copii: „Îți dorești și îți tot dorești asta până obosești. Probabil că…”

Citește și: La 16 ani, Violeta Bănică urmează în paralel cu liceul și un al doilea sistem de învățământ. Andreea Marin nu a fost de acord, inițial: „Am spus NU ferm, de teama că…'

Citește și: Gianina van Groningen și-a cunoscut soțul pe Instagram: 'M-am decis eu că vreau să plec în cantonament și, practic, l-am lăsat pe el să organizeze nunta…' De ce a hotărât canotoarea să se retragă din viața sportivă / EXCLUSIV

Natalia Guberna povestește cum a ajuns prima oară, ca admiratoare, în casa regretatul Mihai Constantinescu

Când l-am văzut, am spus: „Aoleu, ce mic e!. Asta i-am spus și lui. Era îmbrăcat atunci într-un costum maro, parcă îl și văd. Colegele mele erau mai timide, dar eu le-am spus: „Hai să mergem să ne dea autograf!. Am bătut la ușă și a răspuns mama lui, doamna Lola – Elena Constantinescu o chema –Dumnezeu să o odihnească! Mama lui Mihai era profesoară de franceză.

Țin minte că a venit la ușă foarte elegantă, într-un capot roșu, cu unghiile de aceeași culoare: „Ce faceți, fetelor, ce vreți, fetelor?. Eu, aia „moțată, i-am spus că vrem autograf de la Mihai. Ne-a dat autograf și asta a fost prima întâlnire cu Mihai. Tot ce apărea în presă eu păstram. Povestesc despre el pentru că a avut o mare influență asupra mea și nu numai. A fost un ajutor benefic pentru drumul pe care eu am ajuns și datorită lui. În perioada aceea, el avea spectacole la Sala Palatului cu Olimpia Panciu. Erau în vogă.

Într-o zi, țin minte că am luat bilete la spectacol, să merg cu Florentina, prietena mea. Tata, nervos, mi-a zis: „Să înveți carte!. Nu mă lăsa nicăieri. Iar eu, „deșteaptă, i-am spus că mi-am luat bilete la spectacol și mi le-a rupt. Îmi doream atât de mult să merg la Sala Palatului, la spectacolul lui, și nu m-am dus… Îmi amintesc și că, în vremea aceea, avea spectacole cu Ion Dolănescu și Maria Ciobanu. Se făceau la 23 August și eu nu aveam bani. Am luat-o pe mama deoparte și i-am spus: „E Mihai și vreau să îl văd!. Nu aveam bani nici de flori, de nimic, dar m-am dus la portar și i-am zis că vreau să intru. Nu știu ce i-am spus eu, un copil, cert e că ne-a dat voie să intrăm fără bilet. Au urcat la el pe scenă mulți copii cu flori și m-am dus și eu la el. L-am pupat, fără să-i dau flori. Eram fericită că am stat și la spectacol. După aceea, m-am obișnuit să mă duc la el cu tot ce apărea în presă. Mă duceam la mama lui. La un moment dat, ea a început să mă îndrăgească. Stăteam cu ea, în bucătărie, de vorbă.

Cum s-a împrietenit Natalia Guberna cu mama lui Mihai Constantinescu

Deci mai întâi ai fost prietenă cu mama lui Mihai Constantinescu…

Am intrat la Școala de Artă, cum spuneam, în 1975. Sergiu Cioiu îmi tot zicea că dau ochii peste cap, că nu cânt, că nu-i place… Iar mie nu-mi plăcea stilul lui de a preda și nu mă simțeam bine deloc. Tot timpul îmi făcea observație și mă blocam. Îi povesteam totul mamei lui Mihai.

La un moment dat, l-a chemat pe Mihai: „Auzi ce spune fata asta aici! Nu vrei tu să vorbești cu doamna Florica Orăscu?. Iar Mihai a zis că va vorbi. Între timp, a murit mama lui și am fost la înmormântare.
Era și Ileana, sora lui Mihai. Eu continuam să merg la Mihai cu poze și, într-una dintre dăți, iar m-am plâns de Sergiu Cioiu. Atunci, Mihai a pus mâna pe telefon, a sunat-o pe doamna Florica Orăscu și i-a spus: „Am și eu o fată…. La care doamna Orăscu a întrebat: „Ce fel de fată, din aia?…. „Nu, doamnă. Vă rog frumos, în memoria mamei mele….

