Șerban Copoț a spus de ce s-a destrămat trupa Animal X, de fapt: "Antrenamentele le făceam într-un apartament, pe o plapumă întinsă pe jos, ca să ne mai atenueze căzăturile. Ne-am dorit să fim faimoși"/ EXCLUSIV

.

Șerban Copoț, despre perioada în care Animal X se bucura de un succes răsunător. Îndrăgitul artist și prezentator ne-a povestit în urmă cu ceva timp, în paginile revistei VIVA!, cum l-a marcat perioada în care a făcut parte din trupa Animal X, cum aveau loc antrenamentele, cât de mult și-au dorit să fie faimoși și cum s-au lăsat "furați" de mirajul celebrității. În cele din urmă, trupa s-a destrămat și ne-a expus și motivele care au dus la acest deznodământ.

Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!

Îmi amintesc perfect perioada Animal X și succesul incredibil de care v-ați bucurat atunci. Cum a început totul și… de unde poreclele astea care v-au însoțit până în ziua de azi?

Pe 15 mai 2024 am sărbătorit 25 de ani de la prima apariţie TV. Sunt multe amintiri din perioada aceea. Eram copii şi ni se părea totul posibil. Totul a început cu dansul şi, în special, break-dance-ul, care ne-a fascinat. Ni se părea că acest stil de dans ne ajuta cel mai bine să ne exprimăm. Antrenamentele le făceam într-un apartament, pe o plapumă întinsă pe jos, ca să ne mai atenueze căzăturile. Aveam un casetofon foarte vechi, rusesc, semi-stricat, pe care puneam caseta cu The Prodigy şi repetam până curgeau apele pe noi. Am fost propriii noştri coregrafi şi ne notam coregrafiile într-un carneţel, folosind un limbaj care nu exista în lumea coregrafilor profesionişti. Poreclele le aveam din fragedă copilărie, nu au fost nişte chestii inventate doar pentru scenă. Aveam lumea noastră şi, când ceilalţi oameni ne-au descoperit, a plăcut foarte mult ce au găsit la noi.

serban copot (9)serban copot (9)

Cum l-a marcat pe Șerban Copoț perioada în care Animal X se bucura de un succes răsunător

V-ați așteptat vreo secundă să deveniți atât de faimoși? Ați trăit pe scenă momente de care se bucură doar starurile internaționale, și asta la 18 ani… Ce întâmplări te-au marcat în perioada aceea? Cum era să fii idolatrizat de fani aproape la modul extrem?

Ne-am dorit să fim faimoşi, dar nu ne aşteptam să fim iubiţi atât de mult. Ţin minte şi acum un băiat care a venit la un concert în Suceava şi ne-a arătat un tatuaj cu Animal X. A fost şocant. Nu ne aşteptam să meargă atât de departe. Atenţie, pe vremea aia nu era moda tatuajelor cum este acum, şi un astfel de gest era destul de ieşit din comun. Părinţii care veneau cu adolescenţii sau copiii la concerte ne rugau din priviri să endorsăm şi un mesaj educativ, să îi ajutăm, să dăm o direcţie mai responsabilă. Turneele anti-drog, proiectele cu Asociaţia Generația Verde fac parte din acea strategie de a da ceva înapoi oamenilor care ne urmăresc.

Citește și: Șerban Copoț, dezvăluiri despre conflictul pe care trupa Animal X l-a avut cu Laurențiu Duță: „S-au pierdut foarte multe. În loc să dezvoltăm o prietenie s-a dezvoltat o rivalitate în extrem și care n-a adus beneficii decât adversarilor”

Citește și: Familia lui Șerban Copoț, urmărită de Securitate. Cum s-a schimbat viața lor în timpul regimului comunist: „Mama e o eroină și nu exagerez cu nimic. I-a fost extrem de greu, dar nu am văzut-o plângând. Mă sfătuiesc cu ea și acum”

Citește și: Serena Williams, transformată total după ce s-a retras din tenis. A slăbit enorm, dar fanii o acuză că a recurs la medicamente controversate

Citește și: Cum arată vila lui Florin Salam, care a fost transformată în hotel de lux. Are lift la câteva zeci de mii de euro, restaurant, bar, piscină, SPA, iar Betty Salam se ocupă de afacere

Șerban Copoț: „Am avut parte de excesele noastre”

Cât de tare ți s-a urcat, atunci, succesul la cap? Până la urmă, erai doar un adolescent… Unul cu bodyguard și șofer. Iar fetele leșinau când te vedeau, când vă vedeau…

Am picat şi noi în acest păcat, pentru că era imposibil să nu pici. Am avut parte de excesele noastre, însă ironiile şi prietenia dintre noi ne-au ţinut cu picioarele pe pământ. Atât cât s-a putut. Ne roast-uiam imediat cum simţeam că o luăm pe arătură. (zâmbește)

În perioada Animal X, ai făcut și Facultatea de Litere. Te-ai simțit singur, punea faima o barieră între tine și ceilalți? Care a fost latura negativă a celebrității?

Nu prea am avut prieteni adevăraţi în afara băieţilor din trupă. Deşi părea că lumea este la picioarele noastre, eram destul de singuri. Oamenilor din jurul nostru le era foarte greu să facă abstracţie de mirajul celebrităţii, şi mulți încercau să profite de această alăturare. Am cunoscut şi oameni cu adevărat frumoşi în călătoriile noastre prin ţară, cu care ţinem legătura şi acum, însă îi pot număra pe degetele de la o mână.

De ce s-a destrămat trupa Animal X

Voi ați migrat din comercial în underground și, cu toate că încă vă bucurați de succes, în cele din urmă
v-ați despărțit. Care a fost motivul?

Motivul a fost simplu. Familia şi viaţa de trupă nu prea se pupau. Nu mai vorbim despre faptul că la noi în ţară nu există o industrie muzicală suficient de dezvoltată încât să devină un lifestyle pe termen foarte lung. E frumos şi palpitant când eşti puşti şi nu ai obligaţii, însă, atunci când ai o familie, lucrurile se schimbă. În plus, noi nu ne-am despărţit, am luat o pauză. Vom reveni când vom simţi că este momentul să facem asta. Deci, da, este foarte posibil să ne mai vedeţi pe toţi pe scenă.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton