Viorica și Ioniță de la Clejani au explicat ce i-a determinat să devină vegetarieni. Cei doi parteneri de viață au renunțat la carne acum doi ani. Ei au recunoscut că nu a fost ușor la început, dar s-au obișnuit așa, iar în prezent le este tare bine. Iată ce mărturisiri au făcut cu privire la acest subiect important din viața lor!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Viorica și Ioniță de la Clejani au renunțat la carne în urmă cu doi ani. Cei doi au fost motivați de respectul pentru animale și de impactul emoțional al unor reportaje vizionate pe platforma YouTube. Ei au povestit recent cum această schimbare le-a transformat viața și le-a adus liniște sufletească.
Viorica și Ioniță de la Clejani au explicat ce i-a determinat să devină vegetarieni
În cadrul unei emisiuni prezentate de Mădălin Ionescu, Viorica și Ioniță de la Clejani au explicat ce i-a determinat să devină vegetarieni. Cei doi parteneri de viață au renunțat la carne acum doi ani și au declarat că sunt foarte fericiți cu decizia pe care au luat-o.
Ei au povestit că decizia a fost luată după ce Viorica de la Clejani a fost profund impresionată de câteva reportaje pe care le-a urmărit pe platforma YouTube. Mai mult, nu mai consumă carne și pentru că s-au simțit foarte rău din cauza a ceea ce au mâncat.
Viorica de la Clejani: Trebuie să afli ceva în premieră de la mine, de 2 ani eu nu mai mănânc carne. (…) Poate unii ziceți că sunt nebună, după cum am mai auzit: „Viorica asta a luat-o razna!', n-am luat-o razna, văzând niște reportaje pe YouTube, atât de mult m-au impresionat, încât nu mai pot, chiar dacă vreau, nu mai pot să mai mănânc, de dragul animalelor și din respect pentru ele.
Ioniță de la Clejani: A devenit vegetariană.
Viorica de la Clejani: A, deci mai mănânc din când în când pește (…), dar din cauza și a unor probleme de sănătate, că dacă mănânci ca un porc, te îngrași în primul rând și riști să faci diabet și trebuie să ai grijă. Mănânc mai sănătos acum, mai multe legume, mai puțină pâine și fructe.
Ioniță de la Clejani: Și mai mult ciolan cu porc!
Viorica de la Clejani: Hai du-te de aici! Zi tu că mai mâncăm noi porc de 4 ani! (…) Ăsta (n.r.: Ioniță de la Clejani) a renunțat primul, de la el a început treaba. Ne-a adus primarul de la Ghimpați, porc de Crăciun proaspăt și am făcut pomana porcului amândoi, amândoi am leșinat, era să vină ambulanța să ne ia la spital că am zis că mor, ni s-a aplecat la amândoi nu știu de ce și de atunci noi am spus că nu mai mâncăm carne de porc.
(…) Nu peste noapte (n.r.: au renunțat la carne), în timp, atenție! Așa ușor, ușor, treptat. După ce ne-a fost rău, n-am mai mâncat instant.
Ioniță de la Clejani: La carnea roșie este bine să renunțați. Mai puțină pâine, mai puțină mâncare, corpul omenesc nu e făcut să mănânce mult, trebuie să mănânce atât cât să… cam o jumătate de palmă.
Viorica de la Clejani a fost diagnosticată cu diabet
La începutul acestui an, Viorica de la Clejani a fost diagnosticată cu diabet. Ioniță de la Clejani a vorbit despre problemele de sănătate ale soției lui, probleme care au fost cauzate, în principal, de alimentație și de stres.
„Păi, cum să nu te mai ia câte o boală, când tu și la ora 2.00 noaptea cauți prin frigider piciorul de porc cu varză? Lumea nu știe că ea, de fapt, este o mare pofticioasă. Este însă și o mare gospodină. Păi, cum gătește ea, atât de bun și de gustos, nu găsești mâncare în niciun restaurant din București. Gătește de nota 20, o laud, să știți! Viorica este grasă și frumoasă, este soția mea și o ador așa!', a spus el atunci.
Artista este atentă la ce alimente consumă, după ce a aflat că are diabet
Viorica de la Clejani este atentă la ce alimente consumă, după ce a aflat că are diabet. Medicii au sfătuit-o pe artistă să țină dietă și să fie foarte atentă la alimentație, regulă pe care se străduiește să o respecte.
„Eu fac ce spun medicii. Nu mi-aș fi dorit să slăbesc pentru că eu mă simt bine în pielea mea. Nu mai mănânc zahăr. Mi-a zis doctorul așa: cu cât mănânci mai mult, cu atât te duci mai repede! Pentru o viață sănătoasă mâncați cât mai puțin. Cât mai puțin și sănătos', a declarat Viorica de la Clejani, în urmă cu ceva timp, într-un interviu tv.
Sursa foto: Facebook