Nici acum nu am uitat cuvintele astea: „Vă rog să o primiți la dvs. la clasă!. Ea nu îi primea decât pe cei
de nota 9 sau 10. Și i-a spus să mă aducă la ea. M-am dus singură. Și asta a fost șansa mea. Pentru că, în 75-76, m-am mutat la clasa ei. Doamna Orăscu nu prea mă băga în seamă, pentru că nu eram o voce și nu mă punea prea mult să cânt. Mi-a dat două piese să le cânt, ca să îmi formez glasul cu ambitus mai redus. Corepetitor era Marius Pop. Eram colegă și cu Gabriel Dorobanțu. La noi în clasă mai erau Maria Nagy și Nicu Pop, care s-a sinucis…

Natalia Guberna: „Prima piesă dată de Mihai Constantinescu a fost în 1979”

Mihai Constantinescu când ți-a dat prima piesă?

Prima piesă dată de Mihai Constantinescu a fost în 1979. Titus Munteanu i-a zis să îmi dea și mie un cântec și mi-a dat această piesă care se numește „Dorința. Ce să spun, din fericire am reușit să îmi iau toate cântecele din radio, la îndemnul unui prieten foarte bun, Mircea, și bine am făcut. Le am pe un CD. În 1979 a fost piesa lui Mihai, apoi, târziu, după mulți ani, mi-a mai dat trei cântece pe care le-am înregistrat și pe care le am pe un album lansat la Ovo Music.

Natalia Guberna, despre legătura cu Mihai Constantinescu: „O prietenie foarte frumoasă și un echilibru”

Până la urmă, s-a legat între voi o prietenie foarte frumoasă, nu-i așa? Mă refer la Mihai Constantinescu.

O prietenie foarte frumoasă și un echilibru. Din păcate, nu am fost la spectacolele lui, excepție făcând momentul din adolescență, în care eu și prietenele mele ne-am rugat de portar să ne lase să intrăm. Contribuția lui… El făcea turnee cu Mirabela, cu Olimpia, cu Baniciu, la un moment dat, și m-au luat și pe mine în turneu cu ei. Eu atunci, la început, nu aveam piese și cântam „Un albastru infinit și încă o piesă. Apoi, am început să am și eu piese, dar nu am mai făcut turnee cu ei. Mereu făcea mișto de mine că purtam fustele și rochiile mai lungi, că îmi era rușine să port scurt și el tot trăgea de fustă sau mi-o
ridica: „Ridică, ai picioare frumoase!. Dar eu eram ca ariciul.

Peste ani, am avut o emisiune la TVR Internațional și l-am invitat și pe el. Printre altele, a povestit: „Când puneam mâna pe Guberna – că așa îmi zicea sau Natalița – parcă era un arici. Și îi spuneam să poarte scurt și nu voia. Poate că trebuia să port scurt, mă gândesc. Dar port acum scurt, în limita decenței, sigur. Făceam turnee în vestul țării, era perioada noiembrie-decembrie, și unde mergeai te invitau la masă, la cârnați… Țin minte că, într-o comună, primarul o îndrăgea mult pe Mirabela Dauer. Eram așezați la masă și nu prea mai puteam să mâncăm, veneam de la alt spectacol și toți te serveau. Iar domnul primar trecea pe lângă noi, cu mâinile la spate, și spunea, arătând spre ea: „Da mâncați, tovarășa Mirabela!. Și ea zicea: „Lasă-mă, domnule primar! Mănânc!. Ei erau foarte iubiți de public.

Natalia Guberna: „Am trăit printre ei ca o steluță printre stele”

Revenind la mama lui Mihai, și ea a fost o prezență importantă în viața ta…

Da. Așa este. Și, apropo de Mihai – că a însemnat mult în viața mea – primea saci de scrisori, iar mama lui țin minte că, într-o zi, mi-a dat câteva scrisori din maldărul ăla pe care îl primea Mihai; nedesfăcute, bineînțeles. Eram așa de fericită să văd ce îi scriau fetele lui Mihai și că eu îl cunoșteam. Îi scriau și la TVR, și pe adresa lui, el fiind și un tip foate popular. Țin minte și acum că eram așa de mândră că mi le-a dat și eu nici măcar nu ajunsesem la spectacolul lui. Dar… eu cred în destin și cred că nimic nu e întâmplător în drumul vieții unui om. Sunt oameni care apar în viața ta cu o misiune, cu un rost. Nimic nu este întâmplător. Am pornit ca admiratoare și, datorită lui, am cunoscut alți oameni care m-au ajutat. Am mers împreună. Am trăit printre ei ca o steluță printre stele, că nu consider că am ajuns la nivelul lor. Ceea ce valorează mai mult decât a fi acolo, sus, pentru că există o limită și, dacă pici de acolo, te-ai dus.