Războiul dintre Robert Sfăt și mama lui continuă! Adolescentul scoate la iveală noi detalii care ar viza-o pe Brigitte Pastramă!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI
Robert Sfăt, care a aflat prin intermediul unei procuri, că , de fapt averea care i s-ar cuveni ar fi mai mică decât avea impresia inițial, face noi declarații care o vizează pe mama sa.
„Dacă va fi nevoie să mă judec cu ea în acest sens, o voi face, dar din moment ce ea mi-a dat, legal, negru pe alb acolo de la avocat o foaie pe care scrie 54.000 de euro, acum o să stau să mă judec și pentru aia, să aștept, să vad dacă mai trece timpul, dacă mi-i aruncă și pe aia. Dacă nu, pe mine oricum nu banii mă interesează. Într-o arhivă am văzut eu că, domnule, s-a apucat la 16 ani băiatul meu de fumat, după ce că ea nu m-a mai lăsat oricum la sport, și prefera, poate, să-si investească banii, în… operații estetice. Operații estetice care te-au costat pe tine mai mult decât ai scris tu în procura aia (n.r. moștenirea). Nici nu am înțeles ce mi-ai scris acolo, că eu știu complet altă poveste', a declarat Robert Sfăt la Xtra Night Show.
Robert Sfăt a dezvăluit și ce sumă de bani primea de la mama sa, până la vârsta de 16 ani, precum și ce alegea să facă cu banii primiți.
„De la mama mea, am primit până la 16 ani câte 30 de lei pe zi. Mi-i țineam în mare parte, încercam să-i economisesc, pentru a putea să-mi cumpăr bilete pentru festivaluri sau petreceri. Muzica a fost pasiunea mea principală. După ce am renunțat la fotbal, am știut că muzica nu are cum să mă lase niciodată, orice ar fi', a mai ținut să menționeze fiul lui Brigitte Pastramă.
Citește și: Gabriela Cristea a rămas fără emisiune TV. Ce planuri are vedeta din toamnă:’Sunt în discuții acum’
Robert Sfăt: „Mama a pus mereu accentul pe bani și niciodată pe relația cu familia'
În egală măsură, Robert Sfăt are numai cuvinte de laudă la adresa tatălui său, despre care susține că a fost un om foarte cinstit. La polul opus, despre Brigitte susține că a fost mereu interesată mai mult de bani decât de familie.
„Știu 100% că tatăl meu a fost un om corect, toată lumea mi-a spus. Tot ce și-a clădit, și-a clădit pe spatele lui. Mama a pus mereu accentul pe bani și niciodată pe relația cu familia, de și ne-a luat pe noi, pe mine și pe sora mea, ca pe niște păpușele la București, ne-a desprins de acolo, de unde eram noi„, a mai spus Robert.
Sursa foto: Facebook, captură Antena 1