Horoscop 28 octombrie 2021. Nativii care se îndrăgostesc

 Oana Pantazi
.

Horoscop 28 octombrie 2021. Este o zi bună pentru majoritatea nativilor, astăzi astrele acordându-ne multe momente de respiro. Planul financiar, cel profesional și în special cel amoros sunt bine aspectate pentru majoritatea zodiilor. Iată care sunt norocoșii!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Horoscop 28 octombrie 2021. Berbec

Din punct de vedere profesional, nu va fi cea mai bună zi pentru tine, însă vei compensa din plin la nivel amoros. Azi te vei simți mai iubită ca niciodată și chiar sunt mari șanse ca relația ta să meargă la un nivel superior… Poate o cerere în căsătorie sau un nou membru în familie.

Horoscop 28 octombrie 2021. Taur

La job, vei avea parte de o zi destul de tensionată – va trebui să mediezi unele conflicte întrer colegi, iar asta îți va mai scădea din popularitate. Pe plan financiar însă, vei culege roadele unei acțiuni mai vechi și nu e exclus ca în conturile tale să intre o sumă importantă. Spre seară, te va bucura telefonul unui prieten vechi, care-ți va da vești bune.

Horoscop 28 octombrie 2021. Gemeni

Latura financiară este extrem de prost aspectată în aceste zile, iar asta te va determina să ceri o mărire de salariu. Trebuie să știi însă că încă nu este momentul. Nici pe plan personal nu stai mai bine, relația cu partenerul fiind pe muchie de cuțit. Acum se vor tranșa însă lucrurile pentru totdeauna. Vei lua însă decizia cea mai bună!

Citește și: Horoscop octombrie 2021.Zodiile care vor avea probleme

Citește și: 5 zodii care reușesc tot ce își propun.Norocoșii horoscopului

Citește și: Zodiile în care poți avea încredere.Nativii care se țin de cuvânt

Citește și: Horoscop. Cele mai frecvente minciuni pe care le spun femeile, în funcţie de zodie

Citește și: Cele mai stresate zodii.Fecioarele și Capricornii sunt cap de listă

Horoscop 28 octombrie 2021. Rac

Starea tensionată de la job te amprentează și trăiești cu impresia că ți se face o mare nedreptate. E posibil să ai o discuție revelatoare cu unul dintre superiori. Apar probleme materiale în familie, însă o rudă apropiată te va scoate din necaz. Paradoxal, latura amoroasă este bine aspectată, în special pentru cei singuri.

Horoscop 28 octombrie 2021. Leu

La job, te simți ușor exclusă și-ți face impresia că munca ta nu este îndeajuns de apreciată. Această frustrare te va face să te porți nepotrivit cu jumătatea ta și nu e exclus să apară fricțiuni în familie. Ar fi bine ca azi să te abții de la acuzații sau comentarii malițioase, riști să strici tot ce ai construit cu multă trudă!

Horoscop 28 octombrie 2021. Fecioară

Azi ești de neoprit la locul de muncă. Totul merge ca pe roate, însă asta nu trebuie să te facă să-ți pierzi concentrarea, fiindcă unii dintre colegii tăi îți cam poartă sâmbetele. Latura materială este bine aspectată, așadar poți începe să-ți faci planuri pentru sărbători de pe acum. Ai însă grijă de sănătate! O afecțiune mai veche te necăjește.

Horoscop 28 octombrie 2021. Balanță

Creativitatea ta este azi la cote maxime, așadar vei reuși să duci la bun sfârșit toate proiectele profesionale. La fel de bine aspectată este și viața amoroasă – te vei concilia cu partenerul de viață, după o perioadă în care v-ați purtat cu răceală. Nativii singuri au toate șansele să se îndrăgostească astăzi și nu ar trebui să excludă nicio variantă.

Horoscop 28 octombrie 2021. Scorpion

Azi ești de neoprit și vii cu idei mai îndrăznețe ca niciodată. Paradoxal, superiorii tăi îți vor da credit, deși propunerile tale nu sunt neapărat bazate pe experiență. Dorința de adrenalină se va manifesta și pe plan amoros… Dacă ești implicată într-o relație de cuplu, mica ta indiscreție va lăsa urme, așadar gândește-te bine dacă merită!

Horoscop 28 octombrie 2021. Săgetător

E o zi extrem de aglomerată la serviciu și te vei strădui să faci față cu brio, deși nu-ți prea va ieși… În schimb, vei marca pe plan amoros. După ce o lungă perioadă te-ai complăcut în singurătate, e posibil ca azi să ai parte de o întâlnire memorabilă. Vei simți din nou fluturi în stomac! Dacă ai deja un partener, vei duce relația la un nivel superior.

Horoscop 28 octombrie 2021. Capricorn

Aștepți de mult timp momentul potrivit pentru a-ți înainta demisia, deoarece jobul nu te mai satisface… Iar asta s-ar putea întâmpla chiar azi. Nu o face însă impulsiv, doar pentru a-ți hrăni ego-ul, mai ales dacă nu ai o soluție de backup! E foarte important să te preocupi de sănătate, pe care ai neglijat-o în ultimul timp, dar și de familie. Ai cam uitat de cei dragi!

Horoscop 28 octombrie 2021. Vărsător

Situația la job este destul de tensionată, așa că ar fi bine să nu pui și tu gaz pe foc, chiar dacă te mănâncă limba. Șefii tăi nu vor aprecia dacă-ți vei turna colegii, chiar dacă ai dreptate. În compensație, latura materială este bine aspectată, iar azi îți vor intra în cont bani la care nu te așteptai. Încearcă totuși să nu te lași furată de mirajul shoppingului online!

Horoscop 28 octombrie. Pești

Ți se va încredința un proiect nou și, ca orice început, nu va fi ușor. Încearcă să-ți ții nervii în frâu și să nu te panichezi, superiorii vor fi încântați de ideile tale. Mai mult, asta ar putea să-ți aducă și o primă substanțială. Dacă sănătatea scârțâie pe ici, pe colo, latura amoroasă este foarte bine aspectată. Azi ar putea fi ziua cea mare – cea în care te vei îndrăgosti din nou!

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton