La începutul pandemiei de coronavirus, s-a vehiculat ipoteza că, o dată cu venirea verii, COVID-19 va dispărea, întocmai ca la gripă. Pentru cei ce sperau ca temperaturile calde să readucă viața la normal, epidemiologii au o veste proastă: conform ultimelor studii, anotimpul cald nu va stopa epidemia.
Dacă la începutul pandemiei, multe voci dădeau ca sigură dispariția virusului odată cu venirea verii, lucru în care ne-am dorit cu toții să credem, iată că lucrurile nu stau chiar așa. Deși s-a crezut că, întocmai ca la gripă, temperaturile ridicate vor distruge virusul, se pare că temutul COVID-19 nu dispare cu una, cu două.
Specialiștii nu cred că venirea verii va stopa epidemia
Conform unui studiu realizat de AccuWeather.com și Massachusetts Institute of Technology, citat de Adevărul, temperaturile ridicate nu vor influenţa semnificativ evoluţia virusului, așa cum speram toți. Cercetătorii de la MIT au declarat că virusul nu își va încetini evoluția în anotimpul cald.
‘În acest moment, acest virus atacă întreaga populaţie a lumii şi, din păcate, sosirea anotimpului cald nu va stopa epidemia. Astfel, distanţarea fizică, igiena, testarea şi consolidarea sistemelor de sănătate (personal, terapie intensivă, medicamente, echipamente de protecţie,ventilatoare) sunt singurele măsuri pe care orice naţiune le poate lua în prezent‘, a declarat și Matthew Ferrari, profesor asociat de biologie la Universitatea Statului Pennsylvania.
Chiar dacă specialiștii sunt de părere că vara va mai diminua din puterea virusului și se va constata o oarecare scădere a numărului de cazuri, sunt de părere că boala va continua să se răspândească.
Foto: Hepta