Povestea de dragoste dintre Ivan Patzaichin și soția lui! S-au căsătorit la câteva luni de când s-au cunoscut și au fost împreună 46 de ani

.

Ivan Patzaichin a murit la 71 de ani, lăsând în urmă un gol imens! Marele canoist român a trăit o frumoasă poveste de dragoste alături de Georgiana, iar cei doi au avut împreună o fiică. Iată cum a început totul și cum arată familia marelui sportiv.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Ivan Patzaichin a încetat din viață, după o lungă suferință. A petrecut aproximativ trei luni în spital, iar starea i s-a înrăutățit în ultima lună. ‘Ivan a plecat şi nu se mai întoarce’, a fost anunțul tragic făcut de familie.


Cum și-a cunoscut Ivan Patzaichin soția

Frumoasa poveste de dragoste dintre regretatul Ivan Patzaichin și soția lui Georgiana, a început în anul 1975, în urmă cu 46 de ani. Cei doi s-au cunoscut la sanctuarul canoiștilor, la Snagov.


„Ne-am cunoscut, așadar, în august 1975, la Snagov, în Baza Veche, sanctuarul caiaciștilor și canoiștilor’, a povestit Georgiana Patzaichin în cadrul unui interviu.

Citește și: Ivan Patzaichin a murit.Cel mai mare canoist român avea 71 de ani

Citește și: Cum arată soția lui Ivan Patzaichin, femeia care i-a schimbat viața

Citește și: Cine este Sandy Medini de la Splash! Vedete la apă.A învins cancerul

Citește și: Cine este Blvckmatias de la Splash! Vedete la apă.A făcut senzație la Chefi la Cuțite

Ivan Patzaichin s-a îndrăgostit la prima vedere

Marele sportiv s-a îndrăgostit la prima vedere de cea care avea să-i devină soție, dat fiind că nu a avut liniște până când nu a o obținut o primă întâlnire. Câteva luni mai târziu, deveneau soț și soție.

„Era prin 75, îmi făceam de lucru la mașină. Nu de alta, dar era 23 August, aveam liber și, cum eram un tinerel cumințel, nu găsisem altceva mai bun de făcut. Așa cum eram, băgat cu totul sub mașină, văd, la un moment dat, o pereche de picioare înfipte bine pe tocuri. Erau cele mai lungi picioare pe care le văzusem vreodată. 


Nu se mai terminau… Timid, timid, dar am sărit ca un arc. M-am dus imediat după ea, după stăpâna picioarelor, am încercat să intru în vorbă… Nimic, m-a pus imediat la punct. N-am renunțat însă, am luat-o pe ocolite. 

De când am văzut-o prima dată, n-am mai avut liniște. M-am interesat pe la colegele ei și, cu chiu cu vai, prin intermediari, am invitat-o la o cafea de ziua mea, pe 26 noiembrie. A fost de ajuns. Anul următor, în februarie, eram deja căsătoriţi! A fost, cred eu, dragoste la prima vedere’, a povestit Ivan Patzaichin.


„Ne-am jucat de-a șoarecele și pisica până pe 26 noiembrie, când nu am mai scăpat și am răspuns invitației la ziua lui de naștere. Împlinea 26 de ani, vârsta marilor decizii pentru un bărbat… Acolo, în arealul lui și prin comparație cu ceilalți invitați, am reușit să-l cunosc mai bine și am decis să nu mai fiu atât de sălbatică, până la proba contrarie’, a povestit la rândul ei și partenerea canoistului.

Cum și-a cerut Ivan Patzaichin soția în căsătorie

Rrelația lor a evoluat rapid, astfel că la aproximativ cinci luni de când s-au cunoscut, Ivan Patzaichin a cerut-o pe Georgiana în căsătorie. Se întâmpla chiar de Revelion, iar o lună și jumătate mai târziu deja s-au căsătorit.


„Am decis să petrecem Revelionul împreună cu prietenii mei din Ploiești, acasă la regretatul și minunatul actor Zephi Alșeck, a cărui fiică este una dintre prietenele mele. Și atunci ca și-acum, i-a cucerit pe toți cu timiditatea lui, cu aerul lui de adolescent fâstâcit, prins cu lecția neînvățată, ori de câte ori trebuie să vorbească despre sine.

Era Revelionul 1976, anul Jocurilor Olimpice de la Montreal pentru care se pregătise temeinic timp de 4 ani. La miezul nopții, când am ciocnit cupele cu șampanie, mi-a mărturisit că dorința lui cea mai mare este să ne căsătorim. „Ce-mi răspunzi?’- m-a întrebat el, gâtuit de emoții. Crezând că este o glumă, i-am răspuns că nu am nimic împotrivă.


„Bine, ține minte ce ai răspuns!’. Ne-am căsătorit pe 14 februarie, pentru că pe Ivan îl aștepta un an extrem de greu, cu obiective clare și ambițioase care puteau fi atinse mai lesne în doi’, a dezvăluit Georgiana Patzaichin într-un interviu pentru femeide10.ro.


Soției lui Ivan Patzaichin nu i-a fost deloc simplu, dat fiind că soțul ei era deseori plecat. „Nu este plăcut să mergi neînsoțită la spectacole, la aniversările familiei sau prietenilor. Și este de-a dreptul dramatic, tânără fiind, să fii singură de sărbători, mai ales când iubești și ești iubită’, a mai povestit ea.

Ivan Patzaichin și soția lui au o fiică

Ivan Patzaichin a avut o carieră de succes și de departe o serie de ocazii pentru a se bucura pe deplin de medaliile obținute cu atât de multă muncă. Pentru marele sportiv, însă, cel mai important moment din viață a fost nașterea fiicei sale.


„Cel mai important moment din viața mea este nașterea fiicei mele, Ivona. Evident, sunt și momentele din carieră: cele cinci olimpiade, medaliile, victoriile obținute în numele țării mele’, spunea Ivan Patzaichin în urmă cu câțiva ani.

Ivona Beatrice Patzaichin are acum 40 de ani și lucrează la Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor, fiind președintele unei comisii de evaluare a unităților spitalicești.

Ivona și tatăl ei au avut o relație cu totul specială.

„Se trezeşte, uneori, dis-de-dimineaţă, bea o cafea, după care mai apucă şi mai doarme o oră, două. În fiecare an, când ne sărbătorim zilele de naştere, ne facem cadouri la ora 12 noaptea fix! Este deja o tradiţie în familia noastră’, spunea Ivona Beatrice.

Sursa foto: Hepta, Libertatea