Horoscop 30 decembrie 2022. Finalul de an se anunță unul cu scântei, în special pe plan amoros, unde pentru mai multe zodii se încing lucrurile. În timp ce Gemenii vor lua decizii neașteptate, Vărsătorii și Săgetătorii ar putea fi puși în situația de a alege… Deloc ușor, dar foarte incitant, pentru că dragostea plutește în aer. Unii își vor găsi chiar la final de an sufletul-pereche!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Horoscop 30 decembrie 2022. Berbec
Finalul de an se apropie cu pași repezi, iar asta te sperie, fiindcă nu ai reușit să faci tot ce ți-ai propus. Probabil din punct de vedere profesional ai simțit cele mai mari dezamăgiri, însă asta nu trebuie să te necăjească. Vei păși cu dreptul în 2023, iar astrele te favorizează, în schimb, pe plan amoros!
Horoscop 30 decembrie 2022. Taur
E agitație mare la tine în familie și nu te vei putea eschiva prea mult de la treabă, însă o vei face cu plăcere, în așteptarea petrecerii de final de an. 2022 se va încheia foarte plăcut pentru tine, niște vești cu privire la bani, dar și la job te vor face să uiți de toate neplăcerile de peste an.
Horoscop 30 decembrie 2022. Gemeni
Te-ai cam săturat să fii jumătatea concesivă și de multe ori submisivă a cuplului, așadar azi îți vei pune partenerul într-o situație fără precedent. Ori va face ca tine, ori deloc! În pofida surprizei, jumătatea ta îți va aprecia totuși ințiativa, iar seara va fi una cum n-ați mai trăit de mult. Și acesta e doar începutul!
Citește și: 5 motive pentru care trebuie să ai un prieten Săgetător
Citește și: Zodiile cu cel mai mare noroc în dragoste, în această iarnă
Citește și: 5 zodii care reușesc tot ce își propun.Norocoșii horoscopului
Citește și: Zodiile și dragostea.Cum se comportă când sunt îndrăgostite
Horoscop 30 decembrie 2022. Rac
Aveai mare nevoie de o vacanță și a trebuit să vină sfârșitul de an ca să reușești să-ți iei liber… Din păcate, nu vei avea timpul necesar să-ți termini treaba, dar vei constata că e mult mai important să petreci timp de calitate cu familia și prietenii. Partenerul tău te va face să uiți de toate neplăcerile azi.
Horoscop 30 decembrie 2022. Leu
Nu e momentul să începi cura de slăbire tocmai azi, dacă ai constatat abia acum că rochia de Revelion nu te mai încape! Profită de faptul că ești bine, ai familia și prietenii aproape în loc să faci o dramă din câteva kilograme în plus. Spre seară, un telefon din partea cuiva la care ții mult îți va schimba complet starea de spirit.
Horoscop 30 decembrie 2022. Fecioară
Poate ți-ai așteptat tot anul sufletul-pereche sau ți-ai dorit să trăiești o poveste de dragoste așa ca în filme… Iată însă că azi s-ar putea să ai șansa asta. Totul e să accepți să ieși din casă, pentru că vei cunoaște pe cineva absolut întâmplător. Abia ulterior vei afla că prietenii tăi au complotat în acest sens.
Horoscop 30 decembrie 2022. Balanță
După un Crăciun care te-a solicitat la maximum pe partea de alimentație, te sperie faptul că nu te mai poți opri din mâncat. Iar excesele alimentare sunt urmate de altele, de cu totul alt gen. Adori să fii în centrul atenției și mai ales să cucerești, dar ar fi bine să te oprești la o singură persoană!
Horoscop 30 decembrie 2022. Scorpion
Chiar dacă planurile sunt făcute, azi ți-ai putea surprinde partenerul de viață cu o idee inedită. Îți dorești să schimbi ceva în viața ta, fiindcă ai nevoie de mai multă adrenalină și de mai puțină rutină. Nu e exclus, așadar, să-ți convingi iubitul să evadați în ultima clipă undeva departe de casă.
Horoscop 30 decembrie 2022. Săgetător
Chiar dacă ești într-o relație cu vechime, te sperie gândul că partenerul tău și-ar putea dori să deveniți o familie. Nativii care nu sunt căsătoriți ar putea fi puși curând într-o situație delicată… Chiar dacă, teoretic, te-ar încânta inelul, nu prea te vezi cu familie și copii, așa că ai putea avea de ales chiar azi.
Horoscop 30 decembrie 2022. Capricorn
Ești într-o dispoziție excelentă, în pofida oboselii care te-a marcat zilele astea. Vei trece însă peste orice și, mai mult, vei reuși să le imprimi energia ta și celor din jur. Azi chiar vei face rai din ce ai și te vei distra de minune alături de cei dragi. Atenție însă la excesele alimentare și bahice! Nu te răzbuna că ai ținut dietă tot anul!
Horoscop 30 decembrie 2022. Vărsător
Nu e prima dată când în viața ta sunt mai mulți potențiali parteneri sau când trăiești… la dublu. Azi însă e posibil ca cineva să te dea de gol și să apară problemele pentru tine. Consideră-te avertizată și încearcă să preîntâmpini un dezastru. A venit momentul să te decizi, n-o vei putea duce așa la nesfârșit!
Horoscop 30 decembrie. Pești
Te-ai pregătit deja pentru noaptea dintre ani, mai sunt doar câteva detalii de pus la punct, așadar azi vei avea parte de o relaxare binemeritată. Atenție însă la interacțiunea cu cei din jur, din prea multă plictiseală vei avea tendința să-i critici. Mai bine ieși cu prietenii în oraș, la o cafea sau la un film!