Relația dintre Alexandra Stan și Zanni, la Survivor România, a fost una cu suișuri și coborâșuri. Invitată în platoul unei emisiuni TV, artista recunoaște că vorbele protejatului lui Alex Velea au pus-o de multe ori la pământ, dar nu neagă că între ea și Zanni a existat o conexiune.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Cu toții cunoaștem că Zanni a făcut-o de mai
multe ori pe Alexandra Stan să izbucnească în lacrimi, însă artista spune că
l-a iertat. De asemenea, spune despre protejatul lui Alex Velea că avea un mod
mai agresiv de a spune lucrurile.
„Au fost momente când Zanni m-a pus la podea din punct de vedere emoțional, am plâns, chiar am plâns foarte mult. Nu am plâns în viața mea așa mult, cred că și din cauza stresului, a lipsei mâncării și a căldurii. Dar, în legătură cu Zanni, el avea un stil un pic mai agresiv și de multe ori mi se pare că spune niște lucruri care nu au neapărat legătură cu subiectul.
Cum s-a luat și de Elena Marin, de exemplu, și i-am zis că nu avea sens să se ia de părul ei alb. Dar eu le-am spus și lor de multe ori că dacă eu reacționz așa și râd și glumesc, nu înseamnă că nu mă deranjează sau că nu mă rănesc glumele lor’, a declarat Alexandra Stan la Teo Show.
Relația dintre Alexandra Stan și Zanni la Survivor
Întrebată despre tipul de relație dintre ea și
Zanni la Survivor România, Alexandra Stan a mărturisit că există într-adevăr o
conexiune între ei, dar nu una personală sau sexuală.
„Cu siguranță este o conexiune mare între mine și Zanni, dar nu are nicio legătură cu o conexiune personală sau sexuală, Doamne ferește. El oricum e foarte mic, e ca un copil, mai degrabă îl asociez cu nepotul meu. E adevărat că de acolo m-am conectat foarte bine cu el și cred că și datorită faptului că e foarte sincer, exact ca mine.
El, pe lângă mine, are și avantajul că e foarte bun pe traseu‘, a mai declarat Alexandra Stan.
Citește și: Alexandra Stan a ajuns azi de urgență la medic.„Am avut o criză înainte să…’
Citește și: Cătălin Botezatu, la spital cu probleme de sănătate!Se operează din nou în Turcia
Alexandra Stan, dezvăluiri despre Faimoși
Alexandra Stan a făcut dezvăluiri neașteptate
despre Faimoși și a spus ce crede ea despre foștii ei colegi de echipă. Aceasta
a mărturisit că le-a cerut de mai multe ori Faimoșilor s-o voteze să plece
acasă, doar că ei au preferat să se voteze între ei, neținând cont de
rugămintea ei.
„Eu îmi doream să plec acasă la un moment dat pentru că eram foarte slabă, le spuneam să mă voteze, iar apoi când aveam câte un blocaj mă simțeam ca la școală. Mă scoteau la careu și aruncau toți cu pietre în mine. Mă durea foarte mult chestia asta pentru că în momentul în care eram la Consiliu, în loc să mă voteze pe mine să plec, se votau între ei ca și dușmanii, pe bază de orgolii, și nu mi s-a părut ok. Politicile astea de alianță ar fi trebuit făcute mai târziu. În loc să mergem împreună ca o echipă și să îi scoatem pe Războinici afară, noi ne scoatem între noi. Aproape la fiecare Consiliu le-am spus să mă scoată afară. Voiam să vadă oamenii de acasă că îmi este foarte greu și voiam acasă‘, a mărturisit fosta concurentă Survivor România la Teo Show.
Alexandra Sta: „Mă bucur că am plecat din
cuibul de șerpi’
Artistei îi pare bine că a plecat din competiția
Survivor, dar spune că și-a lăsat o parte din suflet acolo. De asemenea,
Alexandra Stan spune că a avut mereu de pierdut pentru că nu a știut să
facă strategii.
„Mi-a părut rău că am plecat, mi-am lăsat o parte din suflet acolo. Mă bucur că am plecat din cuibul de șerpi, viespi pentru că eu am fost mereu carismatică, știu să vorbesc, știu să dansez, dar niciodată nu am fost o persoană tacticoasă și strategă. De asta am trecut în viața mea prin multe chestii, că nu am știut să fac strategii.
La Survivor, cel puțin în echipa mea, au fost persoane care au știut întodeauna să facă asta, să își planifice mișcările înainte. De exemplu și Moroșanu e așa, și Majda e așa, Jador. Sunt persoane care știu mai bine cu ce se mănâncă reality show-ul. Eu m-am dus cu capul înainte. Nu îmi pare rău că am făcut asta, dar percepția mea față de oamenii care știau să se comporte un pic altfel a fost că sunt falși. De față cu noi, când nu erau camerele, ziceau ceva și când erau camerele erau altfel‘, a mai spus Alexandra Stan, la Teo Show.
Sursa Foto: Instagram