La Asia Express se certau foarte des și mulți credeau că relația lor nu va rezista și chiar că vor divorța! Totuși, nici nu se pune problema de separare în ceea ce-i privește pe Adda și Cătălin Rizea. Dimpotrivă, par să se iubească din ce în ce mai mult!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Adda și Cătălin Rizea formează un cuplu frumos și cel mai probabil vor rămâne împreună mult timp de acum încolo. Au împreună un copil și par mai fericiți ca niciodată.
În egală măsură, formează și un cuplu controversat, din pricina certurilor frecvente și a modului în care își exprimă sentimentele.
Adda a explicat chiar la un moment dat că acesta este felul lor de a fi. Se ceartă cu atât de mult patos tocmai pentru că se iubesc intens. Pe cât de repede se aprind, pe atât de repede reușesc să se și împace.
‘Așa suntem noi. Familia ne știe cum suntem și soacă-mea a râs de noi. Noi suntem speciali. Noi ne iubim foarte tare și de asta ne certăm cu atâta patos pentru că ne iubim cu patos’, a declarat Adda la „Răi da buni'.
Acum, cei doi au postat pe rețelele de socializare o imagine, care, desigur, a atras o serie de comentarii, dar și aprecieri pe măsură, dar constituie dovada clară că cei doi nu întâmpină probleme în căsnicie.
Artista a postat o fotografie în care Cătălin îi atinge sânul soției. Precum era de așteptat, fanii au reacționat imediat: „Mă nebunaticule unde pui mâna?”, „Fii amabil, mai cu milă”, „Nebunaticilor”, „Mai faceți încă un copil”, „Ce cauți cu mâna acolo?”, „Sâmbătă seara?”.
Adda și Cătălin Rizea au aniversat 4 ani de căsnicie
Pe 31 iulie, Adda și Cătălin au aniversat patru ani de la nuntă, vedeta postând o imagine emoționantă de la nuntă: plin de tandrețe, Cătălin îi mângâia burta de graviduță partenerei sale.
'4 ani. La mulți ani nouă!', a transmis Adda pe rețelele de socializare.
'La mulți ani nouă! 4 ani de când m-am… Te iubesc! ADDA', a fost și mesajul lui Cătălin Rizea.
Sursa foto: Facebook, Instagram