Invitat-surpriză la Chefi la cuțite! Rodica Popescu Bitănescu va ajunge în fața celor trei jurați: Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Actrița va pregăti o mâncare de chiftele marinate și își pune toate speranțele că îi va cuceri pe chefi.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Duminică seara, un nou rând de cuțite și-au găsit câștigătorii, iar luni lupta pentru noi avantaje în battle-uri va încinge iarăși spiritele, iar tema amuletei îi va pune pe gânduri pe Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu. Farfuriile aduse de bandă în fața chefilor vor conține ingrediente cel puțin… inedite, friptura de zebră fiind unul dintre preparatele ce urmează a fi jurizate luni seara.
Rodica Popescu Bitănescu, la Chefi la cuțite
Se pare că surprizele nu contenesc la Chefi la cuțite! Noua ediție o aduce în fața telespectatorilor, dar și a juraților pe marea actriță Rodica Popescu Bitănescu.
Vedeta va pregăti luni o mâncare de chiftele marinate, cu care speră să îi cucerească iremediabil pe cei trei jurați. În plus, râsul ei inconfundabil va răsuna în patou și își va face loc și în bucătărie, locul unde telespectatorii nu prea au avut ocazia să o mai vadă până acum.
Lupta pentru noi avantaje în battle-uri va încinge iarăși spiritele, iar tema amuletei îi va pune pe gânduri pe Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu. Farfuriile aduse de bandă în fața chefilor vor conține ingrediente cel puțin… inedite, friptura de zebră fiind unul dintre preparatele ce urmează a fi jurizate luni seara.
Citește și: Rodica Popescu-Bitănescu iubește de 45 de ani același bărbat:'I s-a spus să nu mă ia de nevastă!'
Citește și: Laurette depune plângere penală împotriva bărbatului care a bătut-o la hotel.Ce acuzații îi aduce
Citește și: Mama lui Jador nu ascultă muzică fiului ei. Declarații neașteptate la Chefi la cuțite:’Nu-mi place ce face’
În ediția de duminică, Narcisa Birjaru, o tânără în vârstă de de 24 de ani de meserie bucătar, a reușit să-i impresioneze pe chefi. Nu doar cu preparatul ei, un hamburger, ci și cu pasiunea pentru bucătărie.
Extrem de emotivă, Narcisa nu și-a putut stăpâni lacrimile în momentul în care a auzit verdictul: „Să fiu aici e cel mai frumos moment din viață, am emoții. Întâlnirea cu chefii e cea mai mare emoție a mea. Sunt superbi!’, a dezvăluit concurenta cu lacrimi în ochi.
Rodica Popescu Bitănescu are 82 de ani
Rodica Popescu Bitănescu are 82 de ani, însă este la fel de energică și spumoasă ca în tinerețe. Nu poți să-i dai vârsta decât dacă îi treci în revistă cariera artistică prodigioasă, cei peste 50 de ani de actorie transformând-o într-o legendă a filmului și a teatrului românesc.
Și în viața personală, Rodica Popescu Bitănescu a tras lozul câștigător, actrița fiind căsătorită de 45 de ani. Pe soțul ei, Mircea, l-a iubit din clipa în care l-a văzut: „Eu am dat examen de conducere cu el şi nu știu cum de am picat la comisia lui, dacă nu cumva m-a ales el pe mine. I-a plăcut o fotografie, deși eu nu sunt deloc fotogenică, și am picat la el, la Bitănescu Mircea. Când am văzut că apare un bărbat blond cu ochii albaștri, îmbrăcat ofițer, cu un mers așa, americănesc, un tip calm, am căzut în cap imediat. A fost pentru mine o lovitură de trăsnet, adică m-am îndrăgostit de el când l-am văzut, o frumusețe de om.
Din păcate, Rodica Popescu Bitănescu și soțul ei nu au avut copii, însă au fost binecuvântați cu foarte mulți nepoți: ‘Am vreo 11 nepoți și 13 strănepoți. Mă sensibilizează și bătrânii, căci am avut niște cazuri în familie. În primul rând, mama, care șapte ani a trecut printr-o dramă, a povestit actrița la Antena Stars.
Schimbări la Chefi la cuțite, sezonul 9
În sezonul acesta s-au remarcat mai multe schimbări la Chefi la cuțite. Gina Pistol era până acum singura care le dădea probe atât chefilor, cât și concurenților. Acum, însă, treaba îi va fi ușurată, iar asta pentru că va avea un ajutor de nădejde: pe Speak.
„Rolul meu va fi acela de a sta alături de sustinători atunci când concurenții intră la jurizare și uneori de a-i întâmpina pe cei care urmează să meargă la bancurile de lucru. Am stat mult de vorbă cu Gina, mi-a povestit în detaliu cum se desfășoară lucrurile, mi-a zis că voi cunoaște foarte multe povești, că voi simți emoțiile concurenților și că toată experiența va fi ceva surprinzător, a declarat Speak.
27 de amulete în acest sezon
Spre bucuria tuturor, și chefii au mai început să dea din casă și să povestească ce se mai întâmplă în noul sezon.
Chef Florin Dumitrescu susține că lupta aprigă nu se va da numai între concurenți, ci și între cei trei chefi. Motivul? Se vor bate pentru amuletele puse la bătaie care vor fi de folos pentru drumul anevoios până în marea finală. O amuletă poate salva o probă, mai ales la cât se serioasă este concurența.
În acest sezon, chef Florin Dumitrescu a spus că vor fi nu mai puțin de 27 de amulete.