Ștefan Popescu, totul despre experiența Chefi la cuțite: "Mental îți setezi ideea că trebuie să te ridici la un anumit nivel de așteptări, iar asta poate crea o presiune mare. Reacțiile din online...". Cum s-a înțeles, de fapt, cu ceilalți trei jurați / EXCLUSIV

.

Ștefan Popescu, totul despre experiența Chefi la cuțite. Juratul ne-a vorbit despre cum a acceptat propunerea de a fi jurat, cum a primit familia sa vestea, dar și presiunea mare care a fost pe el în momentul în care a spus DA proiectului de anvergură. De asemenea, a ținut să facă și câteva precizări legate de colaborarea cu ceilalți trei jurați.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI!


Bună, Ștefan! Ne bucurăm că ai acceptat propunerea noastră, mai ales acum, când fanii sunt foarte curioși să afle lucruri noi despre tine. Ai intrat în atenția tuturor de când ești în juriul „Chefi la cuțite. Spune-ne, cum a venit această veste pentru tine? Ai stat pe gânduri sau ai acceptat din prima colaborarea?

Am primit această veste cu mult entuziasm și nu am stat deloc pe gânduri. Nefiind străin de această emisiune, am fost mereu atras de acest format și am simțit că mi se potrivește și că mă caracterizează.


Citește și: Cum și-a cunoscut Ștefan Popescu de la Chefi la cuțite soția: „O admiram în secret, ea nici nu știa că exist. La o lună de la prima întâlnire, ne-am mutat deja împreună'. Cum se înțeleg în bucătărie și cine gătește acasă/ EXCLUSIV

Citește și: Cine este Chef Ștefan Popescu, jurat la Chefi la Cuțite. E căsătorit, are 2 băieți și a lucrat ca pompier

Citește și: Tavi Clonda critică părinții care compensează prin cadouri timpul pierdut cu copiii: „Banii completează fericirea, dar…' / El și Gabriela Cristea investesc sume exorbitante pentru păpușile fiicelor

Citește și: Cum arată Monica de la Angels astăzi. Profesia pe care se pregătește să o aleagă, în paralel cu muzica: „Este visul bunicii mele'

Ștefan Popescu, totul despre experiența Chefi la cuțite

Cum ai dat vestea în familia ta? Așteptai un astfel de proiect?


Până la momentul anunțului oficial din presă, singurii care au știut au fost soția și copiii, restul familiei a aflat… din presă. A fost foarte amuzant, pentru că mă sunau ei pe mine să îmi spună că am fost ales ca jurat la „Chefi la cuțite, că au văzut ei, au citit, au anunțat la știri… Sincer să fiu, da, îmi doream să fiu cooptat într-un proiect TV culinar și chiar aveam propriile idei și viziuni la un moment dat, pe care, pe viitor, poate le voi împărtăși cu voi.


Cum a fost experiența în fața camerelor într-un asemenea proiect de anvergură? Și cum ai gestionat feedback-ul din online?

Deși eram obișnuit cu camerele de filmare, primele zile au fost deosebit de intense. Tocmai pentru că este vorba de un proiect de o asemenea anvergură, mental îți setezi ideea că trebuie să te ridici la un anumit nivel de așteptări, iar asta poate crea o presiune mare. Ulterior, m-am relaxat și am fost așa cum sunt eu, natural. Reacțiile din online sunt pe un trend ascendent: oamenii ne susțin în număr din ce în ce mai mare. Am avut o perioadă în care publicul a făcut cunoștință cu noi și a aflat lucruri despre povestea fiecăruia, pentru că atât eu, cât și Alex, Orlando și Richard aducem în acest show o anumită viziune culinară, o strategie, dar și o poveste și un anumit model de carieră. Suntem diferiți și am avut drumuri variate, iar acum simt că lumea ne cunoaște din ce în ce mai bine, s-a apropiat de noi tot mai mult și, de când am intrat în perioada battle-urilor, oamenii au devenit cu atât mai implicați, susținând un chef sau altul.


Ștefan Popescu: „Faptul că în acest sezon eu sunt juratul care nu și-a format o echipă a făcut ca presiunea să fie și mai mare'

Ai simțit vreo presiune în primele ediții de la „Chefi la cuțite, ținând cont de tot background-ul și schimbările față de ce a fost înainte?


Da, cum îți spuneam, am simțit această presiune, tocmai datorită anvergurii de care a avut parte acest show, dar și ca urmare a așteptărilor mari ale publicului din partea noastră. Faptul că în acest sezon eu sunt juratul care nu și-a format o echipă a făcut ca presiunea să fie și mai mare, însă este, totodată, un rol cu multiple implicații în competiție, așa că trebuie să recunosc că, după ce am acceptat ideea că nu voi avea de data aceasta echipă, am descoperit, pas cu pas, că ipostaza asta are și ea avantajele ei foarte interesante. (râde)


Cum s-a înțeles Ștefan Popescu, de fapt, cu ceilalți trei jurați

Au avut loc conflicte între tine și ceilalți jurați?

Nu aș putea să le numesc conflicte, dar suntem, până la urmă, niște chefi LA CUȚITE și au fost opinii și viziuni diferite, contre….

Ce părere ai despre colegii tăi de platou? Vă știați dinainte să veniți la „Chefi la cuțite?

Sunt cu toții niște profesioniști, am toată stima atât pentru ei ca oameni, cât și pentru realizările lor profesionale. Îl cunoșteam doar pe Orlando înainte de a deveni jurați.