Sărbătoare în familia regală britanică! Prințul William, „copilul dificil”, care ulterior a devenit tată la rândul lui, împlinește 38 de ani! Iată câteva detalii din viața ducelui de Cambridge, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Regatului Unit, după Prințul Charles!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI
Puțini știu detalii din viața Prințului William, o fire mai închisă, o prezență mai serioasă, în comparație cu cea a fratelui său, Harry. Inclusiv Ken Wharfe, confidentul Prințesei Diana, susținea că Wiliam era un copil dificil:
„William avea tendinţa de a fi mai viclean, în timp ce Harry era foarte deschis. Harry era foarte simpatic, genul de copil care bătea la uşă şi spunea: «Există vreo şansă să ne luptăm? M-am plictisit. Mă pot juca cu una dintre staţiile tale?» William nu făcea astfel de lucruri. Era mai retras, a fost un copil uşor dificil. Într-un grup de copii există adesea unul ciudat, care nu se potriveşte acolo, aşa era William. Asta nu înseamnă că era un copil rău. Pur şi simplu nu era ca fratele lui. Toată lumea îl plăcea pe Harry pentru că era amuzant. William nu era, povestea cel care i-a stat alături nu mai puțin de 16 ani Prințesei Diana, potrivit adevarul.ro.
Copilul dificil a devenit la rândul lui tată a trei copii: Prințul George de Cambridge, Prințesa Charlotte de Cambridge, Prințul Louis de Cambridge și recunoaște cât de mult i s-a schimbat viața odată cu venirea micuților pe lume. I s-a schimbat tot universul și are de gând să-i susțină în ceea ce fac.
Prințul William: „Nimeni nu ar trebui sa fie hărțuit pentru sexualitatea sa”
Prințul William și-a anunțat sprijinul necondiționat și a precizat inclusiv că, dacă, la un moment dat, ar afla că vreunul dintre copiii lui ar fi gay, i-ar sprijini fără urmă de îndoială, numai că și-ar face probleme pentru barirele și discriminările de care s-ar lovi, dat fiind că fac parte și din familia regală.
Video: Behind the scenes with Prince William for his Attitude Magazine cover – https://t.co/3egcW1cNFP pic.twitter.com/QMI1Yq0UTW
— ET Canada (@ETCanada) June 15, 2016
„Nimeni nu ar trebui sa fie hărțuit pentru sexualitatea sa, sau din orice alt motiv”, este de părere Prințul William.
De altfel, îngrijorat cu privire la violenţa asupra minorităţilor sexuale, Prințul William s-a remarcat precum primul membru a familiei regale care a apărut pe coperta unei reviste de gay. A pozat pentru Attitude, revista britanică privind stilul de viață homosexual: „Am întâlnit tineri gay, tinere lesbiene, persoane transgen prin intermediul revistei ‘Attitude’. Sunt curajoși fiindcă vorbesc și dau speranță celor supuși unor intimidări teribile. Forța și optimismul lor ar trebui să ne încurajeze pe toți să ne opunem oricărui fel de hărțuire. Fiți mândri de omul care sunteți, nu trebuie să vă fie rușine”, a precizat în urmă cu patru ani prințul William.
Sursa foto: Hepta