Primele imagini cu Adrian, mezinul cuplului Adela Popescu - Radu Vâlcan: „Noi suntem filmul Singur Acasă, toate părțile, în același timp”/ EXCLUSIV

.

Adela Popescu, Radu Vâlcan și cei trei copii ai lor – Alexandru, Andrei și Adrian, pe care îl vedeți în premieră, cu ocazia acestui pictorial – chiar sunt o familie perfectă. Ce îi face să fie perfecți? Tocmai faptul că recunosc că au parte de haos, de momente în care se descurcă greu, că li s-a întâmplat să mai neglijeze relația de cuplu… Dar, mai ales, faptul că sunt uniți, la bine și la greu! Noul număr al revistei VIVA!, care a apărut azi pe piață, vă prezintă primele imagini cu Adrian, mezinul cuplului Adela Popescu – Radu Vâlcan.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!


Bună, Adela & Radu! Îmi pare rău că nu mă vedeți, este noaptea de duminică spre luni, ora 3 fix, și râd în hohote pentru că ascult podcastul lui Bobonete, cu tine, Adela. Ce faceți, cum sunteți?

Adela: La 3 m-am pus şi eu la somn, dar promit să fiu cât de coerentă se poate în răspunsuri! Nu promit însă că şi la fel de amuzantă ca în podcastul cu Bobo.

Primele imagini cu Adrian, al treilea copil al Adelei Popescu și al lui Radu Vâlcan


Așadar, ca să intrăm în atmosferă, aș vrea să ne povestiți cum a fost la ședința foto… Că nu cred că a fost deloc ușor cu trei copii cu personalitate, care mai de care…

Radu: Așa este, nu a fost deloc ușor, dar îţi spun sincer că a fost mai bine decât ne așteptam. Mă refer în special la Andrei și Adrian, pentru că Alexandru abia aștepta această ședință foto. Dar și pentru că am avut parte de ajutor pe lângă noi.

A: A fost… ca în orice zi acasă la noi. Adică imprevizibil, solicitant, cu miiiici accente de furie, urmate imediat de momente de drăgălăşenie. Multe „NU-uri, câteva „DA-uri, însă în final satisfăcuţi că vom vedea câteva imagini ce ne vor servi drept „hrană pentru suflet peste ani. Singura diferenţă dintre o zi normală de la noi de acasă şi această şedintă foto constă în faptul că, de data asta, am avut şi martori fără copii, care cred că și-au promis că nici nu vor face prea curând. (zâmbește)

Citește și: Cum se înțeleg Adela Popescu și Radu Vâlcan după 10 ani de relație și trei copii:„Nu este ușor’/ EXCLUSIV


Citește și: De ce și-au instalat Adela Popescu și Radu Vâlcan aplicația de localizare, pe telefon, ca să se urmărească reciproc:„Pentru a ne asigura că…’

Citește și: Otilia Bilionera s-a luptat cu depresia:„Am urmat tratament antidepresiv și am făcut șapte luni de terapie’/ EXCLUSIV

Citește și: Ce relație are Edward Sanda cu socrul său, Pavel Stratan:'El a avut și are încredere și a presimțit că…'

Primele imagini cu Adrian, mezinul cuplului Adela Popescu – Radu Vâlcan


Dacă s-ar face un reality show la voi acasă, cam cum ar fi atmosfera? Dacă ne puteți descrie în câteva fraze… Trei copii mici nu cred că sunt tocmai ușor de ținut în frâu, mă gândesc!

A: Cinci elefanţi se legănau veseli pe o pânză de paianjen… Atât de fragile sunt momentele de armonie într-o casă cu trei copii mici. Totul este minunat, te închini de liniştea şi armonia din familia ta şi, cât ai clipi, îi cade lui Andrei lingura din farfurie şi începe „distracţia. Copiii se schimbă de la o zi la alta, aşa că e tare greu să crezi că ai găsit o reţetă care funcţionează. E important cât dorm, dacă le e foame, tu câtă răbdare ai în acel moment. Aşa că predictibilitate ZERO, poate doar după ce se culcă. (râde) Dar ne iubim tare-tare şi luptăm să trăim conştienți de măreţia momentelor acestora unice și irepetabile.


R: Cel mai sugestiv este filmul „Singur acasă, toate părțile, în acelaşi timp. Diferența ar fi că nu cred că aș uita vreun copil atunci când plecăm din casă, sper! (râde)

Radu Vâlcan: „Nu există vreo regulă bine stabilită anterior’

Cum v-ați împărțit voi sarcinile, privind cei trei copii?

R: Fiecare cum apucă, nu există momente pe care ni le-am împărțit într-un fel anume şi nici vreo regulă bine stabilită anterior. Pentru că sunt încă mici, caută mereu atenția mamei, motiv pentru care încerc să o ajut cum pot, să o mai degrevez, să se odihnească.


Cum se înțeleg cei trei copii ai cuplului Adela Popescu – Radu Vâlcan

Dar ei cum se înțeleg între ei? Bine sau își mai fac șicane? Există deja gelozii între ei?

R: Acum sunt prieteni, în secunda următoare trebuie să intervenim între ei, căci se bat. Sunt în perioada în care caută atenție. Când nu o obțin, se manifestă în fel și chip. Părinții știu foarte bine despre ce vorbesc.


CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE MAI! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!

Foto: Marius Bărăgan, Instagram, Facebook