Simona Halep, în vârstă de 29 de ani, a făcut primele declarații despre copil. Sportiva își dorește foarte tare să devină mamă, fiind de părere că momentul va depăși orice senzație pe care a experimentat-o în tenis.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Simona Halep a făcut performanță în tenis și chiar a câștigat un turneu de Grand Slam. De asemenea, a ocupat poziția de lider la nivel mondial și a trăit sentimente extrem de puternice pe teren și a suvurat marile victorii cu emoție și încântare.
„Cele mai fericite zile din viața mea în tenis au fost atunci când am câștigat Roland Garros la junioare, când am devenit și numărul 1 și a fost ultimul turneu pe care l-am jucat la junioare, deci am încheiat junioratul in top.
După, vin finalele de Grand Slam pe care le-am câștigat și, bineînțeles, semifinala de la Beijing în care am bătut-o pe Ostapenko și am devenit numărul 1 WTA. Cred că a deveni numărul 1 a fost, poate, cea mai tare senzație pe care am trăit-o pentru că aveam trandafirii aceia în brațe și parcă nu mai voiam să le dau drumul. Erau ai mei și voiam să stea acolo. A fost cel mai puternic moment’, i-a povestit jucătoarea de tenis lui Andi Moisescu într-un interviu.
Simona Halep: „M-am maturizat și sunt împlinită”
Însă, ceea ce se întâmplă în afara terenului pare să depășească cu mult emoțiile din tenis. Simona Halep susține că viața ei bate tenisul și subliniază că cea mai mare emoție sau o bucurie similară cu cea trăită în urma cu trei ani i-ar putea aduce numai venirea unui copil pe lume.
„Să am un copil! Cred că o să depășească orice senzație pe care am avut-o eu în tenis. Am spus-o mereu: viața mea bate tenisul. Am trăirile mele, împlinirile mele, iar tenisul este ca o completare. Este ceva ce mi-am dorit să fac și mi-am dedicat toata viata acestui sport, dar ramane limitat, adică nu poate să ia fața vieții mele.
Aici nu e ca-n tenis. Orice fac în viață, am un plan. Dar, ajustez orice plan de-al meu persoanei de lângă mine, familiei și așa mai departe. Am învățat, oarecum, în ultimul an să trăiesc zi de zi și să mă bucur de fiecare zi. M-am maturizat și sunt împlinită”, a spus sigură pe ea Simona Halep, în cadrul emisiunii 500 de apropo-uri.
Citește și: Alexandra Stan, mesaj de adio pentru iubit:„Mă lupt să să nu te urăsc, să nu îmi otrăvesc inima!'
Citește și: Brigitte și Florin Pastramă s-au împăcat, la șase zile de la despărțire:„Toate cărțile s-au dat pe față'
De ce a mers Simona Halep la psiholog
Totodată, Simona Halep a vorbit și despre performanțele sale din tenis, care ar fi și rezultatul unei pregătiri psihologice pe măsură. Sportiva a vorbit despre cât de mult a ajutat-o să meargă la psiholog.
„Darren a spus mereu că un antrenor bun trebuie să-l facă pe jucător să-şi dea seama singur de ceea ce face greşit pe teren şi să se corecteze el acolo. De aceea nici nu am vrut să facem on-court coaching foarte des.
La mine cel mai greu lucru de progresat, cea mai grea parte a fost atitudinea: să nu mai fiu negativistă pe teren, să nu mă mai critic şi, atunci când sunt într-un moment greu, să fiu eu alături de mine, adică să nu dau şi eu în mine, că suficient dă adversara, suficient dă situaţia respectivă, eu să mă protejez cumva. Aici am progresat mult, dar am şi lucrat cu o doamnă psiholog.
Când mă uit la meciurile de acum 2-3 ani mi-e ruşine uneori. Mi-e ruşine de mine pentru că puteam să fac astfel de lucruri, dar nu le controlam foarte bine şi de aceea le făceam, dar încerc să mă accept şi cu momentele acelea!”, a mai povestit Simona Halep.
Sursa foto: Instagram, Hepta