Profu' de vin: "Bună, sunt Cosmin și pe vremuri puneam un preș de haștaguri..!"

.

Pe Cosmin Tudoran toată lumea îl știe de pe vremea când făcea parte din trupa Ca$$a Loco, după care a luat o pauză pentru a se dedica unei alte pasiuni: vinul. De câțiva ani a revenit în atenția publică și își spune Profu’ de vin. Este unul dintre cei mai cool somelieri de la noi și a ales să îl învață și pe alții secretele vinului.

 


Cum ai făcut primii bani din online și pe ce i-ai cheltuit?

Primii bani din online? Damn, cred că au fost pe un proiect pe care l-am generat împreună cu cineva, un site cu .at, pe care l-am vândut unei companii ce vindea un produs anume. Site-ul se găsea pe www.derah.at. Banii i-am prăduit pe un calculator, evident. Halt calculator..

Ce faci dacă mâine dispare internetul?

Pun mâna pe stilou, scriu, citesc și o ard prin vie. E greu să treci de la obsesiile astea compulsive la viața trecută, dar am descoperit vara asta că nu-i nici o tragedie. Am trăit și zile-ntregi fără telefon, internet, doar cu apă. Am și slăbit..


Ce cred părinții despre ocupația ta?

Nu i-am întrebat, singura mea grijă a fost să o fac pe mama mândră de ce fac. Cred că am reușit.

Ai primit propuneri indecente online?

Desigur. Deunăzi am primi o invitație de a face o reclamă unui gel intim. Ce zici? să mă bag?

Ce cheltuieli lunare presupune meseria de blogger?

Nu știu. Nu sunt blogger, nu am veleități de a copia subiecte din lumea internațională, a le da o patină personală și a le relua-n online-ul românesc. Iar ‘meseria de blogger e cam puerilă-așa.

Care e haștagul preferat?

E drept, de la o vreme m-am lăsat de #-uri. Mă trăgeau în jos, mă oboseau, simțeam că nu mai sunt eu. Am mai păstrat reminsicențe, mai pun câte un #morningcoffee, dar rar. Pun hastaguri doar atunci când simt că e nevoie cu adevărat.

Bună, sunt Cosmin și pe vremuri puneam un preș de haștaguri..!

Care e cel mai penibil haștag din media?

#cel #mai #penibil #hastag #e #atunci #cand #pui #semnul# #la #orice #elucubratie

Eu cred că nu toată lumea cunoaște cu adevărat rolul diezului în SM, dar cei care-l cunosc și-l folosesc așa, de dragul de a o face, sunt cu adevărat.. simpatici. #mylife #my #o #my.. Toate haștagurile ce au mai putin de 3, 4 postări sunt penibile. #decat