Simona Halep are o carieră strălucită și se pare că niciun sacrificiu făcut în numele pasiunii nu a fost prea mare. Sportiva și-a făcut în 2009 o operație de micșorare a sânilor și a dezvăluit motivul pentru care a luat această decizie importantă.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Simona Halep este pe locul 2 în lume, mult timp deținând titlul de lider mondial. Este o sportivă desăvârșită, a câștigat un turneu de Grand Slam și se luptă cu îndârjire pentru a mai lua un titlu la French Open.
A împlinit de curând 29 de ani și, cu siguranță, cel mai frumos cadou a fost că a reușit să meargă în turul următor la Roland Garros, unde o va întâlni pe conaționala sa, Irina Begu.
Simona Halep a povestit într-un interviu acordat pentru Sports Festival România despre cele mai importante decizii din carieră și cât de mult a fost sprijinită de părinți.
„Mama mi-a spus ca înainte de sporitvă să fiu om, să fiu sociabilă, să îi respect pe cei din jur și să pot să pun în practică educația pe care mi-au dat-o. Toate deciziile pe care le-am luat au fost importante și dând timpul înapoi, unele au fost foarte curajoase. Faptul că am făcut mereu ce am simțit, m-a ajutat să ajung aici. Nu m-am gândit la altceva decât să fie bine pentru tenis, indiferent că am suferit, indiferent că am supărat pe cineva', s-a destăinuit jucătoarea de tenis.
Simona Halep: „A fost un moment greu”
De asemenea, cu toate că a evitat subiectul de-a lungul timpului, Simona Halep a vorbit și despre decizia importantă pe care a luat-o în urmă cu 11 ani, de a-și micșora bustul.
'Nu am vorbit prea des despre acest lucru, pentru că este ceva personal. A fost un moment greu, în care a trebuit să decid singură. Părinții mei au fost aproape, dar nu au zis nici da, nici nu, pentru că a fost o decizie mult prea mare. Știam că dacă nu o fac, o să am probleme mult prea mari cu spatele', a precizat tenismena.
Sursa foto: Instagram, Hepta