Viorel Lis se confruntă cu o serie de probleme de sănătate, însă susține că deși a avut dureri îngrozitoare la un moment dat, acum se simte mai bine. Fostul edil al Capitalei susține că ia aproximativ 30 de pastile pe zi și are numai cuvinte de laudă la adresa soției sale, Oana, care i-a stat alături în tot acest timp. La rândul ei, și Oana Lis a vorbit despre cum se descurcă să-și îngrijească soțul.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Viorel Lis nu a mai ieșit din casă de două luni și cu toate că s-a confruntat cu probleme grave de sănătate, acum susține că se simte bine și nu mai are dureri. Soția lui, Oana, i-a stat alături în tot acest timp și l-a îngrijit, în ciuda faptului că fostul edil i-a lăsat libertatea de alege și nu a forțat-o nicicând să-i stea alături.
Citește și: Cum a început relația dintre Oana și Viorel Lis. Ea avea 18 ani, el 53!
Citește și: Cum arăta Andreea Marin la începutul carierei. Avea 18 ani când a prezentat prima emisiune și era superbă
Viorel Lis nu a mai ieșit de două luni din casă
Viorel Lis se deplasează greu și susține că nu mai poate ieși din casă decât cu ajutor. A trecut printr-o perioadă extrem de grea, în care a avut dureri puternice, dar acum este mult mai bine.
„Am probleme de sănătate. Am avut unele foarte grele, dar acum mă simt puțin mai bine, dar nu pot să merg. Nu am mai ieșit din casă, numai dacă găsesc doi inși să mă susțină puternic, să mă ajute să urc în mașină, să cobor, am un scaun, că dacă merg 2 m mi se înmoaie picioarele, trebuie să stau jos, foarte greu. Nu am mai ieșit de vreo două luni. E bine că nu mă mai doare nimic. A fost o perioadă grea în care aveam niște dureri de credeam că mor. Acum mă simt bine, sunt casnic.', a declarat Viorel Lis, potrivit spynews.ro.
„Nu a mai ieșit așa, decât dacă mă ajută cineva, că nu pot singură. E și mare. (…) Cum să zic, și-a creat acolo universul lui, în camera lui. După ce ai trecut prin multe momente între viață și moarte, foarte multe crize, infarct și multe operații pe care le-a avut, atunci ajungi să te bucuri de lucrurile simple. Nu mai ai nevoie așa din exterior, ai nevoie de o singură persoană, de strictul necesar', a spus și Oana Lis.
Viorel Lis ia 30 de pastile pe zi: „Îmi rămân foarte puțini bani pentru mâncare'
Viorel Lis susține că ia aproximativ 30 de medicamente pe zi, merge la fizioterapie, astfel că îi mai răman foarte puțini bani pe lună pentru mâncare.
„Iau medicamente fără număr. Vreo 30 de pastile pe zi. (…) De două ori pe lună îmi trebuie fizioterapie, 5 milioane, îmi trebuie masaj la picioare, alte 5 milioane. Îmi rămân foarte puțini bani pentru mâncare.
Oana este mereu lângă mine, mă susține foarte mult, cu toate că oricând ar putea să plece, să găsească pe altul, pentru că asta e libertatea. Eu niciodată nu am forțat-o să stea cu mine„, a mai spus fostul primar.
Oana Lis: „Când a fost internat și eu eram acasă nu puteam, îi simțeam energia peste tot'
Oana Lis susține că sunt împreună de 25 de ani și este o relație care a ajutat să se maturizeze mult și să evolueze și va continua să-l susțină.
„Îți spun sincer, când a fost internat și eu eram acasă nu puteam, îi simțeam energia peste tot, dormeam cu televizorul aprins. Suntem împreună de 25 de ani. E o relație în care și eu m-am maturizat, am evoluat și am stat mai mult cu el decât cu familia mea acasă', a mai spus Oana Lis.
Viorel Lis nu a renunțat la jocurile de noroc
În ciuda problemelor cu care s-a confruntat, Viorel Lis nu a renunțat la jocurile de noroc. Mai mult, susține că ar muri dacă nu ar mai juca: „Joc în fiecare zi, că altfel aș muri. Mă uit la bilete, la meciuri, la seriale„, a spus el.
„El era cu infarct, era în spital, îi puseseră stent, erau peste 80% șanse să nu se mai întoarcă acasă la ce grav a fost și la vârsta lui. Când am văzut telefonul că sună la 3 noaptea, eu știam că el este la ATI. Am crezut că mă sună asistenta să îmi spună ceva rău. Nu. M-a sunat el să îmi spună să mă duc la el în cameră să iau un bilet să mă uit la el să vadă dacă a câștigat. Eu m-am gândit că el voia să verifice dacă eu sunt acasă.', a povestit și Oana Lis.