Speak recunoaște că a avut emoții când și-a cunoscut viitorii socri: "Tatăl Ștefaniei m-a scos afară, să..."/ EXCLUSIV

.

Ștefania și Speak formează un cuplu de patru ani și susțin că sunt suflete-pereche. Relația lor merge foarte bine, însă puțini cunosc detalii de la începuturi, când cei doi abia se cunoșteau. Artiștii ne-au povestit cum și-au cunoscut reciproc părinții, cum au decurs întâlnirile la acel moment și cum se înțeleg acum cu viitorii socri.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!

vrea să privim puțin mai departe, în trecuturile voastre…
Știu că amândoi proveniți din familii modeste și aș vrea să vă întreb, pe
fiecare, cum au fost copilăriile voastre.




Speak: Copilăria mea a fost una foarte frumoasă în care sportul a fost predominant. Încă de pe la 8 ani am început să fac baschet de performanță, iar lucrurile normale pe care orice copil le face, eu nu prea le-am făcut. Nu m-am bucurat atât de mult de vacanțe, de ieșit în parc sau la film. Eu în vacanțe plecam în cantonamente, mă antrenam, iar singurii mei prieteni, în vremurile alea, erau coechipierii.


După ce am intrat la liceu s-a mai schimbat puțin treaba, în sensul în care am putut face diferențe în sport și viața socială. Sportul era ca un job, iar școala, școală. Per total am avut o copilărie sănătoasă care mi-a definit foarte mult caracterul și principiile vitale.

Ștefania: Am avut o copilărie de vis, fără să exagerez. Părinții mei au făcut tot posibilul pentru a nu-mi lipsi nimic, m-au îndrumat spre a-mi îndeplini visele. Tata este cel ce mi-a predestinat viitorul, la naștere, el a spus că voi fi artistă, hahah, a știut el ce a știut.

Speak: „Familia e familie, orice s-ar întâmpla’

Ce relație aveți cu părinții voștri?

Speak: Mulțumesc lui Dumnezeu că am cea mai sănătoasă familie din toate punctele de vedere. Chiar zilele trecute mă gândeam la lucrul ăsta, și anume cât de mult contează educația părinților, respectul pe care ei ți-l impun și faptul că familia trebuie să rămână unită. Asta am învățat eu de la ai mei.


Familia e familie, orice s-ar întâmpla și trebuie cu orice preț ocrotită. Ai mei, la început, au fost foarte sceptici în ceea ce privește această meserie
de artist. Am avut noroc cu fratele meu, care este mai mare și care a intervenit între mine și ai mei și i-a făcut să înțeleagă faptul că eu așa sunt și trebuie să iubesc tot ce muncesc. Acum sunt foarte mândri de noi și fericiți că ne-am găsit fiecare drumul.

Ștefania: „Tata a fost și este stâlpul meu’

Ștefania: Eu am o relație foarte strânsă cu părinții mei, m-au sprijinit în toate deciziile mele și m-au ajutat să-mi împlinesc toate visurile. Mama dintotdeauna a fost mai prăpăstioasă, se sperie ușor și mereu i-a fost teamă, fiind singurul ei copil și fată, să nu pățesc ceva sau să nu cumva să sufăr
din cauza deciziilor pe care le luam și, cu toate acestea, m-a sprijinit și a fost mereu de partea mea. Tata a fost și este stâlpul meu, el este o fire mai dură, dar când vine vorba de mine întotdeauna se înmoaie. Tata a fost total împotriva tatuajelor, însă când am venit cu primul tatuaj acasă, tatuaj făcut pe ascuns, nu m-am putut abține și i l-am arătat în primele 5 minute după ce am intrat pe ușă. Ulterior, el a fost cel care mi-a dat bani pentru a-mi începe tatuajul pe braț.


Cum și-au cunoscut Ștefania și Speak părinții reciproc

Când v-ați cunoscut părinții reciproc? Și cum au fost primele întâlniri cu viitorii socri?

Speak: Nu mai știu după cât timp, exact, i-am cunoscut părinții Ștefaniei. Oricum, nu a trecut multă vreme de când noi am format un cuplu și ne-am dus împreună la Galați, la ai ei. Recunosc, aveam emoții, tatăl Ștefaniei m-a scos afară, să facem grătarul amândoi. După ceva timp, mi-a spus că el, în discuțiile pe care le-am avut atunci, a inserat câteva întrebări care să-l facă să-și dea seama cum sunt și dacă e totul bine. (zâmbește) Cât despre părinții
mei, cum este și normal, ei iubesc tot ce iubesc și eu!


Ștefania: Părinții lui Ștefan sunt niște oameni foarte calzi, cu care m-am
înțeles minunat din prima secundă. I-am simțit foarte aproape de sufletul meu de la prima întâlnire.

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE FEBRUARIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI. 

Sursa foto: Facebook, Instagram, arhiva personala