Discretă în ceea ce privește viața personală, Simona Gherghe ne-a vorbit cu ceva timp în urmă în Revista VIVA! despre copilăria și adolescența sa. Nu s-a ferit să ofere detalii, ci ne-a povestit și despre prima dragoste din adolescență și cum era primul iubit, alături de care a trăit o frumoasă poveste care a durat până în anul doi de facultate.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Vezi aici și acest video VIVA!:
O să profit de faptul că ai declarat că nu ești cea mai sociabilă persoană din lume și o să te întreb despre primii ani de viață, fiindcă aici trebuie sondat mai întâi. Povestește-ne, te rog, cum a fost copilăria ta! Știu că nu ai frați și nici surori… În ce fel te-a impactat acest lucru? Ai suferit că ai fost singură la părinți, și asta te-a făcut să devii mai retrasă, sau ulterior ai profitat de avantajele copilului unic?
Da, cumva așa a fost. Copil unic, mă jucam mult singură. Am avut o copilărie frumoasă, mi-aș fi dorit să mai am un frate sau o soră, dar asta a fost decizia părinților mei. Mă uit cu atâta drag la copiii mei și îmi dau seama că eu nu știu cum e iubirea de frate sau soră.
Simona Gherghe: „Îmi doream să fiu profesoară”
Te-ai născut și ai crescut în Iași, unde, de altfel, ai făcut și școala. Mi-ar plăcea să ne spui mai multe despre adolescenta Simona. Care erau pasiunile tale, materiile preferate sau… dimpotrivă, la ce visai când erai elevă? Cele mai frumoase amintiri din adolescență sunt din perioada liceului.
Am învățat la Liceul „Mihai Eminescu și obișnuiam să mergem zilnic după ore, și, uneori, și în timpul orelor, la Bojdeuca lui Ion Creangă. Am fost o generație de artiști. Cântam mult, la chitară și cu
vocea, de altfel am fost și la un cenaclu de muzică folk și visam să urc, într-o bună zi, pe scenă. N-a fost să fie acea scenă, dar iubesc și acum muzica, îmi plac melodiile de atunci, încă păstrez chitara, deși nu mai știu să cânt. La vremea aceea, iubeam limba franceză și îmi doream să fiu profesoară.
Citește și: Bianca Drăgușanu nu l-a iertat pe Gabi Bădălău, după ultima despărțire. Unde face vedeta Revelionul și cine o însoțește
Simona Gherghe, despre primul iubit din adolescență
Aerul romantic al orașului învăluit în parfum de tei, care încă poartă amprenta lui Eminescu, nu poate să nu te facă să visezi cu ochii deschiși. Tu la ce vârstă te-ai îndrăgostit prima dată? Care a fost prima ta mare iubire, pentru că în adolescență toate iubirile sunt așa? Ți-au fost sentimentele împărtășite sau ai suferit în tăcere?
Normal că m-am îndrăgostit! Era cu cinci ani mai mare ca mine, avea plete și venea și mă lua cu o Dacie de la școală. A fost o poveste care a durat până prin anul doi de facultate.
Viața de studentă cum a fost? Ai făcut Filologia, iar acolo, de obicei, sunt preponderent fete. Ai avut timp și de distracție în facultate sau ai fost genul de tânără studioasă, concentrată doar asupra învățăturii?
Sunt absolventă de Litere la Universitatea Al. I. Cuza. Prin anul doi de facultate, m-am angajat la radio, așa că nu prea am mai avut timp de distracții prea mari. Lucram la știri, în ture de 8 ore…