Deși puțini au dat șanse poveștii lor de iubire la început, Silvia Chifiriuc și Petre Roman au împlinit 10 ani de la căsătorie. Diferența de vârstă de 26 de ani nu a stat în calea fericirii cuplului care are și un copil, un băiețel de nouă ani.
Povestea de dragoste dintre Silvia Chirifiuc și Petre Roman, oficializată în urmă cu zece ani, nu a fost privită cu ochi buni la început. Nu doar că omul politic a divorțat de Mioara Roman pentru această relație, dar între cei doi este o diferență de vârstă de 26 de ani. Iată că cei doi, părinții unui băiețel de nouă ani, Petrus, au împlinit la începutul verii 10 ani de la căsătorie.
Cum s-au cunoscut Silvia Chifiriuc și Petre Roman. Între ei e o diferență de vârstă de peste 25 de ani
În urmă cu câțiva ani, Silvia Chifiriuc, care avea 37 de ani la data căsătoriei cu Petre Roman, a povestit modul neașteptat în care l-a cunoscut pe cel ce avea să devină bărbatul vieții ei și tatăl copilului său.
L-am cunoscut pe Petre în aer. Întâmplarea a făcut să avem locuri în acelaşi avion. Era o cursă Milano- Bucureşti. Petre, care avea locul de lângă el liber, m-a rugat să stau acolo şi astfel am făcut cunoştinţă. Ţin minte că am vrut să mă reîntorc la locul meu la un moment dat, dar el tot spunea «Hai, mai stai, mai stai, mai spune-mi!». Şi am tot stat de vorbă până la aterizare. Apoi, am menţinut legătura şi, după o vreme, a venit şi ziua când el a decis să închidă uşa trecutului şi să deschidă, alături de mine, uşa unui viitor nou, împreună’, a povestit pentru Libertatea Silvia Chifiriuc. Totodată, aceasta a precizat că politicianul a pus-o în gardă cu privire la obstacolele pe care le va presupune ceastă poveste de iubire: ‘M-a avertizat: «Să ştii că nu va fi uşor! Se vor spune multe răutăţi despre tine, dar să nu uiţi niciodată că, orice s-ar spune, ceea ce contează este ceea ce cred eu despre tine». La început, poate că nu mi-am dat seama cât de amplu poate fi răul acela, dar acum ştiu’.